31 aug. 2024 | 17:56

Ciocnirea navetei NASA cu asteroidul Dimorphos a creat o ploaie de meteoriți care va ține 100 de ani, dezvăluie cercetătorii

ACTUALITATE
Ciocnirea navetei NASA cu asteroidul Dimorphos a creat o ploaie de meteoriți care va ține 100 de ani, dezvăluie cercetătorii
Misiunea DART a NASA a creat o 'ploaie' de meteori după impactul asupra asteroidului Dimorphos, dezvăluie cercetătorii.

Impactul intenționat al navetei NASA cu asteroidul Dimorphos în 2022, parte a misiunii DART (Double Asteroid Redirection Test), a generat o cantitate semnificativă de resturi spațiale care ar putea declanșa primul fenomen de ploaie de meteoriți creat de om. Această ploaie, cunoscută sub numele de Dimorphide, ar putea continua să apară periodic în atmosfera Pământului și a planetei Marte pentru următorii 100 de ani, conform unui studiu recent, scrie CNN.

Misiunea DART și efectele sale

Misiunea DART a fost concepută ca un experiment pentru a evalua capacitatea de deviere a asteroizilor, o tehnologie esențială pentru apărarea planetară. Scopul a fost de a vedea dacă un impact cinetic, adică ciocnirea unei nave spațiale cu un asteroid la o viteză de 21.000 km/h, ar fi suficient pentru a modifica traiectoria acestuia.

Deși nici Dimorphos, nici asteroidul mai mare în jurul căruia orbitează, Didymos, nu reprezintă o amenințare pentru Pământ, sistemul binar de asteroizi a fost un obiectiv ideal pentru a testa această tehnologie. Dimorphos, cu dimensiuni similare cu asteroizii care ar putea amenința planeta noastră, a fost ținta perfectă.

După impact, cercetătorii au monitorizat cu atenție mișcarea asteroidului și au constatat că misiunea a reușit să modifice perioada orbitală a lui Dimorphos cu aproximativ 32-33 de minute. Totuși, impactul a avut și un alt efect important: a generat peste 900.000 de kilograme de resturi, incluzând roci și praf, echivalentul a șase sau șapte vagoane de tren.

Debrisul și posibila ploaie de meteoriți

Studiile ulterioare sugerează că aceste fragmente vor începe să ajungă în vecinătatea Pământului și a planetei Marte în următoarele decenii. Unele dintre ele ar putea penetra atmosfera Pământului în următorii 10 ani, declanșând o ploaie de meteoriți. Deși majoritatea fragmentelor sunt mici, variind de la dimensiunea unui bob de nisip până la cea a unui smartphone, ele nu reprezintă un pericol pentru Pământ, deoarece se vor dezintegra în atmosferă printr-un proces cunoscut sub numele de ablație, cauzat de frecarea cu aerul la viteze mari.

Potrivit cercetătorilor, această ploaie de meteoriți, dacă va avea loc, va fi ușor de identificat deoarece nu va coincide cu alte ploi de meteoriți cunoscute. Este de așteptat să fie o ploaie de meteoriți slabă, cu activitate maximă în luna mai, vizibilă în principal din emisfera sudică, și aparent provenind din apropierea constelației Indus.

Ultima imagine completă a satelitului Dimorphos a fost realizată de camera DRACO a misiunii DART a NASA de la o distanță de aproximativ 12 kilometri (7 mile) și cu 2 secunde înainte de impact. NASAJohns Hopkins APL

Ultima imagine completă a satelitului Dimorphos a fost realizată de camera DRACO a misiunii DART a NASA de la o distanță de aproximativ 12 kilometri și cu 2 secunde înainte de impact. (Foto: NASAJohns Hopkins APL)

Implicațiile pe termen lung și cercetări viitoare

Impactul misiunii DART a fost studiat cu ajutorul satelitului LICIACube, care a capturat imagini detaliate ale coliziunii și ale norului de resturi creat. Cercetătorii au folosit datele colectate de LICIACube și simulările computerizate pentru a analiza traiectoriile posibile ale celor 3 milioane de particule generate de impact. Aceste simulări au arătat că fragmentele cele mai rapide ar putea ajunge pe Pământ în mai puțin de 10 ani.

Cercetările viitoare vor fi sprijinite de misiunea Hera a Agenției Spațiale Europene, care urmează să fie lansată în octombrie și să ajungă la sistemul de asteroizi la sfârșitul anului 2026. Hera va studia compoziția și masa lui Dimorphos, precum și modul în care impactul l-a transformat, ajutând astfel la înțelegerea evoluției dinamice a resturilor produse.

Această descoperire nu doar că aduce noi perspective asupra modului în care putem interacționa cu asteroizii, dar și asupra modului în care resturile spațiale generate de astfel de misiuni ar putea influența pe termen lung sistemul nostru solar.