29 ian. 2024 | 10:08

Cine este proprietarul Lunii, de fapt. Cum îți dai seama cine poate deține satelitul nostru natural „cu acte”

ACTUALITATE
Cine este proprietarul Lunii, de fapt. Cum îți dai seama cine poate deține satelitul nostru natural „cu acte”

În 1969, ideea construirii unei așezări permanente pe Lună părea greu de realizat, dar nu neapărat imposibilă.

Pe măsură ce SUA, China și Japonia se duelează într-o nouă cursă spațială, disputele teritoriale ale Pământului s-ar putea extinde curând și în spațiu.

În momentul în care Neil Armstrong a plantat prima dată drapelul american pe Lună, părea că revendică teritoriul în numele SUA.

Poate cineva să dețină, cu adevărat, Luna?

Vezi și: Indienii își trimit rover-ul lunar la culcare. Ce s-a întâmplat cu Pragyan, cât succes are misiunea, de fapt

Într-un material realizat de MailOnline, experții au dezvăluit de ce „cumpărarea” unei parcele de „pământ” pe Lună s-ar putea să nu fie deloc așa de ușor de realizat.

Potrivit profesorului de drept spațial Christopher Newman de la Universitatea Northumbria, răspunsul simplu este „nimeni”.

„Nicio țară nu poate revendica proprietatea Lunii”, a declarat profesorul Newman pentru MailOnline.

Tratatul Spațiului Cosmic Extraplanetar, piedica în calea proprietății

Luna și alte corpuri cerești sunt guvernate de Tratatul Spațiului Cosmic Extraplanetar din 1967 (OST).

Semnate cu doi ani înainte ca America să aterizeze pe Lună, aceste legi au fost realizate într-un moment critic al cursei spațiale.

Profesorul Newman explică cât se poate de clar: „Nu era deloc clar cine va câștiga cursa spre Lună în acea perioadă”.

„Așa că acest lucru a fost destinat să oprească aceste două mari superputeri, SUA și Rusia, să ducă competiția în spațiul cosmic și să se asigure că nimeni nu are avantaj”, a mai spus acesta.

Vezi și: Misiunile de pe Lună, în 2024: Oamenii de știință au planuri mari anul acesta

Deși destul de subțire, în comparație cu standardele tratatelor internaționale, având doar 17 articole, OST stabilește principiul că nu poate deține Luna sau alte corpuri cerești.

Pe Pământ, dacă vrei să revendici o anumită proprietate, atunci acest lucru necesită un apel la instanța acelei țări.

Ceea ce declară esențial OST este că nu există o instanță la care să poți apela care să impună o revendicare de proprietate asupra Lunii.

Un alt principiu important stabilit în OST este că toate statele au dreptul de a explora și studia spațiul.

Vezi și: Cât de veche este, de fapt, Luna. Ce au aflat oamenii de știință de la NASA

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele