Cum a putut fugi Mario Iorgulescu din România. Noi detalii din dosarul fiului șefului LPF
Mario Iorgulescu a fost condamnat definitiv pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor. El a provocat un accident soldat cu moartea unui tânăr de 24 de ani, dar a reușit să fugă din țară la câteva zile după incident. După verdict, ies la iveală noi detalii despre modul în care acesta a părăsit România.
Detalii despre fuga lui Mario Iorgulescu în Italia
Mario Iorgulescu a fost condamnat de Curtea de Apel București la 13 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru omor, după ce în prima instanță a primit 15 ani și 8 luni. Decizia de pe data de 18 octombrie 2023 este definitivă, dar fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal se află în continuare în Italia și a fost dat în urmărire generală.
La trei luni de la verdictul instanței, apar noi detalii despre cum a reușit să fugă din țară fiul lui Gino Iorgulescu, președintele LPF. Mario Iorgulescu a fost externat de două ori de la Spitalul Elias, la cererea tatălui său. Din datele din dosarul penal, reiese că prima externare a lui a fost imediat după ce anchetatorii au venit la Spitalul Elias și au cerut să-l audieze, potrivit infornațiilor Libertatea.
Cum a reușit Mario Iorgulescu să pelce din țară
Se întâmpla pe 20 septembrie 2019, la 12 zile de la accident. Atunci, Mario Iorgulescu era externat și transportat cu o ambulanță privată spre Aeroportul Băneasa. Din cauza unor probleme tehnice, avionul nu a mai decolat spre Italia, iar fiul șefului LPF a revenit la același spital, conform procurorul de caz.
După trei zile, pe 23 septembrie, Gino Iorgulescu a cerut din nou ca fiul său să fie externat, împotriva recomandărilor medicilor. De data aceasta, transportul până la aeroport a fost asigurat de o ambulanță de stat de la Serviciul de Ambulanţă București-Ilfov, iar în aceeași zi Mario Iorgulescu a ajuns în Italia și a fost internat la o clinică din Milano.
”În condițiile în care fiul meu era în comă şi pe moarte, am luat decizia dificilă de a-l transfera la o clinică din Italia, pentru că Mario intra şi ieşea din comă, fără vreo explicaţie”, sublinia Gino Iorgulescu, într-un comunicat.
După două săptămâni, fiul președintelui LPF a plecat din acea clinică pe picioarele lui, fiind externat cu „autonomie completă motorie și alimentară/nutritivă, conștient, cu tulburări importante de somn și fluctuații ale stării de spirit”, se mai arată în documentele de la dosar, potrivit sursei ciate.
Motivul pentru care Mario Iorgulescu nu a putut fi adus din Italia
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a explicat cu ceva timp în urmă că în trecut au mai existat două mandate europene pe numele lui Mario Iorgulescu: unul pentru executarea unei pedepse de trei ani pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsirea de libertate și a doua pentru arestarea preventivă în dosarul în care a fost acuzat de săvârșirea infracțiunii de omor și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.
”În mai 2022 Curtea de Apel din Milano a dispus ca cele două mandate europene de arestare să nu fie executate având în vedere starea mintală a persoanei solicitate, stare care nu îi permite o participare conștientă la proceduri.
Practic, solicitarea statului român cu privire la aducerea fugarului în România a fost blocată de instanța italiană la nivelul anului 2022 pe motiv că persoana nu are discernământ și nu poate participa la proceduri”, spunea Alina Gorghiu, în urmă cu cîteva luni.
În noaptea de 8 septembrie 2019, după ce s-a certat cu fosta lui prietenă, Mario Iorgulescu s-a urcat la volan bolidului său de 300.000 de euro, primit de la tatăl său, și a plecat spre București. Cu viteză mare, el a intrat pe contrasens şi a izbit frontal autoturismul condus de Daniel Vicol, care a murit pe loc.
Expertiza tehnică a relevat faptul că în momentul impactului Mario Iorgulescu conducea cu o viteză aproximativă de 240 km/h.
Mario Iorgulescu consumase substanțe interzise în ziua accidentului, conform expertizei medicale, probe recoltate la Spitalul Elias. În momentul impactului cu autoturismul marca Audi condus de decedat, Iorgulescu jr. avea o concentrație de 1,96 g/l alcool pur în sânge la prima analiză și de 1,76 g/l alcool la cea de-a doua prelevare.