Ce sunt înmormântările în cer și cum se practică ele. Poporul care sfidează credințele tradiționale VIDEO

Ceremonia de înmormântare în cer este o practică funerară în care un cadavru uman este plasat pe un vârf de munte pentru a se descompune expus elementelor sau pentru a fi mâncat de animalele care se hrănesc cu cadavre, în special păsările de pradă precum vulturii .

Este un tip specific al practicii generale a excarnației. Este practicată în provinciile și regiunile autonome chineze ale Tibetului, Qinghaiului, Sichuanului și Mongoliei Interioare, precum și în Mongolia, Bhutan și părți din India, cum ar fi Sikkim și Zanskar.

Locurile de pregătire și înmormântare în cer sunt înțelese în tradițiile budiste Vajrayana ca fiind terenuri funerare.

Practici comparabile fac parte din ritualurile funerare zoroastriene, în care cei decedați sunt expuși elementelor și păsărilor de pradă pe structuri de piatră numite Dakhma.

Cât a ajuns să coste kilogramul de vinete în magazin: “La așa preț, adio salată de vinete!” Multe gospodine nu-și mai permit să le cumpere

Ea este cea mai căutată femeie din lume! Motivul pentru care autoritățile sunt pe urmele ei, cine e Cristiana Barsony-Arcidiacono

Tradiția a început să se piardă

Puține astfel de locuri rămân operaționale în prezent din cauza marginalizării religioase, urbanizării și decimării populațiilor de vulturi.

Majoritatea tibetanilor și mulți mongoli aderă la budismul Vajrayana, unde învață despre migrația spiritelor. Nu este nevoie să se conserve corpul, deoarece acesta este acum un vas gol. Păsările îl pot mânca sau natura poate determina descompunerea sa.

În multe zone din Tibet și Qinghai, solul este prea dur și stâncos pentru a săpa o groapă, iar din cauza rarității combustibilului și lemnului, înmormântările în cer erau în mod tipic mai practice.

Vezi și: De ce nu trebuie să sărutăm morții, de fapt. Un medic explică ce riscăm să pățim

Numele „înmormântare în cer” este un termen occidental

Numele „înmormântare în cer” este un termen occidental, nu este folosit de tibetani, care o numesc „a da milostenie păsărilor” sau „a duce la munte”.

Înmormântările în cer tibetane pot fi evoluții ale practicilor Chöd introduse de Dampa Sangye, însă alte dovezi sugerează o adoptare a practicilor zoroastriene necreștine de dezvelire a morților ca ofrandă pentru animale.

Aceste practici probabil că au apărut din considerații practice, dar ar putea fi și legate de practici mai ceremoniale similare cu presupusele dovezi ale înmormântării în cer găsite la Göbekli Tepe (11.500 de ani în urmă) și Stonehenge (4.500 de ani î.e.n.).

Marea parte a Tibetului este situată deasupra limitei superioare a arborilor, iar raritatea lemnului face ca cremarea să fie economic ineficientă.

Vezi și: De ce râdeau dacii, strămoșii noștri la înmormântare: „fericirea de dincolo de moarte”

În plus, înhumarea subterană este dificilă deoarece stratul activ nu are mai mult de câțiva centimetri adâncime, cu stânci solide sau permafrost sub suprafață.

Obiceiurile au fost înregistrate pentru prima dată într-un tratat budist indigen din secolul al XII-lea, cunoscut în mod sub numele de Cartea Morților (Bardo Thodol).

Mongolii își înmormântau tradițional morții, uneori cu sacrificii umane sau animale pentru șefii mai bogați, dar Tümedii au adoptat înmormântarea în cer după conversia lor la budismul tibetan sub conducerea lui Altan Khan în timpul dinastiei Ming. Și alții s-au convertit ulterior sub dinastia Manchu Qing.

Vezi și: Parastasul și tradițiile de pomenire ale persoanelor decedate, desființate de un fost preot: ”E doar fală şi mândrie”