Cine a inventat fotbalul: Englezii și-l adjudecă, aztecii îl jucau pentru pace, iar chinezii, grecii și egiptenii și-au marcat și ei locul în istoria sportului

Fotbalul este fără îndoială unul dintre cele mai iubite și răspândite sporturi din lume, iar originile sale sunt deopotrivă fascinante și disputate. Fiecare civilizație antică pare să aibă un fragment din această istorie, contribuind în felul său la dezvoltarea unui joc ce avea să devină fenomenul global pe care îl cunoaștem astăzi. Dar cine a inventat de fapt fotbalul? Este o întrebare la care răspunsul nu este nici pe departe simplu, iar urmărirea firului istoric ne dezvăluie cât de mult au evoluat regulile și semnificațiile acestui sport de-a lungul timpului.

Fotbalul în Antichitate: Primele Forme și Origini

Egiptul Antic

În Egiptul Antic, jocurile cu mingea par să fi avut un rol central în viața culturală și religioasă a societății. În mormintele egiptene, datând din anul 2500 î.Hr., au fost descoperite mingi confecționate din material textil și piele de animale. Aceste mingi nu erau folosite doar pentru amuzament, ci aveau și o semnificație ritualică. Se pare că jocurile cu mingea erau integrate în ceremoniile de fertilitate, menite să sărbătorească abundența și prosperitatea pământului. Pentru egipteni, sportul era o parte esențială a culturii lor, ajutând la exprimarea bucuriei și a vitalității.

Frescă din Egiptul Antic care reprezintă un joc de fotbal, o formă de exprimare a bucuriei și vitalității, integrată profund în cultura egipteană.

China Antică

În jurul anilor 476 î.Hr. – 221 î.Hr., în China Antică se juca un sport numit cuju. Acesta este unul dintre cele mai vechi exemple documentate de fotbal, iar numele său se traduce prin „a lovi mingea cu piciorul”. Jocul cuju a fost folosit inițial ca metodă de antrenament pentru soldați, deoarece ajuta la dezvoltarea rezistenței și abilităților fizice necesare pe câmpul de luptă. Mingea folosită era realizată din piele, iar scopul jocului era de a introduce mingea într-o pânză suspendată între doi poli. Popularitatea acestui joc a crescut rapid, iar cuju a devenit un element important în cultura curților imperiale, fiind organizate meciuri între echipe de jucători profesioniști, inclusiv femei. Astfel, cuju nu era doar un sport, ci și o formă de divertisment pentru aristocrația chineză.

Cuju este un joc de minge din China antică. „Cu” înseamnă „a lovi cu piciorul”, iar „Ju” se referă la un tip de minge din piele, umplută cu pene. Acest joc este considerat de FIFA ca fiind cea mai veche formă de fotbal cunoscută.

Roma Antică

În Roma Antică, jocul de fotbal nu avea reguli stricte și era cunoscut pentru natura sa violentă. Se juca de obicei de echipe mari, de câte 27 de jucători fiecare, iar scopul principal era să ducă mingea la poarta adversă. Acest joc, cunoscut sub numele de „harpastum”, era folosit pentru a antrena soldații romani și a contribuit la menținerea moralului trupelor. Harpastum era o adaptare a unui joc mai vechi din Grecia, Episkyros, și era jucat cu intensitate și energie, deseori ducând la accidentări. În ciuda riscurilor, a devenit atât de popular încât a fost inclus în Jocurile Olimpice timpurii. Harpastum este considerat un precursor al fotbalului modern, influențând dezvoltarea ulterioară a jocurilor cu mingea în Europa.

Cât plătești dacă folosești aerul condiționat pentru a te încălzi iarna? Cum îți afectează factura

Când se aprind luminițele de Crăciun în București în 2024

Mozaic roman descoperit la Ostia, care înfățișează tineri jucându-se cu mingea, expus la Muzeul de Arheologie al Statului din Atena.

Grecia Antică: Jocul Episkyros

În Grecia Antică, fotbalul era jucat sub forma unui joc numit Episkyros, care presupunea două echipe de 12 până la 14 jucători și o minge. Regula principală era să arunce mingea peste linia adversarilor, iar jocul implica un nivel ridicat de contact fizic, fiind destul de violent. În Sparta, Episkyros era folosit ca parte a antrenamentului militar, dezvoltând forța și agilitatea tinerilor soldați. Spre deosebire de fotbalul modern, Episkyros permitea folosirea mâinilor, ceea ce face ca acest joc să fie mai apropiat de rugby, însă este considerat un precursor important al fotbalului de astăzi.

