După 10 ani în Italia și Germania, s-a întors să dea lovitura în România. Afacerea de succes a lui Sebi
Un inginer electrician care a petrecut 20 de ani lucrând la EON și alți zece în Occident s-a întors în țară. Acum, el își pune mari speranțe în montarea panourilor fotovoltaice. Iată în ce constă afacerea de succes a lui Sebi.
Afacerea de succes a românului
Deblocarea programului Casa Verde în această săptămână aduce speranță și pentru micii antreprenori care nu au fost validați ca instalatori sau care nu au avut curajul să se înscrie. Printre aceștia se numără și Eusebiu Ghilan. Inginer electrician, cunoscut și ca Sebi, s-a întors în Iași în 2022, după un deceniu petrecut în Italia, Germania și Austria. Convins că viitorul afacerii se află în instalarea panourilor fotovoltaice în țara sa natală, a înființat imediat o firmă și s-a pregătit să se lanseze ca antreprenor în România.
“Eu visam la Germania, dar visam aşa, ca un vis frumos, nu ştiam la ce să mă aştept. Nu-i rău de trăit, nu-i rău, dar tu, venind din afară, ca străin, oricum eşti privit de sus. Asta-i povestea tuturor românilor, nu-i numai povestea mea. Bine, eu am fost, să zicem, un caz fericit, că am făcut doar electricitate şi acolo, în şantierele din Germania, nu a fost cazul să fiu umilit sau să lucrez din greu. Aveam program fix, salariul – salariu, totul ca la carte. Asigurări, carduri, totul tot, cum fac nemţii. Pot spune că am fost băiat norocos la faza asta. Am pornit-o aşa, întâi prin mijlocul Germaniei, am ajuns prin la Karlsruhe şi tot aşa, până la Munich, apoi m-am dus în Austria. Am stat doi ani şi acolo, mi-am cumpărat o casă. Dar dorul de casă te omoară. Dorul de mâncarea de acasă, dorul de familie, de prieteni. Stai cât stai acolo, dar “te duci cu capul”, devii ca ei. Ei sunt ca roboţii şi am devenit şi noi roboţi pe lângă ei. Casă – serviciu, casă – serviciu, serviciu-casă. Duminica mă mai salvam, pe la biserică, mă mai duceam să mă mai întâlnesc cu români. Şi asta-ţi e viaţa în străinătate”, a spus Sebi, pentru Ziarul de Iași.
Vezi și: Firma din România care investește 100 de milioane de euro. Ce afacere dezvoltă în țară
S-a întors în România
După 20 de ani petrecuți la Eon, Sebi Ghilan s-a mutat cu familia în Italia, în căutarea stabilității financiare.
„Am încercat să găsesc de lucru în Italia, dar nu a fost ușor. Am avut diverse joburi, dar nu în domeniul electricității. Am fost DJ la radio, am lucrat în comunicare la Asociația Română Flacăra din Torino, am făcut tot felul de lucruri, doar că nu am reușit să lucrez în electricitate. În 2006, în timp ce mi-am cumpărat o mașină din Germania, am întâlnit un om care avea o firmă de instalații electrice, dar la acea vreme avea doar doi angajați”, a completat el.
Au urmat zece ani în Germania, apoi în Austria. În 2022, Sebi s-a hotărât să se întoarcă în Iași. Soția și fiul său rămân încă în Austria, deocamdată. Antreprenoriatul în România nu le oferă încă siguranța necesară pentru a se muta definitiv. Cu toate acestea, Sebi simte că afacerea cu montarea panourilor fotovoltaice ar putea fi șansa lor pentru o viață mai bună, chiar dacă știe că drumul către succes în lumea afacerilor nu este ușor. La sfârșitul anului 2022, Eusebiu Ghilan a înființat la Iași o firmă de instalații electrice, Cella Electrotehnic SRL, și a început să pună bazele pentru întoarcerea întregii sale familii acasă.
„Unii oameni se străduiesc să plece, noi ne străduim să ne întoarcem,” spune el.
În timp ce Sebi se ocupă de dezvoltarea firmei și speră că fiul său se va alătura ca partener, soția și fiul său muncesc în continuare în Austria pentru a sprijini afacerea din Iași.