Ecosistemul TP-Link TAPO pentru o casă inteligentă – cum îți aduci confortul căminului în secolul 21 și îți faci viața mai ușoară ieftin și rapid
Până nu demult, ideea de casă inteligentă implica o investiție generoasă într-o serie stufoasă de echipamente pe care, de cele mai multe ori, nu prea te pricepeai să le conectezi între ele fără ajutorul unui prieten pasionat de rețelistică și programare. Ecosistemul de echipamente TP-Link Tapo simplifică semnificativ întregul mecanism printr-o aplicație intuitivă și un portofoliu stufos de produse pentru toate scenariile pe care s-ar putea să le ai în minte.
Cu TP-Link Tapo, întreaga idee de casă inteligentă este mult mai la îndemână. Nu implică o investiție fabuloasă și, în final, te bucuri nu doar de o economie deloc neglijabilă în ceea ce privește consumul energetic, dar îți monitorizezi mai bine locuința oriunde te-ai afla. Ca referință, printre produsele Tapo, se numără nu doar camere de supraveghere pentru orice scenariu, dar și prize smart, soluții smart de iluminare, senzori pentru uși, senzori de temperatură, umiditate, mișcare și scurgeri de apă. Senzorii necesită un HUB pentru preluarea informațiilor colectate și transmiterea lor la aplicația de mobil. În cazul în care nu vrei să stai cu telefonul în mână pentru a profita la maxim de produsele Tapo, merită să ai în vedere că există întrerupătoare inteligente pe bază de baterii (pentru a le instala oriunde îți trece prin cap) pe care le poți programa să facă ce vrei tu, când vrei tu.
Ca idee, partea de ”programare”, deși s-ar putea să sune destul de complicat pentru profanii în domeniul tehnologiei, este cât se poate de prietenoasă și poate implica atât acțiuni simple, precum stingerea unui bec în momentul în care ai apăsat pe întrerupător, cât și declanșarea unor scenarii mai complexe, dar la fel de ușor de pus în practică. De exemplu, când camera detectează mișcare într-o cameră, poți aprinde automat lumina acolo pentru a înregistra imagini mai clare. Un alt exemplu este să alegi ca atunci când deschizi ușa (acțiune înregistrată de senzorii de contact) între anumite ore să se aprindă becurile într-o cameră.
Nu în ultimul rând, cu prizele inteligente de la Tapo, poți transforma echipamente electronice tradiționale într-unele smart. De exemplu, dacă ai un umidificator de acum 10 ani, îl conectezi la o priză smart, iar când senzorul de umezeală detectează că a scăzut prea mult umiditatea în cameră până la un prag definit de tine, poate apela priza pentru a porni umidificatorul tău clasic. Totul, cât se poate de simplu.
Ce este TP-Link Tapo, cum îți face viața mai ușoară
TP-Link Tapo este o gamă de produse inteligente de la TP-Link, destinată automatizării locuințelor moderne și sporirii securității acestora. Gama include o varietate de dispozitive, cum ar fi prize inteligente, becuri smart, camere de supraveghere și senzori. Scopul principal al dispozitivelor Tapo este de a facilita controlul și monitorizarea locuinței de la distanță, prin intermediul aplicației mobile Tapo, compatibilă atât cu Android, cât și cu iOS. Astfel, utilizatorii pot avea acces la un sistem integrat de automatizare și securitate, totul dintr-o interfață intuitivă.
Unul dintre cele mai populare dispozitive din această gamă este Tapo C200, o cameră de supraveghere Wi-Fi care oferă funcții de detectare a mișcării și înregistrare video de înaltă rezoluție. Aceasta permite monitorizarea în timp real, oferind notificări instantanee în cazul unei activități suspecte. Tapo C200 este ideală atât pentru monitorizarea casei, cât și pentru supravegherea copiilor sau animalelor de companie. Camera poate fi integrată cu asistenți vocali precum Amazon Alexa și Google Assistant, ceea ce face gestionarea mai facilă și comodă pentru utilizatori.
