Femeia care a vândut ora exactă și bărbatul care a încercat să o oprească

Pentru mai mult de un secol, familia Belville a avut o ocupație unică: vânzarea timpului. Începând cu 1836, membrii acestei familii vizitau Observatorul Regal din Greenwich de cel puțin trei ori pe săptămână pentru a seta ora pe un ceas special.

Apoi traversau Londra pentru a vinde această informație clienților lor. Când ultima vânzătoare de timp, Ruth Belville, a murit în 1943, ea activase mai bine de jumătate de secol în această „meserie”, păstrând tradiția începută de tatăl ei, John Henry Belville.

Nașterea afacerii cu timpul

John Henry Belville, copilul unui refugiat al Revoluției Franceze și protejat al lui John Pond, Astronomul Regal, a văzut o oportunitate de afaceri în nevoia oamenilor de a avea o oră precisă, scrie BBC. La începutul secolului al XIX-lea, ceasornicarii, băncile și firmele din City trimiteau angajați la Observatorul Regal pentru a verifica ora exactă. George Airy, succesorul lui Pond, a limitat accesul la o zi pe săptămână, lăsând astfel loc pentru ideea inovatoare a lui Belville. Având acces privilegiat la Observator, Belville a început să viziteze Greenwich în fiecare dimineață, setându-și cronometru de buzunar și livrând timpul exact clienților săi contra unei taxe.

Ceasul folosit de familia Belville a fost fabricat de John Arnold. (Foto: Clockmakers’ Museum/BBC)

Creșterea afacerii sub Maria și Ruth

După moartea lui John Henry în 1856, afacerea a fost preluată de a treia sa soție, Maria. Ea a continuat să livreze timpul exact clienților până la moartea sa, moment în care fiica lor, Elizabeth Ruth (cunoscută sub numele de Ruth), a devenit noua vânzătoare de timp. Ruth a continuat tradiția folosind același ceas de încredere, John Arnold, un ceas fabricat inițial pentru Ducele de Sussex, dar respins pentru că „seamănă cu un vas de toaletă de noapte”.

Precum România, fiecare țară are propria rețetă de supă sau ciorbă. Care ar fi cea mai bună, dar și cea mai cunoscută

Sancțiunile usturătoare pe care le vor primi românii care stau la bloc și au animale de companie. Ce spune legea, e oficial

Confruntarea cu concurența

În ciuda simplității și eficienței afacerii Belville, aceasta a avut parte de critici și concurență. St John Wynne, un rival care încerca să atragă clienți pentru propria sa companie care dădea ora exactă, a susținut un discurs publicat ulterior în The Times, în care descria metoda Belville drept „distractiv de demodată” și insinua că Ruth își folosea farmecele feminine pentru a atrage clienți.

Wynne a prezentat în fața unui grup de consilieri și aldermeni londonezi argumente împotriva metodei Belville, subliniind posibilitatea erorilor și inconvenientele acesteia. El a criticat „irregularitățile” ceasurilor publice din Londra și a comparat nefavorabil orașul cu alte capitale europene, precum Paris și Berlin. A promovat compania sa, Standard Time Company, care furniza impulsuri electrice orare pentru corectarea automată a ceasurilor.

Ruth Belville, pozând în ziarul Evening News pentru a-și promova afacerea, acuzată de John Wynne că își folosește farmecele feminine pentru a atrage clientelă. (Foto: Evening News)

Impactul discursului lui Wynne

Discursul lui Wynne nu a avut efectul scontat. În loc să descurajeze oamenii, acesta a adus mai multă atenție afacerii Belville, crescându-i popularitatea. Dezbaterile din paginile ziarelor despre ceasurile publice inexacte au adus afacerea Ruth mai mult în lumina reflectoarelor. Ruth a devenit cunoscută sub numele de „Doamna Timpului din Greenwich”, apărând în publicații precum Tatler și Evening News. Wynne, în încercarea sa de a discredita afacerea, nu a făcut decât să o promoveze.

Sfârșitul unei ere

Ruth Belville a menținut afacerea până în 1940, când al Doilea Război Mondial a făcut dificilă deplasarea pentru o femeie de 86 de ani. Ruth a murit trei ani mai târziu, lăsând în urmă ceasul Arnold, pe care l-a donat Muzeului Ceasornicarilor. Astfel s-a încheiat tradiția de aproape un secol a familiei Belville, dar amintirea Doamnei Timpului din Greenwich rămâne un exemplu fascinant de inovație și perseverență în fața schimbărilor tehnologice și a concurenței.

Moștenirea lui Ruth Belville

Ruth Belville și afacerea sa cu timpul rămân o parte fascinantă a istoriei Londrei. Ea a demonstrat că, uneori, soluțiile simple și tradiționale pot coexista cu inovațiile tehnologice, iar personalitatea și integritatea pot depăși criticile și încercările de discreditare. Moștenirea ei continuă să inspire și să reamintească importanța preciziei și a dedicării într-o lume în continuă schimbare.

Ruth Belville. (Foto: Evening News)

O viață dedicată timpului

Donald De Carle, un coleg al Institutului Britanic de Horologie și autor al multor lucrări de referință în domeniu, a întâlnit-o și intervievat-o pe Ruth Belville în 1939, cu un an înainte ca aceasta să se retragă. El a descris cum Ruth mergea la Observatorul Regal pentru a verifica ora și a obține un certificat de acuratețe. Ea își refera la ceasul Arnold ca și cum ar fi fost un prieten drag, spunând adesea: „Bună dimineața! Arnold este cu patru secunde mai rapid astăzi.” După ce seta ceasul Arnold pentru săptămână, Ruth petrecea restul zilei oferind timpul exact clienților săi.

Povestea familiei Belville, în special a lui Ruth, este un exemplu remarcabil de adaptare și perseverență. În ciuda concurenței și a criticilor, Ruth Belville a reușit să păstreze și să dezvolte o afacere unică, demonstrând că inovația și tradiția pot coexista. Moștenirea ei continuă să fie o sursă de inspirație, reamintind importanța preciziei și a dedicării într-o lume în continuă schimbare.