Jocul Episkyros. Imagine din Grecia Antică, expusă la Muzeul de Arheologie al Statului din Atena.

Fotbalul în Mesoamerica: O Lume de Mize Mari

În Mesoamerica, civilizațiile precolumbiene, precum aztecii și mayașii, aveau propriul lor joc cu mingea, denumit ullamaliztli de azteci și poka-ta-pok sau pitz de mayași. Aceste jocuri aveau o importanță religioasă și politică profundă, fiind folosite ca alternative pentru războaie sau pentru a decide dreptul de guvernare asupra unui teritoriu. Mingea folosită era din cauciuc și cântărea până la șapte kilograme, iar jucătorii aveau voie să o lovească doar cu șoldurile sau coapsele. Jocurile aveau loc pe terenuri speciale, cu ziduri pe care erau montate inele, iar scopul era să introducă mingea prin aceste inele.

În unele cazuri, jocurile aveau consecințe dramatice: învinșii puteau fi sacrificați, ceea ce subliniază caracterul sacru și simbolic al acestui sport. În acest context, fotbalul nu era doar un simplu joc, ci un ritual complex cu implicații spirituale și sociale. Jucătorii care participau la aceste meciuri erau considerați eroi, iar succesul lor putea influența direct viața comunității.

Mayașii aveau propriul joc cu mingea, numit poka-ta-pok sau pitz, în timp ce aztecii îl cunoșteau sub denumirea de ullamaliztli.

Evul Mediu: Tranziția Către Fotbalul Popular

Fotbalul Medieval în Europa

După căderea Imperiului Roman, jocurile cu mingea nu au dispărut, ci au evoluat, devenind parte a culturii medievale europene. În Anglia, un joc cunoscut drept „fotbal de gloată” a câștigat popularitate începând cu secolul al XIV-lea. Acesta era jucat pe străzile orașelor și implica un număr mare de jucători, fără reguli clare. Fotbalul medieval era cunoscut pentru violența sa, iar jocurile se terminau deseori cu răni serioase, iar uneori chiar și cu decese. Deoarece nu existau limite pentru numărul de participanți, fotbalul devenea rapid un eveniment haotic, transformând întregul oraș într-un teren de joc.

Autoritățile au încercat de mai multe ori să interzică aceste jocuri, deoarece distrugeau proprietăți și perturbau ordinea publică. Cu toate acestea, popularitatea sportului a continuat să crească, iar jocul a devenit profund încorporat în cultura engleză. Englezii sunt cei care au păstrat vie tradiția fotbalului în perioada medievală, creând fundația pe care s-a bazat dezvoltarea ulterioară a fotbalului modern.

Ilustrație a fotbalului medieval pe străzile Londrei. În 1314, comercianții au cerut regelui Edward al II-lea să-l interzică din cauza impactului asupra afacerilor, iar regele a acceptat, temându-se de posibile consecințe negative.

Fotbalul Modern: Crearea Reglementărilor și Nașterea Asociației de Fotbal

Anglia Secolului XIX: Reguli și Reformă

În secolul al XIX-lea, fotbalul a cunoscut o renaștere spectaculoasă în Anglia. Sportul era jucat în școli și pe străzi, dar, din cauza naturii sale violente și a lipsei regulamentelor, a fost interzis în multe instituții. În această perioadă, au început să apară cluburi care doreau să creeze reguli standardizate pentru a face jocul mai sigur și mai organizat. Așa a luat naștere Asociația de Fotbal în 1863, moment considerat începutul fotbalului modern. Regulile stabilite de această asociație au marcat separarea clară dintre fotbal și rugby, iar acest set de reguli este cunoscut astăzi ca „Regulile de la Cambridge”.

Una dintre cele mai importante reguli a fost interzicerea atingerii mingii cu mâna, ceea ce a separat clar fotbalul de alte sporturi similare, precum rugby. Cluburile din Sheffield și Cambridge au avut un rol esențial în dezvoltarea regulamentelor, promovând jocul fair-play și limitând violența. Aceste inițiative au contribuit la transformarea fotbalului dintr-un joc brut într-un sport organizat, care putea fi practicat de toți membrii societății.

Apariția Profesionalismului și Expansiunea Internațională

În 1877, regulile „londoneze” au fost adoptate oficial de toate cluburile din Anglia, ceea ce a permis organizarea competițiilor naționale și creșterea popularității sportului. Pe măsură ce fotbalul câștiga teren, cluburile au început să recruteze jucători talentați, oferindu-le salarii pentru a evolua în echipele lor. În 1885, Asociația de Fotbal a permis oficial profesionismul în fot