Cum a apărut Aryna Sabalenka la Miami după ce iubitul ei s-ar fi sinucis. Bielorusa nu se retrage de la turneu
Aryna Sabalenka are parte de momente crunte la Miami. Iubitul ei a murit, iar poliția susține că s-ar fi sinucis. Chiar și în aceste condiții, bielorusa nu se retrage din competiție și și-a făcut apariția pe terenul de antrenament. Prima ipostază cu aceasta.
Iubitul Arynei Sabalenka s-ar fi sinucis
Înainte de debutul la turneul de la Miami, Aryna Sabalenka trece prin momente teribile, după ce iubitul ei, Konstantin Koltsov, a murit subit. Peste o lună, el ar fi împlinit doar 43 de ani. Decesul a fost anunţat de Federaţia belarusă de hochei pe gheaţă, potrivit căreia fostul sportiv „a murit fulgerător”.
Presa din Belarus a lansat prima ipoteză cu privire la cauza decesul iubitului Arynei Sabalenka și a scris despre un accident vascular cerebral. Însă, poliția din Miami susțene că, de fapt, fostul hocheist s-ar fi sinucis. Un detectiv a dat declarații despre incidentul petrecut la St. Regis Harbour Resort și a precizat că autoritățile au fost chemate în jurul orei 0:39 după ce un bărbat s-ar fi aruncat de la balcon.
”Serviciul Omoruri de la Poliția Miami-Dade a răspuns unui apel și a preluat investigația unei posibile sinucideri a domnului Konstantin Koltsov. Nu există suspiciuni legate de o posibilă crimă”, potrivit contului de X, The Tennis Letter.
- Konstantin Kolstov a jucat în liga profesionistă nord-americană (NHL), pentru Pittsburgh Penguins și a reprezentat Belarus la două Jocuri Olimpice de iarnă.
Cum a apărut Aryna Sabalenka la Miami după decesul iubitului său
Aryna Sabalenka și Konstantin Koltsov erau împreună de trei ani. Tenismena, numărul doi mondial, a anunțat că nu se retrage de la turneul de la Miami, deși și-a pierdut iubitul. Pentru că e cap de serie, ea va juca în turul doi cu câștigătoarea meciului Simona Halep – Paula Badosa.
Mai mult, la câteva ore după vestea care a zguduit lumea, Aryna Sabalenka a ieșit pe terenul de antrenament îmbrăcată în negru și s-a pregătit la capacitate maximă.
La începutul zilei, Aryna Sabalenka nu mai apărea pe programul de antrenament, dar până la urmă aceasta a decis să iasă pe teren.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2024/03/sabalanke.jpg)
Aryna Sabaleenka la antrenament. Foto: DigiSport
Dramă cu repetiție pentru Aryna Sabalenka
Aryna Sabalenka a mai trecut printr-o astfel de dramă în noiembrie 2019. Atunci, ea și-a pierdut tatăl, care avea 43 de ani. Potrivit presei internaționale, cauza decesului a fost un infarct. Mai mult, și Sergey Sabalenka a jucat hochei, la fel ca și iubitul numărului doi mondial.
Tenismena din Belarus a spus mereu că tatăl său a fost cel care a îndrumat-o către tenis și a ghidat-o în viață, iar pierderea lui a fost o mare lovitură pentru ea. După ce a câștigat Australian Open pentru a doua oară în carieră, în ianuarie 2024, și a devenit lider al clasamentului mondial, Aryna Sabalenka i-a dedicat triumful părintelui său.
- Aryna Sabalenka a câștigat 14 turnee în circuitul WTA.
- Este dublă câștigătoare de Grand Slam. A cucerit Australian Open în 2023 și în 2024.