13 iun. 2024 | 17:36

INTERVIU EXCLUSIV Bridgerton: Sezonul 3 Partea 2 – Un nou capitol dedicat poveștii lui Penelope și Colin

ACTUALITATE
INTERVIU EXCLUSIV Bridgerton: Sezonul 3 Partea 2 - Un nou capitol dedicat poveștii lui Penelope și Colin

În iunie, Netflix contină călătoria într-o lume seducătoare și somptuoasă, cu reguli complicate și lupte dramatice pentru putere, în care nimeni nu poate fi pe deplin sigur de nimic. Cu alte cuvinte, luna asta, Netflix ți-a pregătit: Bridgerton: Sezonul 3 Partea 2, un nou capitol din îndrăgita serie, în care Penelope decide că e timpul să își caute un soț care să îi ofere independența necesară pentru a-și continua viața dublă ca Lady Whistledown.

Sezonul 3 din Bridgerton, împărțit în două părți, continuă să încânte publicul cu povești de dragoste și intrigi din înalta societate londoneză. Partea a doua, care include ultimele patru episoade, a fost lansată pe Netflix astăzi, 13 iunie 2024. Această parte a sezonului se concentrează pe povestea de dragoste înfloritoare dintre Penelope Featherington și Colin Bridgerton, aducând în prim-plan romantismul și tensiunile caracteristice seriei. Cu un decor somptuos și costume care taie respirația, Bridgerton reușește să creeze o lume plină de splendoare și dramatism, unde fiecare bal mascat și fiecare schimb de replici ascund secrete și pasiuni neașteptate. Fără îndoială, partea a doua a sezonului 3 va continua să fie o sursă de fascinație și discuții pentru fanii seriei din întreaga lume.

Echipa Playtech vă prezintă un interviu în exclusivitate cu producătorii executivi Betsy Beers și Tom Verica, ca să aflați mai multe despre seria produsă de Shondaland care vine cu un nou capitol, de data aceasta dedicat poveștii lui Penelope și Colin.

Întrebări și răspunsuri cu Tom Verica

În pragul lansării celui de-al treilea sezon, care credeți că este principala diferență între acesta și cele anterioare, ce îl deosebește în cadrul universului Bridgerton?

TOM VERICA: Fiecare sezon generează o nouă energie palpabilă în rândul distribuției și al echipei, pentru că urmează să spunem o nouă poveste. Este același univers pe care îl cunoaștem cu toții, dar în prim plan se află un nou cuplu, o nouă iubire. Să-i vezi pe toți cum se adună ca o familie pentru a spune această poveste pe care o abordăm din perspectivele lor reprezintă factorul motivant principal, care ne face să privim lucrurile dintr-un nou unghi.

Tom Verica, la lansarea „Bridgerton” Sezon 3, în New York Foto: Dimitrios Kambouris/Getty Images Netflix)

Jess Brownell și-a asumat rolul de realizatoare a acestui sezon, ceea ce este foarte interesant. Care a fost contribuția ei din perspectiva creativă a serialului odată ce a acceptat acest rol mai important?

VERICA: Jess are o abordare proaspătă, naturală și romantică, atât ca persoană, cât și în privința modului în care vede lumea și aceste personaje. Te molipsești de la ea dacă o asculți vorbind despre ele. Are o abordare foarte bine ancorată în realitate în privința muncii și este foarte inteligentă. Este atentă la ceea ce se întâmplă în jur și se concentrează intens asupra felului în care vrea să prezinte o poveste. Este clară, iar asta ușurează munca întregii echipe. Ea nu face parte numai din lumea Shondaland, care presupune un anume mod de lucru, ci și din cea serialului BRIDGERTON, la care a lucrat și anterior. Are deja idei foarte clare în minte. Iar faptul că a reușit să le proiecteze prin modul în care condus echipa a fost foarte frumos și binevenit.

În acest sezon, în prim plan se află relația romantică dintre Colin și Penelope. Ce diferențiază dinamica și povestea romantică specifice lui Colin și Penelope de cele ale cuplurilor pe care le-am văzut anterior în BRIDGERTON?

