08 feb. 2024 | 09:54

Ce a declarat Simona Halep după 9 ore de audieri la TAS. Doctorul care o acuză pe româncă: ”Mi-ar fi rușine!”

SPORT
Ce a declarat Simona Halep după 9 ore de audieri la TAS. Doctorul care o acuză pe româncă: ”Mi-ar fi rușine!”

A început procesul de la TAS, acolo unde Simona Halep (32 de ani) încearcă să-și dovedească nevinovăția în cazul de dopaj.

Simona Halep, 9 ore de audieri în prima zi la TAS

Sportiva din România a zburat, marți, din București spre Geneva la bordul unei aeronave de linie, cu o cursă low-cost, alături de fratele ei, Nicolae, iar de acolo a continuat drumul până la Lausanne, unde se află sediul TAS.

Halep a fost suspendată patru ani de către cei de la Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA), după un control anti-doping efectuat la US Open 2022, după ce în organismul ei a fost depistată o substanță interzisă, Roxadustat. Campioana de la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019, dar și fost lider mondial, a susținut mereu că nu a știut cum a ajuns într-o astfel de situație, astfel că a apelat la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv (TAS).

Simona Halep, la TAS, februarie 2024 / Foto: Profimedia

Halep va fi audiată timp de trei zile, până pe 9 februarie, după care jurații de acolo vor da verdictul.

”Simo” a ieșit zâmbitoare după prima zi de audieri la TAS, care au durat aproximativ nouă ore, și a oferit o scurtă declarației jurnaliștilor, aflați în număr mare în fața sediului tribunalului. ”Nu pot să vorbesc. Vorbim la final”, ar fi spus Simona Halep, conform celor de la sport.ro.

Citește și: Cele 8 cuvinte rostite de Simona Halep la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Le-a spus înainte de a intra în sală

Simona Halep, la cină cu Patrick Mouratoglou

La rândul său, unul dintre avocații lui Halep, Bogdan Stoica, a lăsat de înțeles că Halep ar avea șanse să scape de această uriașă suspendare. ”Sigur că sunt șanse. Mereu am fost optimiști”, a spus Stoica.

Chestionat de ce au durat atât de mult audierile, avocatul Simonei a replicat: ”E normal, nu e nimic ieșit din comun”.

Simona Halep a ieșit zâmbitoare după prima zi de audieri la TAS, iar după aceea a mers și a luat masa alături și de Patrick Mouratoglou (53 de ani), fostul ei antrenor. De altfel, francezul urmează să fie audiat azi în același caz.

Pompiliu Popescu nu crede în șansele Simonei: ”Care e rostul acestor dezbateri?”

Tot azi va fi audiată și Candice Gohier, fizioterapeuta care i-a recomandat Simonei pudra de colagen care a fost contaminată cu Roxadustat.

Dacă multă lume consideră că Halep este nevinovată, Pompiliu Popescu, fostul medic al echipei naționale de fotbal a României din anii ’90, cel care a fost cu ”Tricolorii” și la Cupa Mondială din USA, din 1994, spune că sportiva își merită pedeapsa pentru că s-a dopat, mai ales că și probele o incriminează.

Mi-ar fi ruşine! Mi-ar fi ruşine să susţin aşa ceva! Doar dacă vrei să vorbim aşa, ca să ne aflăm în treabă. La TAS vor fi audieri, vor fi citaţi martori, dar care e rostul acestor dezbateri din moment ce există proba?

Citește și: Simona Halep şi Patrick Mouratoglou, la restaurant după audierile de la TAS. Cum au fost cei doi surprinşi

Dacă sunt prins la volan cu o alcoolemie-record, eu îi aduc pe nea Gică şi pe nea Gogu ca să demonstrez că nu eram beat? În antidoping contează proba, iar Simona Halep a fost depistată pozitiv cu roxadustat. Şi am încheiat discuţia!”, a declarat Popescu, potrivit Fanatik.

Cine sunt arbitrii care se ocupă de cazul Simona Halep

Simona Halep a profitat de regulamentul celor de la TAS și a ales să fie judecată de un arbitru american, deși putea alege unul român. Dacă fostul lider mondial și-a ales ca arbitru un american, ITIA, cea care a suspendat-o pe Simona Halep pentru patru ani, a ales un arbitru german, considerat „eminența cenușie” de la TAS.

Annabelle Bennett (Australia), președinte, Jeffrey G. Benz (Statele Unite ale Americii) și Ulrich Haas (Germania) sunt cei trei judecători care se ocupă de procesul dintre Halep și ITIA.

Cu o experiență considerabilă în domenii precum sport și actualitate, Betrice Dumitru s-a alăturat echipei noastre în anul 2021. A absolvit Facutatea de Jurnalism și mai multe cursuri pentru ... vezi toate articolele