Un alt produs apreciat din această gamă este Tapo P110, o priză inteligentă care permite controlul de la distanță al dispozitivelor electronice și monitorizarea consumului de energie. Cu ajutorul acesteia, utilizatorii pot programa pornirea și oprirea electrocasnicelor, economisind energie și având un control mai eficient asupra consumului de curent electric. Funcția de temporizator și posibilitatea de a seta rutine fac din Tapo P100 un produs esențial pentru automatizarea locuinței, oferind confort și flexibilitate în gestionarea dispozitivelor.
Dispozitivele din gama Tapo sunt proiectate pentru a fi ușor de instalat și utilizat, indiferent de nivelul de cunoștințe tehnice ale utilizatorului. Prin simpla conectare la rețeaua Wi-Fi de acasă și configurarea inițială din aplicația de mobile, dispozitivele sunt gata de utilizare în doar câteva minute. În final, gama Tapo este cunoscută pentru oferirea unui raport excelent între preț și performanță, fiind accesibilă atât pentru cei care doresc o soluție simplă de automatizare a casei, cât și pentru utilizatorii avansați care caută un ecosistem complex și complet de securitate și confort psihologic.
În orice caz, din întregul portofoliu de produse al TP-Link Tapo am avut ocazia să instalez, configurez și testez nu mai puțin de șase echipamente pe care le voi detalia mai jos: camera de interior cu funcții Pan/Tilt, Detectare AI și Night Vision cu infraroșu Tapo C225, hubul smart cu difuzor Tapo H100, monitorul smart de temperatură și umiditate Tapo T315, senzorul smart de contact Tapo T110, becurile LED Tapo L520E cu lumină naturală și intensitate reglabilă, respectiv Tapo L530E multicolor cu reglarea temperaturii și intensității.
Becurile inteligente TP-Link Tapo L520E și Tapo L530E
TP-Link Tapo L520E este un bec LED Wi-Fi inteligent, cu lumină naturală de 4000K și intensitate reglabilă, perfect pentru cei care doresc să creeze o atmosferă plăcută și personalizată în locuință. Acest bec oferă posibilitatea de a ajusta intensitatea luminii în funcție de preferințe, fie că dorești o lumină puternică pentru activitățile de zi cu zi sau o atmosferă relaxantă pentru momentele de relaxare. Prin funcțiile de presetare și programare, poți salva combinațiile preferate de intensitate și programul de funcționare, asigurând astfel un control total asupra iluminatului din locuință.
Pe lângă controlul manual, L520E vine echipat cu funcții avansate, cum ar fi controlul vocal prin intermediul Amazon Alexa și Google Assistant. Astfel, poți ajusta luminozitatea fără a folosi întrerupătoarele tradiționale, doar rostind comenzi simple. De asemenea, becul poate fi controlat de la distanță prin intermediul aplicației Tapo, oferind un nivel suplimentar de confort și securitate. Funcția Mod Away permite simularea prezenței în casă atunci când ești plecat, descurajând astfel potențialii intruși. Este suficient să definești anumite ore de noapte, iar luminile din casă se vor aprinde și se vor stinge într-un mod aleatoriu, ca locuința să nu pară goală.
TP-Link Tapo L530E, în schimb, oferă și mai multe opțiuni de personalizare, fiind un bec multicolor care poate produce până la 16 milioane de nuanțe. Pe lângă posibilitatea de a ajusta intensitatea luminii, L530E îți permite să modifici și temperatura culorii între 2500K și 6500K, adaptând atmosfera la orice activitate. De la o lumină caldă și relaxantă pentru seara de film până la o lumină albă rece, ideală pentru citit sau activități care necesită concentrare, L530E acoperă o gamă largă de preferințe. Ca un detaliu drăguț, poți activa modul Răsărit și Apus pentru ca lumina din cameră să se alinieze cu ora de afară și să îți facă adormirea și trezirea mai plăcută și mai naturală.
