Boala cumplită de care suferă Joe Biden. Anunțul îngrijorător al oficialilor americani VIDEO
Dincolo de ocean, tensiunile au ajuns la cote maxime, mai ales după tentativa de asasinare a fostului președinte Donald Trump, despre care mulți spun că, de fapt, ar fi o înscenare. Pe de altă parte, America este în plină campanie electorală, iar oficialii americani sunt extrem de îngrijorați cu privire la boala cumplită de care suferă Joe Biden, actualul președinte, și candidatul democrat la următoarele alegeri.
Care este boala cumplită de care suferă Joe Biden
În contextul alegerilor, actualul lider american Joe Biden, și reprezentantul democraților la noile alegeri, a ridicat mari semne de întrebare cu privire la capacitățile sale de a mai conduce statul, precum și intenția sa de a candida la un nou mandat. Au apărut deja voci, chiar din interiorul formațiunii sale, care i-au cerut public retragerea din cursa prezidențială, îmngrijorați de boala cumplită de care suferă Joe Biden.
Presa americană, din ambele tabere, vorbesc despre faptul că aparenta fragilitate fizică a președintelui american în vârstă de 81 de ani, combinată cu comentariile sale uneori confuze, oferă atât un unghi de atac pentru republicani, cât și o sursă de îngrijorare pentru peste două treimi dintre americani. Iar totul, conform acelorași publicații, este pus pe seama bolii sale.
Pus și în fața unui posibil proces penal, cu privire la anumite documente secrete scoase din Casa Albă, unul din procurori avea să declare că „Dacă ești prea senil pentru a fi judecat, atunci ești prea senil pentru a fi președinte”.
Dar, revenind la boala cumplită de care suferă Joe Biden, oficiali de la Casa Albă au declarat că cel mai puternic om din lume suferă, din nou, de covid, ceea ce îl va pune pentru o nouă perioadă de timp în indisponibilitatea de a-și exercita drepturile.
Anunțul îngrijorător al oficialilor americani Joe Biden
Conform acestora, președintele american s-ar afla în Las Vegas. Aici ar fi fost testat și, aparent, ar fi infectat din nou cu acest virus. De altfel, președintele american Joe Biden a transformat testul său COVID-19 pozitiv într-o declarație politică la adresa lui Elon Musk și a fostului președinte Donald Trump.
La scurt timp după ce a apărut vestea diagnosticului lui Biden, acesta și-a exprimat frustrarea pe X. „Sunt bolnav”, a scris Biden în postarea sa inițială, referindu-se la situația sa actuală de sănătate.
Cu toate acestea, el a trecut rapid la un mesaj politic. Acesta a adăugat: „despre Elon Musk și amicii săi bogați care încearcă să cumpere aceste alegeri. Și dacă sunteți de acord, aruncați aici”. Postarea a fost însoțită de imagini ale lui Musk și Trump. Tot aici președintele a pus un link către o pagină de donații pentru campania lui Biden din 2024.
Tentativa de asasinare a fostului președinte Donald Trump, o înscenare?
Deși încă urmărit penal, Donald Trump se află în plină campanie electorală pentru alegerile prezidnețiale americane. Astfel că, fostul lider republican a bătut țara în lung și-n lat, în mitingurile electorale.
În acest context a avut programată o întâlnire cu eldctoratul și în Butler, Pennsylvania. Aici s-a produs tentativa de asasinare a acestuia. unii au dat vina chair pe Joe Biden pentru asta. Vinovatul a fost repede identificat și ucis de către Serviciile Secrete. De cealaltă parte, Donald Trump s-a ales cu o rană la urechea stângă.
Cu toate astea, imaginile au dus deja la ample teorii ale conspirației. Nu se știe clar, conform acelorași teorii, cine ar fi orchestrat momentul. Dar sunt mulți din ce în ce mai convinși că așa este.