VERICA: Ceea ce este cu adevărat minunat la această relație este faptul că nu seamănă cu celelalte două, în care au existat o etapă de curtare și una de cunoaștere reciprocă, precum și presiuni și aranjamente sociale. Aceste personaje se cunosc deja. Noi, ca public, am fost implicați în relația lor încă de la început, în această prietenie spumoasă și cochetă. În calitate de spectatori, simțim dorința ca ei să devină un cuplu. Această poveste de dragoste este construită pe prietenie, pe interacțiuni familiale și pe cunoaștere. Dar are, de asemenea, și o latură cumva subterană, pentru că nu este o curtare directă, așa cum am văzut în trecut. Acest lucru conferă cu siguranță noutate și prospețime în modul în care este spusă povestea, la care se adaugă și entuziasm, având în vedere că știm deja complexitatea și istoria acestor două personaje.

În acest sezon, care sunt câteva dintre temele narative cheie care v-au suscitat cel mai mare interes în a le explora împreună cu echipa?

VERICA: Există diferite teme pentru mai multe personaje. În ceea ce o privește pe Penelope, tema centrală este căutarea iubirii – iubirea pentru o altă persoană și iubirea de sine. Această temă este prezentată foarte frumos și are relevanță pentru multe alte personaje aflate în căutarea iubirii, dar în special pentru Penelope. Oare trebuie să aleagă? Nu poate avea totul? Este o persoană cu o voință puternică, dar care se află într-un moment al vieții în care multe sunt în joc, fiind pusă într-o situație periculoasă, când trebuie să decidă dacă renunță la propriile dorințe. Obstacolele pe care le are de înfruntat în această căutare a iubirii țin atât de ea însăși, cât și de ceilalți. Nicola a reușit să redea  fidel aceste nuanțe complexe. A fost foarte plăcut să îi dăm posibilitatea să strălucească, aducând-o în prim-planul procesului nostru de creație.

Penelope are un parcurs foarte interesant în acest sezon. Ați putea să ne vorbiți puțin despre dezvoltarea ei în continuare, despre aducerea ei în prim-plan și, de asemenea, despre ceea ce vă încântă la personajul ei în mod special, în acest sezon?

VERICA: Lumea ei este năruită din multe puncte de vedere la începutul acestui sezon. Legătura dintre ea și Eloise, pe care ne-am bucurat cu toții să o vedem înflorind timp de două sezoane, este acum distrusă. Penelope trebuie să pornească de la zero în lupta de a-i recâștiga prietenia. De asemenea, se confruntă și cu potențialul risc de a fi deconspirată ca Whistledown. În plus, ea explorează ce înseamnă să devină intimă cu Colin și relevanța acestui lucru pentru viitorul ei. Este testată la fiecare dintre aceste niveluri, în moduri pe care nu le-am mai văzut până acum. Este impresionant să o vezi cum se descurcă în toate aceste situații, cum se clatină uneori și cum își găsește propria forță. Practic, o vedem cum evoluează.

Colin încearcă, de asemenea, să-și găsească locul în lume în acest sezon. Vorbiți-ne despre traiectoria lui, despre problemele cu care se confruntă și despre evoluția lui.

VERICA: Colin a fost întotdeauna fratele mai mic, care trăiește în umbra lui Anthony și Benedict. Când îl întâlnim pentru prima dată în acest sezon, este mai dezinvolt decât l-am văzut vreodată. Călătoriile sale în lume au avut ca efect adoptarea acestei atitudini. Și-a deschis orizontul. Când se întoarce acasă, nu mai există nicio miză, pentru că Anthony i-a netezit drumul. Colin este oarecum în derivă, nu are un obiectiv. Oricine pleacă la facultate se întoarce acasă și aude: „Ce vrei să faci cu viața ta acum? Ce ai de gând să faci? Câți bani o să câștigi? Care este profesia ta?” Cam așa îmi imaginez eu, ca regizor, situația privind așteptările pe care toată lumea le are de la tine, ca persoană. Lumea lui începe să se schimbe, nu foarte diferit de cea a Penelopei. Dă peste obstacole pe care trebuie să le depășească, nu doar ca bărbat într-o societate care se așteaptă ca el să îndeplinească anumite obligații, ci și prin prisma descoperirii că nutrește sentimente romantice pentru Penelope. Întotdeauna a fost protector cu Penelope, dar când începe să se îndrăgostească de ea, este luat prin surprindere. A fost foarte plăcut să-l văd cum se îndrăgostește de ea, cum își descoperă aceste sentimente.

În acest sezon, la ce se pot aștepta fanii în ceea ce privește coafura, machiajul și designul costumelor, devenite parte integrantă a universului Bridgerton? Cum au evoluat aceste elemente specifice?

VERICA: John Glaser (designer de costume) și Erika Ökvist (designer de coafură și machiaj) s-au ocupat de toate aceste elemente fascinante. John, care a lucrat cu noi și la primul sezon, a avut idei și a luat decizii îndrăznețe. Are o abordare foarte clară și distinctă pentru fiecare personaj, iar transformarea lui Penelope este un subiect central al poveștii noastre actuale. Paleta de culori a fost intensificată pe toată linia în acest sezon. Am ținut cont de moda din perioada respectivă, dar ne-am jucat și cu niște tendințe moderne. Nu vrem niciodată să fim excesiv de rigizi. Vrem să onorăm epoca respectivă, dar vrem să fim și puțin moderni. Scenariul este cel care dă tonul regiei, costumelor, coafurii și machiajului. Balurile sunt, de obicei, locul unde devenim foarte creativi. Regina Charlotte are întotdeauna o paletă care ne permite să fim destul de îndrăzneți. Echipele noastre de design împing limitele în mai multe secvențe din acest sezon, dar într-un mod organic, care să reflecte momentele prin care trec personajele.

Cum a fost să o includeți pe Hannah Dodd în distribuție și la ce ne putem aștepta de la Francesca în acest sezon?

VERICA: Hannah Dodd este extraordinară, extrem de inteligentă și de talentată. A fost fără cusur. Trebuie să fie destul de intimidant să pășești ca nou-venit în această lume, în care toți acești actori se cunosc între ei de ceva vreme. Mai târziu, în timpul sezonului, ea ne-a dezvăluit că a fost absolut îngrozită, lucru pe care l-a mascat foarte bine la momentul respectiv și n-am știut nimic, dar am presupus că intrarea în acest mediu ar putea fi foarte dificilă. Am fost foarte clari cu toată lumea în legătură cu primirea ei în serial și că trebuie să o facem să se simtă ca acasă. Iar ea a fost absolut perfectă, intrând direct în acest rol și oferindu-ne o nouă perspectivă asupra Francescăi. Nu-i vedem trăirile interioare prea mult, doar câteva mici fragmente pe ici, pe colo. Faptul că Hannah a reușit să întruchipeze acest personaj, cu toate idiosincraziile și ciudățeniile aferente, a fost uimitor. Nu aș putea fi mai mulțumit de această actriță în acest rol. Ne-a dat ocazia să vedem cum își face Francesca apariția și își găsește propria iubire într-un mod foarte diferit de cel al tuturor celorlalți. Ea își croiește propriul drum. Mi-a plăcut foarte mult relația ei cu Violet și cât de apropiate devin. Ca părinte, acceptarea joacă un mare rol atunci când copilul tău va începe să caute dragostea. Ce altceva poți să faci pentru a-ți face copilul fericit? Hannah și Ruth au redat foarte frumos această dinamică.

Alice și Will au un parcurs foarte neașteptat în acest sezon. Spuneți-ne la ce ne putem aștepta de la poveștile lor, care ocupă un loc mai important.

VERICA: Ei au parte de o mare schimbare în acest sezon, se transformă, ies din rândul clasei muncitoare din care au făcut parte atât de mult timp. Această avere nou descoperită le-a picat pur și simplu în brațe, ceea ce pare un lucru minunat, dar se dovedește o adevărată provocare pentru căsnicia lor, iar ei trebuie să facă eforturi pentru a se adapta. Până acum, Will s-a zbătut pentru a-și menține familia pe linia de plutire, dar acest lucru se schimbă. Ceea ce mi s-a părut frumos a fost faptul că Alice are tăria de a merge mai departe, de a evolua, ajutându-și soțul să înțeleagă că este în regulă să renunțe la ceea ce amândoi își imaginaseră anterior că va fi viața lor. Dar presiunile noii averi, inclusiv așteptările societății, sunt o provocare, iar acest sezon vom vedea multe din trăirile lui Alice, Will și ale familiei lor. Sunt foarte entuziasmat să văd cum se va desfășura totul.

Serialul este cunoscut pentru locațiile de filmare somptuoase. Spuneți-ne câte ceva despre locațiile importante din acest sezon, cele vechi și cele noi.

VERICA: Când am început, aveam de ales între foarte multe locații posibile de filmare. Avem un loc de filmare consacrat, unde ne place să mergem, și anume Hampton Court. Anul acesta am filmat pentru prima dată la Blenheim Palace pentru BRIDGERTON. Anterior, am filmat aici pentru REGINA CHARLOTTE, locația ilustrând lumea reginei Charlotte. Așadar am putut să o folosim și pentru BRIDGERTON, făcând o legătură între cele două lumi. Sunt și locații la care ne-am întors pentru continuitate, cum ar fi Wilton House. Una dintre locațiile importante din acest sezon este cea în care s-a filmat secvența cu balonul. Publicul ar putea crede că e o locație nouă, dar, de fapt, este Painshill Park, unde am filmat în primul sezon, când Daphne și Simon traversează podul împreună. A fost prima dată când ne-am reîntors în acest loc. Apoi mai avem câteva locații noi, printre care și Claydon House.

Muzica este o parte esențială a BRIDGERTON. Spuneți-ne la ce ne putem aștepta din acest punct de vedere în acest sezon.

VERICA: Muzica are două coordonate principale. Una din ele este reprezentată de prelucrări ale unor piese pop. Această idee a fost folosită și în sezoanele anterioare, iar Jess Brownell a adus câteva modificări în privința acestui element. Noi, ca echipă, discutăm despre anumite prelucrări și ne asigurăm că alegerile sunt potrivite, dar nu banale pentru un anumit moment sau scenă. Acesta este un echilibru pe care îl căutăm în permanență, iar unele dintre aceste piese se potrivesc imediat, le simți, iar asta este fantastic. Apoi, de cealaltă coordonată a muzicii se ocupă Kris Bowers, care compune muzica originală pentru serial. Kris este un geniu, este alături de noi de la început și caută mereu idei noi pentru partiturile sale. A creat compoziții distincte și pentru REGINA CHARLOTTE. În BRIDGERTON, avem câte o nouă poveste de dragoste în fiecare sezon. Întotdeauna găsim o temă muzicală pentru cuplu, în acest caz fiind vorba de Pen și Colin. Pornind din acest punct, Kris construiește, adaptează și ajustează tema în funcție de ceea ce se întâmplă din punct de vedere emoțional în aceste momente pe ecran. Există o anumită continuitate în muzica serialului, dar apar și mici elemente speciale, de genul introducerea unui nou instrument, care să confere creației o notă aparte. Este important să rămânem fideli lumii și muzicii serialului, dar să avem și elemente care să ne ofere o mai bună înțelegere a personajelor. Este foarte plăcut, iar secvențele noastre muzicale sunt o plăcere.

Întrebări și răspunsuri cu Betsy Beers

În pragul lansării celui de-al treilea sezon, care credeți că este principala diferență între acesta și cele anterioare, ce îl deosebește în cadrul universului Bridgerton?

BETSY BEERS: Când mă gândesc la cel de-al treilea sezon din BRIDGERTON, un lucru îmi vine imediat în minte, care și face acest sezon să fie încântător și unic: relația romantică centrală implică două personaje cunoscute, care fac parte din cele două familii importante ale serialului. Am ajuns să îi cunoaștem bine pe Colin și Penelope, atât din punct de vedere al relației dintre ei, cât și în contextul propriilor familii. Dar aceasta este prima dată când am ajuns să aprofundăm o poveste de dragoste între două dintre personajele noastre preferate.

Betsy Beers la lansarea „Bridgerton” Sezon 3, în New York Foto Dimitrios Kambouris/Getty Images Netflix)

Jess Brownell și-a asumat rolul de realizatoare a acestui sezon, ceea ce este foarte interesant. Care a fost contribuția ei din perspectiva creativă a serialului odată ce a acceptat acest rol mai important?

BEERS: Dar cu ce nu a contribuit? Pentru cine nu știe, Jess Brownel face parte de mulți ani din familia Shondaland, în calitate de scenaristă și om de creație. A lucrat la mai multe dintre producțiile noastre. A fost implicată în BRIDGERTON încă de la început. Ceea ce este grozav este că are această combinație rară de simț al umorului și o capacitate profundă de a crea și de a explora dinamica personajelor. Este foarte implicată în munca pe care o face și are o memorie absolută în ceea ce privește producția acestui serial. Așadar, avem acum combinația perfectă: cineva care cunoaște serialul, știe istoria lui, îl iubește, este un fan, dar și un scriitor. Este foarte pricepută în ceea ce privește realizarea unei astfel de producții și în fiecare aspect al acestei meserii, care nu se rezumă doar la a scrie pentru serial. Ea este pur și simplu un pachet complet și suntem incredibil de norocoși că am putut continua să lucrăm cu ea în familia Shondaland. E capabilă să confere nuanțe, profunzime, inteligență și un anume spirit. În plus, îi și place să colaboreze.

În acest sezon, în prim plan se află relația romantică dintre Colin și Penelope, așa cum ați menționat anterior. Ce diferențiază dinamica și povestea romantică specifice lui Colin și Penelope de cele ale cuplurilor pe care le-am văzut anterior în BRIDGERTON?

BEERS: În BRIDGERTON, fiecare cuplu întâmpină dificultăți diferite, fiecare dintre protagoniștii familiei Bridgerton are anumite obstacole personale pe care trebuie să le abordeze și să le depășească pentru a fi fericiți până la adânci bătrâneți. Ce este specific acestui sezon și diferențiază dinamica romantică centrală de cele anterioare este faptul că vedem pentru prima dată cum doi prieteni devin iubiți, cu toate situațiile, intrigile și problemele care vin la pachet cu aceasta. În BRIDGERTON toată lumea are secrete, unele din ele incredibile. Simon are un secret în primul sezon, Anthony își ascunde trauma în al doilea sezon. Dar spectatorii află secretul lui Penelope – că ea este, de fapt, Lady Whistledown – încă de la început. Iar în structura serialului, acesta este cel mai mare secret dintre toate. Nu numai că este vorba de o identitate secretă, ci și de implicațiile uriașe pe care le are acest secret. Așadar, fără a subestima problemele și sentimentele profunde din sezoanele anterioare, în acest sezon avem în față un munte foarte mare de escaladat.

Miza este atât de mare când vine vorba de identitatea lui Lady Whistledown, pentru că ea interferează cu viețile fiecărui personaj din serial într-o anumită măsură.

BEERS: Da, exact. Acesta este un secret care îi afectează pe toți membrii ai societății. Și pentru că regina Charlotte este obsedată, înfuriată, încântată, surescitată, enervată, înfuriată de Lady Whistledown, este imprevizibil ce se va întâmpla în continuare. Știm cu toții că, în această lume, a fi evitat în societate este unul dintre cele mai rele lucruri care se pot întâmpla și cine știe de ce este capabilă regina Charlotte?

În acest sezon, care sunt câteva dintre temele narative cheie care v-au suscitat cel mai mare interes în a le explora împreună cu echipa?

