BBC explorează Via Transilvanica: O călătorie de 1.400 km prin inima sălbăticiei Europei de Est
BBC a publicat un reportaj dedicat traseului Via Transilvanica, un drum de 1.400 km care traversează România de la nord-est la sud-vest, dezvăluind unele dintre cele mai tradiționale peisaje și comunități din Europa, incluzând 12 situri din Patrimoniul Mondial UNESCO.
Britanicii au venit în România special pentru a explora cel puțin o parte din acest traseu premiat cu distincția Europa Nostra.
Via Transilvanica, în presa internațională
În reportaj, autorul povestește despre experiențele sale pe Via Transilvanica, subliniind frumusețea și ospitalitatea întâlnite pe drum. Deși excursia l-a purtat prin zone izolate, autorul nu s-a simțit niciodată pierdut.
„Eram singur, dar nu mă simțeam deloc pierdut”, scrie acesta, remarcând faptul că traseul este bine marcat și cartografiat, trecând printr-un amestec de trasee de căruțe și poteci bine bătătorite.
Un moment memorabil descris în articol are loc în Munții Bucovinei, pe o pășune înaltă numită Poiana Ovăzului, unde autorul întâlnește un cioban pe nume Cosma. Acesta îi oferă apă proaspătă de la un robinet, dar și o gustare tradițională și o sticlă de țuică de mere, într-o demonstrație de ospitalitate tipică regiunii.
„Nu ți se întâmplă prea des să primești ospitalitate din partea unui cioban și a mamei sale, la 1.120 m în Munții Carpați”, notează autorul.
Peisaje minunate
Astfel, pe parcursul călătoriei, autorul a observat semne de avertizare pentru urși și a remarcat prezența câinilor ciobănești feroce, dar a reușit să evite orice întâlnire neplăcută.
„Munții Carpați din România adăpostesc cele mai mari populații de urși bruni din Europa. Din fericire, nu am văzut niciunul”, scrie acesta.
Așadar, pe lângă peisajele spectaculoase, reportajul evidențiază și impactul pozitiv al Via Transilvanica asupra comunităților locale. Un exemplu este povestea lui Radu, care a transformat o casă dărăpănată din satul Șapartoc într-o afacere de succes, datorită fluxului de turiști adus de traseu.
„Și asta este ceea ce a făcut Via Transilvanica. A creat legături între oameni și a creat oportunități de afaceri acolo unde înainte nu existau”, concluzionează autorul.
Via Transilvanica se afirmă astfel nu doar ca un traseu de drumeții, ci și ca un catalizator pentru revitalizarea comunităților rurale și promovarea patrimoniului cultural românesc la nivel international.