Ambele becuri Tapo, L520E și L530E, oferă un consum redus de energie, fiind echivalente cu un bec tradițional de 60W, dar folosind doar o fracțiune din consumul energetic. Acestea nu necesită un hub pentru a funcționa, simplificând procesul de instalare și utilizare. În doar câteva minute, folosind aplicația Tapo, becurile pot fi integrate în rețeaua Wi-Fi a locuinței, oferind un sistem de iluminat smart, accesibil din punct de vedere financiar și ușor de utilizat.
Senzorul de contact Tapo T110, monitorul smart de temperatură și umiditate Tapo T315
Tapo T110, un senzor smart de contact de la TP-Link, este o soluție excelentă pentru monitorizarea deschiderii și închiderii ușilor și ferestrelor din locuință. Acesta este perfect pentru securitate, oferind notificări instantanee pe telefon atunci când o fereastră sau ușă este lăsată deschisă. Instalarea sa este extrem de ușoară, datorită adezivului 3M inclus, ceea ce îl face ideal pentru orice locuință. Acest dispozitiv necesită un Hub Tapo pentru a funcționa, fiind parte din ecosistemul Tapo, care permite controlul facil al tuturor dispozitivelor smart.
Pe lângă monitorizare, Tapo T110 poate declanșa acțiuni inteligente. De exemplu, la deschiderea ușii, poți seta ca luminile din locuință să se aprindă automat, oferind un plus de confort și siguranță. Acest tip de integrare între dispozitivele smart din casa ta face ca locuința să devină cu adevărat inteligentă și eficientă. Astfel, senzorul poate fi folosit și pentru alte obiecte, cum ar fi frigiderul sau ușițele animalelor de companie, oferind o versatilitate extinsă.
O altă funcție importantă a acestui senzor este posibilitatea de a declanșa alarme prin intermediul hub-ului Tapo. În cazul în care o ușă sau o fereastră este deschisă într-un moment neadecvat, senzorul poate activa o alarmă pentru a intimida hoții. În plus, senzorul de contact este eficient energetic, având o durată de viață a bateriei de până la doi ani, în funcție de utilizare, ceea ce asigură o monitorizare îndelungată fără întreținere frecventă.
Tapo T315 este un monitor smart de temperatură și umiditate, conceput pentru a oferi monitorizare precisă și în timp real a condițiilor din locuință. Cu ajutorul unui senzor elvețian de înaltă precizie, acesta poate detecta fluctuațiile de temperatură și umiditate cu o exactitate de ±0.3 ºC și ±3% RH, oferind informații actualizate la fiecare două secunde. Aceste date sunt afișate pe un ecran E-ink de 2.7″, care poate fi citit din orice unghi și nu reflectă lumina, fiind ideal pentru monitorizare constantă.
Acest monitor poate fi folosit și pentru automatizarea locuinței prin Smart Actions. De exemplu, dacă temperatura scade sub un anumit nivel, Tapo T315 poate comunica cu priza inteligentă Tapo pentru a porni un radiator. Această funcționalitate face din T315 un dispozitiv esențial pentru menținerea unui mediu optim în casă, mai ales în camerele sensibile, cum ar fi camera copiilor sau o seră.
Monitorul oferă și notificări instantanee pe telefon atunci când condițiile de temperatură sau umiditate ies din intervalul prestabilit, asigurându-te că ești mereu la curent cu orice schimbări importante din locuință. De asemenea, dispozitivul stochează gratuit date în cloud timp de doi ani, oferind posibilitatea de a exporta aceste date în fișiere CSV pentru a analiza istoricul și tendințele.
