Eroina Ecaterina Caradja, prințesa răpită de propriul tată. ”Îngerul de la Ploiești” a salvat sute de soldați și a îngrijit 3.000 de orfani

În istoria recentă, poveștile de curaj și devotament adesea strălucesc printre cele mai întunecate momente ale conflictelor. Printre acești eroi tăcuți se numără și Prințesa Ecaterina Olimpia Caradja, o figură notabilă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ale cărei fapte sunt aduse în lumină astăzi. Prințesa fără basm. Copila cu suflet de aur. Îngerul de la Ploiești.

Răpită de propriul tată și ascunsă la orfelinat

Începutul vieții prințesei Ecaterina Caradja este umbrit de un act de cruzime și trădare. Fiica Irinei Cantacuzino și a lui Radu Crețulescu, Ecaterina Olimpia Crețulescu vede, pentru prima dată, lumina zilei la București în data de 28 ianuarie 1893.

La vârsta de trei ani, viața ei este dată complet peste cap de divorțul părinților și de un act extrem de brutal. Orbit de furie, propriul tată o răpește și o ascunde într-un orfelinat din Anglia, sub un nume fals, spre disperarea mamei, care nu mai apucă să-și vadă fiica vreodată.

Irina Cantacuzino se recăsătorește cu Prințul Nicolae Ghica, cel care îi dăruiește încă patru urmași. Însă, sufletul unei mame suferă pentru totdeauna.

Bilanț tragic după atacul de la Târgul de Crăciun din Germania: 4 morți și peste 200 de răniți

Cum pot românii să-și facă analize medicale gratuite. Lista completă a investigațiilor decontate de Casa de Asigurări

Astfel, în memoria micuței sale Ecaterina Olimpia, Irina Cantacuzino înființează orfelinatul ”Leagănul Sfânta Ecaterina” din București. Se stinge din viață la doar 36 de ani, după ce-l aduce pe lume pe mezinul său.

Crescută de Nababu’, educată în străinătate

Destinul aduce, însă, o rază de lumină în întunericul vieții Ecaterinei Caradja. Ani mai târziu, mai exact în 1908, mătușa micuței o descoperă, întâmplător, la o mănăstire franceză și o aduce înapoi în România, predând-o în grija familiei Cantacuzino.

În lipsa mamei, tânăra Ecaterina este crescută cu dragoste de bunicul ei matern, Gheorghe Grigore Cantacuzino, cel supranumit Nababul, un om influent, potent financiar și cu un suflet nobil.

Cu o educație aleasă și o voință puternică, Ecaterina Crețulescu se dedică studiului. Este trimisă la cele mai bune școli din Franța și Marea Britanie, unde studiază cinci limbi străine, istorie, literatură universală și științe umane.

Are grijă de bolnavii de tifos și de copiii fără adăpost

La întoarcerea în țară, prințesa se căsătorește cu militarul Constantin Caradja, bărbatul care îi fură inima. Cei doi se iubesc cu patimă și au împreună două fetițe, pe nume Irene Mathilde Catherine și Marie Constance Lucie.

Când Primul Război Mondial mușcă din Europa, prințesa fuge în Moldova, ținându-și cele două fiice la piept. Se angajează ca voluntar la un spital pentru bolnavi de tifos, punându-și propria viață în pericol. Deși contactează și ea boala, supraviețuiește ca prin minune.

Revine, la scurt timp, în România, și preia grija orfelinatului construit de mama sa, cămin care găzduiește peste trei mii de suflete nevinovate. Depune jurământul de a le oferi copiilor fără adăpost hrană, educație, afecțiune și tandrețe.

Salvează sute de soldați în cel de-Al Doilea Război Mondial

Ajunge o adevărată eroină a celui de-Al Doilea Război Mondial, remarcându-se prin curajul său și generozitatea ei neînfricată.

În august 1943, când câmpurile petroliere de la Ploiești sunt bombardate, Ecaterina Caradja devine o figură centrală în ajutorarea și îngrijirea soldaților răniți.

”Când au căzut avioanele, la bombardamentele din aprilie 1944, l-a luat pe tata și s-au dus la marginea satului. Atunci a apărut și Regele Mihai.

Piloții americani care căzuseră în porumb se temeau că vor ajunge pe mâna nemților, auziseră de grozăviile acestora, așa că voiau să se predea numai autorităților române.

Pe cei răniți domana Ecaterina i-a luat și i-a dus la spitalul din Florești. Cum se făceau bine, îi ascundea într-un loc bun din Predeal”, povestea Romică Ionescu, fiul șoferului Prințesei Ecaterina Caradja.

Cazează sute de soldați în spitalele din București, le îngrijește rănile și îi ajută să fugă din România, punându-și propria viață în pericol. Militarii salvați de prințesă o strigă ”Îngerul de la Ploiești” sau ”Mrs Blue Cross”, datorită uniformei sale de asistentă în culorile albastru și alb.

Vezi și: ”Te iubesc, Maria mea!” Prințul Barbu Știrbey și Regina Maria, un basm cu final nefericit. Pierderea copilului lor i-a distrus

Fuge din țară, după instaurarea comunismului

Piloții americani Richard W. Britt și William J. Fili, doi dintre piloții salvați de prințesă în vreme de război, au povestit întâmplările petrecute în România în cărți publicate în America, prezentând-o pe prințesă ca un exemplu de eroism și altruism.

Astfel, numele ei a devine faimos pe plan internațional, faptele sale nobile fiind apreciate și rememorate de generații întregi, devenind sinonime cu altruismul, blândețea și dârzenia.

După instaurarea regimului comunist în România, instituțiile de caritate ale Ecaterinei Caradja sunt preluate de autorități, iar ea însăși devenind ținta unor persecuții.

Primește Medalia de Onoare George Washington pentru salvarea soldaților în război

Fuge din țară, ajutată fiind de mezina ei, Alexandra, care locuiește la Paris. Petrece opt săptămâni pe un vas petrolier care circulă pe Dunăre, până ajunge în Austria, la Viena, unde găsește refugiu.

În 1955, prințesa se stabilește în Statele Unite ale Americii, patrie care-i devine casă pentru următoarele trei decade. Se implică în numeroase acțiuni caritabile și inaugurează, în august 1976, Monumentul pentru Pace de la Valley Forge National Historical Park.

Un an mai târziu, Ecaterina Caradja este recompensată cu Medalia de Onoare „George Washington” , ca o distincție pentru salvarea soldaților americani în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Prințesa revine în România, în anul 1991, la aproape un secol de viață. Se mută la orfelinatul ei mult iubit, unde-l întâlnește, un an mai târziu, pe legendarul artist Michael Jackson, venit la concert în București, în 1992. ”Îngerul de la Ploiești” se stinge din viață la 100 de ani și câteva luni, în mai 1993.