BEERS: Nu este neapărat vorba de o temă anume, dar sunt foarte entuziasmată de ideea de prieteni care devin iubiți. Evident, un fel de temă principală pentru mine este dezvăluirea și asumarea propriei identități. Asta înseamnă să fii mândru cu tine însuți, să știi cine ești și care este potențialul tău, să celebrezi acest lucru. Pentru femei, este foarte important să aibă curajul de a ieși în evidență, să-și găsească propriile forțe, aceasta este o temă pe care o explorăm pe deplin în acest sezon. De asemenea, o altă temă a acestui serial este prietenia, în special cea între femei.

Penelope are un parcurs foarte interesant în acest sezon. Ați putea să ne vorbiți puțin despre dezvoltarea acestui personaj în continuare, despre aducerea sa în prim-plan, unde nu mai este doar un simplu observator? Ce vă încântă la acest personaj în mod special, în acest sezon?

BEERS: Mă entuziasmează exact ceea ce tocmai ai spus. Vom vedea un personaj pe care l-am cunoscut și l-am iubit într-o anume fază a existenței sale, care va găsi încrederea și forța de a ieși din propriul cocon și de a deveni un fluture. Identificarea și acceptarea propriilor forțe, la fel ca și pe cea a propriei frumuseți, presupune durere și o serie de dificultăți. În acest sezon explorăm mult zona acceptării propriului sine, a propriei frumuseți și individualități. Ea este o persoană care a stat tot timpul retrasă, observându-i pe cei din jur, crezând că nu va fi iubită niciodată așa cum a sperat și a visat. Iar faptul că cineva o vede ca fiind adorabilă este  incredibil de important pentru Penelope.

Colin încearcă, de asemenea, să își găsească locul în lume în acest sezon. Îl vedem întorcându-se din călătoriile sale și străduindu-se să-și dea seama cum să se integreze în societate, nefiind primul născut al familiei Bridgerton. Ne puteți vorbi despre traiectoria și despre evoluția sa?

BEERS: Acest sezon ne-a oferit o ocazie încântătoare de a explora în profunzime personajul Colin Bridgerton, pentru că în primele două sezoane îl vedem în principal încercând să-și găsească locul în familie. Există un moment în serial în care Violet se uită la el și îl descrie, cred că foarte corect, ca fiind tipul care întotdeauna încearcă să ajute la îmbunătățirea lucrurilor. El este cel amuzant. El este cel care ușurează momentele de presiune. Dacă ne uităm la primele două sezoane, în special la primul sezon, este ușor impetuos. Vrea să își lase propria amprentă în lume în anumite momente, prin salvarea familiei Featherington sau când încearcă să salveze o femeie despre care simte că a fost  nedreptățită. Într-un fel, se joacă cu diferite aspecte a ceea ce înseamnă să fii un gentleman. În sezonul trecut, am început să explorăm cu adevărat ideea că Colin își caută propria identitate, spre deosebire de Colin care se căuta pe sine în alții. Anthony este primul născut, iar o mare parte din parcursul acestuia este despre răzvrătire și apoi despre îmbrățișarea puterii și a încrederii pe care ți-o dă această poziție. Colin a petrecut destul de mult timp departe de casă și a căpătat o cu totul altă idee despre ce înseamnă să fie el însuși, dincolo de faptul că este un membru al familiei Bridgerton. În urma acestei experiențe se întoarce în oraș mult mai încrezător, mult mai grațios, mai cochet, mai interesant și mai fermecător. Și el a ieșit dintr-un cocon. A devenit un fluture în felul său, iar acest sezon se concentrează cu adevărat asupra a ceea ce este important pentru el. De asemenea, descoperă că dragostea este complicată. Nu este doar o situație ușoară de genul te îndrăgostești și gata. Când ajungi să cunoști oamenii, începi să afli lucruri care te-ar putea surprinde, te-ar putea supăra. De ce merită să lupți pentru dragoste? Colin trebuie să răspundă la această întrebare și, de asemenea, să afle cine vrea să fie ca adult.

