Bărci scufundate de acum 7.000 de ani dezvăluie cum traversau navigatorii neolitici Mediterana
O mare parte din istoria umanității este ascunsă sub mări și oceane. De la coasta Canadei la zonele subacvatice plate ale Australiei, siturile scufundate din întreaga lume au furnizat comori de artefacte care oferă arheologilor o înțelegere mai profundă a locurilor unde au trăit oamenii antici și a modului în care au traversat mările primejdioase pentru a ajunge în locuri noi.
Comunitățile agricole din Epoca de Piatră din Europa depindeau de mări pentru călătorii, comerț și comunicare, în special pe măsură ce se răspândeau în jurul Mediteranei în perioada Neoliticului, între 10.000 și 7000 î.Hr. Dar resturile tehnologiei lor au fost scufundate în lacuri și lagune sau îngropate în mlaștini umede – ceea ce le face greu de găsit.
Tehnici avansate de construcție navală neolitică: analiza celor mai vechi canoe din Mediterană
Acum, o echipă de cercetători condusă de arheologul Juan Gibaja de la Consiliul Național de Cercetare Spaniol a descris o serie de canoe recuperate dintr-un sat neolitic de pe malul unui lac, lângă Roma, Italia, care dezvăluie tehnici sofisticate de construcție a bărcilor ale comunităților navigante din regiune.
„Datarea directă a celor mai vechi canoe neolitice de la La Marmotta le dezvăluie ca fiind cele mai vechi din Mediterană”, au spus cercetătorii într-o declarație.
Așezarea neolitică La Marmotta a fost descoperită de arheologi în 1989, scufundată la opt metri sub suprafața lacului Bracciano, care este legat de Marea Mediterană prin Râul Arrone. Excavat între 1992 și 2006, și din nou în 2009, situl și părțile din locuințele sale de lemn au fost excepțional de bine conservate de noroi și apă, împreună cu o colecție enormă de unelte de lemn folosite pentru a țese textile, coșuri fibroase pentru transportul hranei și cinci canoe excavate din trunchiuri de copaci.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2024/03/NeolithicCanoePhotosAndSketch-76.jpg)
Una dintre canoele preluate din Lacul Bracciano, acum expusă la Museo delle Civiltà din Roma (Gibaja și colab., PLOS ONE, 2024)
Aceste descoperiri prezintă La Marmotta ca o comunitate agricolă înfloritoare, care probabil a fost un centru important pentru comerț, dată fiind amplasarea sa aproape de coasta mediteraneană.
Noua analiză a celor cinci canoe făcută de Gibaja și colegii săi arată cum acest comerț ar fi fost posibil datorită abilităților avansate de prelucrare a lemnului și de construcție a navelor a locuitorilor. Canoele au fost construite din arbori goiți, care au crescut undeva între 5700 și 5100 î.Hr. Măsurând aproximativ 11 metri în lungime, una dintre bărci – făcută din stejar – era considerată mult mai mare decât era necesar pentru a traversa lacul Bracciano. Celelalte patru canoe nu erau mult mai mici, având lungimi cuprinse între 4 și 9,5 metri, două fiind din alun, una din plop și una din fag, au descoperit cercetătorii.
Misterul abandonării așezării neolitice La Marmotta
Canoele aveau și traverse, iar într-un caz, au fost găsite trei obiecte în formă de T inserate în peretele canoei la distanțe regulate, la care ar fi putut fi prinsă o funie sau chiar vele.
„Trebuie să fi existat persoane care știau cum să aleagă cei mai buni arbori, cum să taie trunchiul și să-l golească arzându-i mijlocul, dar și cum să stabilizeze canoea cu încrucișări transversale la baza sa, sau poate prin folosirea de poli laterali ori chiar de canoele paralele în formă de catamaran”, scriu cercetătorii în lucrarea lor publicată.
„Aceste strategii ar fi oferit mai multă siguranță și stabilitate, dar și o capacitate mai mare pentru transportul oamenilor, animalelor și mărfurilor”.
Luând în considerare similaritățile acestor caracteristici cu tehnologiile nautice mai recente, cercetătorii bănuiesc că „multe progrese majore în navigație trebuie să fi fost făcute în timpul Neoliticului timpuriu” și că s-ar putea să existe mai multe bărci conservate în adâncurile noroiului de pe fundul lacului Bracciano. Se estimează că doar o pătrime din sit a fost excavată până acum.
Cu atât de multe obiecte lăsate în urmă și bine conservate, registrul arheologic sugerează că oamenii au plecat în grabă, probabil pentru că apele în creștere au inundat rapid orașul înainte ca resturile sale să se degradeze.