Flexibilitatea în montare face ca Tapo T315 să poată fi amplasat în orice cameră. Poate fi poziționat pe un birou sau montat pe o suprafață plană cu adezivul inclus, ori pe o suprafață magnetică. Astfel, indiferent dacă vrei să monitorizezi condițiile dintr-un birou, camera copilului sau un spațiu de depozitare, acest monitor este ușor de integrat și extrem de util.
Hubul TP-Link Tapo H100 este mai deștept și mai util decât crezi
TP-Link Tapo H100 este hub-ul central care conectează toate dispozitivele inteligente din ecosistemul Tapo, oferindu-ți o acoperire extinsă și o experiență completă de Smart Home. Unul dintre principalele sale avantaje este faptul că utilizează un protocol wireless low-power, ceea ce înseamnă că toate dispozitivele conectate vor consuma mai puțină energie, acesta este și motivul pentru care multe dintre ele folosesc baterii care asigură o autonomie de la câteva luni la câțiva ani. Acesta poate acoperi întreaga locuință, chiar și în zonele unde semnalul Wi-Fi este mai slab, asigurând o conexiune stabilă și eficientă cu până la 64 de dispozitive compatibile Tapo.
Hubul nu doar conectează dispozitivele, ci le oferă și funcții avansate, cum ar fi alarma inteligentă. Acesta poate lucra în tandem cu senzorii Tapo de mișcare sau contact pentru a declanșa o alarmă sonoră puternică de până la 90 dB atunci când depistează un intrus, contribuind la securitatea locuinței tale. Pe lângă funcția de alarmă, Tapo H100 poate fi utilizat și ca o sonerie inteligentă, oferind 19 tonuri de apel din care poți alege. Cu ajutorul unui buton inteligent, precum Tapo S200B, acesta poate fi transformat într-o sonerie modernă, permițând personalizarea totală a alertelor sonore.
Un alt avantaj semnificativ al hub-ului Tapo este capacitatea sa de a automatiza locuința, chiar și atunci când conexiunea la internet este întreruptă. Prin ecosistemul Tapo, poți seta acțiuni inteligente care declanșează alte dispozitive, precum aprinderea luminilor atunci când intri pe ușă sau pornirea unui radiator dacă temperatura scade sub un anumit nivel. Astfel, Tapo H100 devine esențial pentru o casă smart, oferindu-ți un control total și un confort sporit în orice moment.
Ca o mențiune foarte importantă, există numeroase echipamente din game Tapo care funcționează și fără acest hub în casă, precum camerele de supraveghere, prizele sau becurile inteligente, dar senzorii SMART și butoanele inteligente au neapărat nevoie de Tapo H200 sau, modelul testat de mine, Tapo H100. Deși găsești și pe site-ul TP-Link Tapo mențiunea legată de necesitatea unui hub pentru fiecare produs unde este cazul, cel mai ușor de ținut minte este că tot ce se conectează la direct la curent, nu are nevoie de hub, în timp ce dispozitivele pe bază de baterii, necesită acest echipament suplimentar cu o serie stufoasă de funcționalități adiționale.
TP-Link Tapo C225, una dintre cele mai deștepte camere de interior
TP-Link Tapo C225 este una dintre cele mai avansate camere de supraveghere de interior din gama Tapo, oferind funcții inteligente și tehnologie de ultimă generație. Cu o rezoluție de 2K QHD, camera furnizează imagini clare și detaliate, particularități ideale pentru a monitoriza locuința ta în condiții optime. O caracteristică esențială este sistemul Pan & Tilt, care permite o vedere panoramică de 360° pe orizontală și 149° pe verticală, asigurând supravegherea fiecărui colț al camerei. Astfel, indiferent de locul în care te afli, ai control total asupra securității locuinței tale.