Atât dumneavoastră, cât și Shonda Rhimes ați vorbit anterior despre importanța prieteniilor feminine, precum și despre creionarea și evidențierea unor personaje feminine complete și complexe în tot universul Bridgerton. Cum vedem acest lucru reflectat în acest sezon?

BEERS: Anul acesta avem o gamă variată. Una dintre principalele coordonate ale BRIDGERTON este prietenia dintre Penelope și Eloise, iar în sezonul trecut am văzut cum aceasta s-a fracturat în mod dramatic. Această fractură și neînțelegere dintre ele două joacă un rol foarte important în acest sezon. Aș spune același lucru despre dinamica triunghiului dintre Lady Danbury, regina Charlotte și Violet. Aceste prietenii, care au fost explorate prin poveștile originare în REGINA CHARLOTTE: O POVESTE BRIDGERTON, continuă să rezoneze în acest sezon din BRIDGERTON. Lady Danbury este probabil singura confidentă adevărată ale reginei Charlotte și una dintre puținele persoane care o cunosc suficient de bine și de mult timp pentru a-și permite anumite conversații cu ea. Există și o latură deosebită a prieteniei dintre Violet și Lady Danbury în acest sezon, care este în mod cert generată de relația anterioară prezentată în REGINA CHARLOTTE: O POVESTE BRIDGERTON, dar despre care nu vreau să vorbesc prea mult, pentru că este prea minunată pentru a o dezvălui acum. Cred că va fi foarte amuzant să le urmărim pe cele două continuând această relație de prietenie feminină reală și matură. În acest sezon, vedem și relația dintre Eloise și Cressida, care este un alt tip de prietenie. Aici este vorba de un set diferit de așteptări de la o relație de prietenie. Este minunat că am putut să petrecem ceva mai mult timp cu Cressida, pentru că  în primele două sezoane Cressida a lăsat impresia că este un personaj unistratificat și că este persoana pe care am văzut-o pe ecran. Prin prisma prieteniei cu Eloise, din dezvăluirea poveștii sale și a familiei din care face parte, precum și din presiunile la care este supusă, înțelegem de ce Cressida este așa cum este. Acest fir narativ al său este unul dintre lucrurile mele preferate din acest sezon. În acest sezon, Cressida poartă unele dintre cele mai scandaloase ținute pe care le-ați văzut vreodată. În cazul în care nu ați observat acest lucru anterior, cu siguranță o să o faceți acum. Ținutele sale dau o nouă definiție conceptului de mâneci.

În acest sezon, la ce se pot aștepta fanii în ceea ce privește somptuoasele, dar și ingenioasele coafuri, machiaje și costume devenite parte integrantă a universului Bridgerton? Cum au evoluat aceste elemente în acest sezon?

BEERS: Toate sunt minunate. Coafurile și machiajele continuă să fie extraordinare. Veți observa că există schimbări foarte subtile la unele personaje. Există însă o mare schimbare pentru Penelope, a cărei transformare interioară de-a lungul sezonului este evidențiată și de cea exterioară, prin intermediul coafurii, machiajului și al costumelor. Spre deosebire de alți ani, incredibilul John Glaser, care a colaborat cu Ellen Mirojnick la primul sezon din BRIDGERTON și cu care am lucrat la mai multe seriale, se ocupă acum de designul costumelor, dându-le și o notă modernă. De asemenea, a contribuit enorm la transformarea lui Penelope. Dar toată lumea arată fantastic. Întotdeauna am fost un mare fan al ținutelor reginei Charlotte. În fiecare sezon, abia aștept să îi văd perucile, iar acum sunt în pregătire câteva care vor șoca și încânta. Am un sentiment special în legătură cu Francesca Bridgerton, pentru că este un personaj oarecum nou pentru public. Ea a fost întotdeauna o Bridgerton mai tânără, iar acesta este primul ei sezon în care iese în societate. Iar debutul Francescăi, pentru mine, scoate în evidență unele dintre cele mai frumoase, elegante și inteligente look-uri. Chiar mi-ar plăcea să adopt astfel de ținute, dacă aș fi cu 50 de ani mai tânără și mi-ar veni bine rochiile cu talie imperială.

Ați menționat-o pe Francesca Bridgerton, iar anul acesta avem o nouă actriță care o interpretează. Cum a fost să o includeți pe Hannah Dodd în distribuție și la ce ne putem aștepta de la Francesca în acest sezon?

BEERS: Am fost foarte încântați că Hannah a fost de acord să ni se alăture în acest sezon. Eram un fan al activității sale anterioare, am văzut-o într-un spectacol chiar în perioada în care noi căutam actrița potrivită pentru rolul acesta. În cadrul familiei Bridgerton, fiecare trebuie să aibă propriul său mod de a face față relațiilor din interiorul acestei familii incredibile, răzvrătite și fabuloase. Pe parcursul sezonului, o vom cunoaște pe Francesca și vom descoperi comportamentul ei diferit față de al fraților săi. Avem de-a face cu o Bridgerton mult mai meditativă și mai interiorizată, iar interpretarea lui Hannah surprinde acest echilibru între entuziasmul realist al Francescăi pentru căsătorie și viața sa interioară calmă. Hannah are un chip care poate exprima în același timp entuziasm, neliniște, bucurie și un simț al umorului special. E un adevărat spectacol. Aș putea să o privesc doar cum mănâncă o pizza, e o nebunie. Nu vreau să dau mai multe detalii ca să nu stric surpriza pentru public. Cu cât o cunoști mai bine pe Francesca, cu atât o iubești mai mult și realizezi cât de complicată este. Este foarte amuzant să vezi o nouă Bridgerton ieșind la rampă. Francesca a mai apărut și în sezoanele anterioare, dar acum avem cu adevărat ocazia să o cunoaștem, să o vedem ieșind puțin în față. Și pe Eloise o bucură acest lucru, pentru că intrarea Francescăi pe piața mariajelor mai ușurează din presiunea asupra sa.

Alice și Will au un parcurs foarte neașteptat în acest sezon. Spuneți-ne la ce ne putem aștepta de la poveștile lor, care ocupă un loc mai important.

BEERS: Alice și Will sunt cei mai tari! În primul rând, avem ocazia să îi vedem într-un mediu complet nou pentru ei, ceea ce este foarte amuzant. Nu voi spune prea multe despre acest lucru, doar că vor explora un spațiu și o lume diferite, în care noi nu am mai fost anterior. Pentru Alice și Will, acest sezon este într-adevăr despre a îmbrățișa o nouă schimbare. Schimbarea le pică cumva din cer, dar este o schimbare minunată sau cel puțin așa ar trebui să fie. Dar vom vedea că această schimbare îi pune în dificultate, pentru că sunt multe schimbări foarte rapide și diferite. Sunt multe lucruri de gestionat. Alice și Will sunt într-o situație complet nouă, în care trebuie să învețe rapid nenumărate lucruri.Vor vedea ce înseamnă să fii acceptat în înalta societate, dar și cât de repede poți pierde acest lucru și care este adevărata sa importanță. În acest sezon, Will și Alice se confruntă cu întrebări cheie la care ne putem raporta cu toții, ca de pildă: vrem să fim cei mai populari în lumea în care ne învârtim?

Muzica este o parte esențială a BRIDGERTON. Spuneți-ne la ce ne putem aștepta din acest punct de vedere în acest sezon.

BEERS: Va fi și mai multă muzică excelentă. Unul dintre lucrurile speciale la muzica din BRIDGERTON este continuitatea, firul roșu. Nu cred că există schimbări uriașe. Ca întotdeauna, vor exista teme care să evidențieze diferite relații, în special cea dintre Penelope și Colin. Muzica are un rol cheie în acțiunea serialului. Vom continua să prezentăm unele dintre melodiile contemporane preferate, doar că nu veți observa sau poate nu le veți recunoaște imediat. Și, ca întotdeauna, Kris Bowers, care este un geniu și pe care suntem atât de norocoși să îl avem alături de noi, compune o coloană sonoră incredibilă pentru acest sezon uimitor.