Dacă tot suntem în 2024, un aspect notabil al camerei Tapo C225 este detecția inteligentă AI, care poate recunoaște și diferenția între oameni, animale, vehicule și alte obiecte, atât vizual cât și auditiv. Această funcție oferă notificări precise pe telefonul tău, astfel încât să fii informat în timp real atunci când, de exemplu, curierul ajunge la ușă sau animalul tău de companie este activ, speriat sau a văzut pe cineva. Camera dispune și de Urmărire Smart a Mișcărilor, păstrând obiectele în mișcare în câmpul vizual prin rotire automatizată, ceea ce aduce un plus de confort desprins din supravegherea semnificativ cât se poate de precisă.
Pentru monitorizarea pe timp de noapte, Tapo C225 este echipată cu Night Vision cu infraroșu și un Senzor Starlight, care oferă imagini detaliate chiar și în condiții de iluminare foarte scăzută. Această funcție este ideală pentru supravegherea copiilor sau pentru monitorizarea locuinței în întuneric complet, fără a deranja somnul celor din casă. În plus, camera este dotată cu o alarmă luminoasă și sonoră, care poate fi activată în cazul detectării mișcării, ajutând la descurajarea răufăcătorilor.
O altă funcție extrem de utilă este Two-Way Audio, care permite comunicarea bidirecțională între tine și persoanele aflate lângă cameră, direct prin intermediul aplicației Tapo. Aceasta poate fi folosită atât pentru a supraveghea și interacționa cu membrii familiei sau animale de companie, cât și pentru a răspunde vizitatorilor atunci când ești plecat, în funcție de unde ai instalat camera. Cu opțiuni flexibile de stocare pe card microSD sau în cloud-ul Tapo Care, Tapo C225 oferă o soluție completă și personalizabilă pentru supravegherea locuinței tale. Ca referință, pentru mai puțin de 20 de lei pe lună per cameră, ai 30 de zile de înregistrări nelimitate pentru evenimente pe care le poți accesa și descărca de oriunde, oricând.
Ca bonus, Tapo C225 V2, modelul testat de mine, este compatibil și cu Apple Home, pe lângă toate particularitățile detaliate mai sus. Această opțiune suplimentară este benefică mai ales pentru utilizatorii de dispozitive Apple, pentru că te ajută să interacționezi cu camera folosind aplicația nativă smart home de pe iPhone sau iPad. În plus, îți poți folosi spațiul de pe iCloud pentru a stoca înregistrările de peste zi. Iar dacă nu te simți confortabil când ești în casă să fii filmat, există un buton fizic pe cameră prin care dezactivezi camera orientând senzorul de captură în jos, spre interiorul dispozitivului.
TP-Link Tapo – experiență și concluzie
Din momentul în care am instalat aplicația Tapo pe mobil și am început să adaug dispozitivele unul câte unul, lucrurile au mers ca unse. Începi prin crearea unui cont TP-Link, dacă nu ai deja unul, îl activezi folosind linkul primit pe email și, foarte important, îți definești o parolă sigură. Interfața programului este una cât se poate de prietenoasă și chiar dacă nu navighezi prea mult prin setări sau opțiuni, parametrii impliciți vor fi suficienți pentru nouă din zece utilizatori indiferent de gadgetul pe care ți-ai propus să-l integrezi în casa ta inteligentă. Ai acces facil la funcțiile de bază ale echipamentelor printr-o singură atingere, aspect util mai ales la becuri, dar, prin câteva atingeri suplimentare, poți accesa toate opțiunile puse la dispoziție de fiecare senzor, cameră, bec sau hub.
Cred în mod autentic că nu ai nevoie să pui mâna pe vreun manual pentru a-ți transforma căminul într-un smarthome cu toate instrumentele din ecosistemul TP-Link Tapo. În funcție de necesitățile și bugetul tău, poți începe cu o investiție mai mică, iar odată cu trecerea timpului, poți extinde ”deșteptăciunea” casei tale. Câteva zile vor fi însă suficiente pentru a înțelege cum te ajută Tapo să fii mai liniștit, mai confortabil, mai conștient de ce se întâmplă în apartamentul sau casa ta.