08 feb. 2024 | 14:18

ANAF pune „tunurile” pe românii obișnuiți. Controalele la persoane fizice au explodat, la ce trebuie să fii atent

ACTUALITATE
ANAF pune

În ultimii cinci ani, controalele efectuate de ANAF asupra persoanelor fizice au crescut semnificativ, iar în primele trei trimestre ale anului 2023 au înregistrat o creștere de peste 80% față de anul anterior.

Controalele ANAF

Conform unei analize publicate de Deloitte, cele 127 de decizii de impunere emise în această perioadă au totalizat 53,5 milioane de lei. Potrivit analizei, se anticipă că cifrele vor crește și mai mult începând din acest an, mai ales în ceea ce privește sumele implicate în deciziile de impunere, având în vedere noile reglementări adoptate în 2023 în acest domeniu. Aceste reglementări includ apariția unor norme specifice pentru persoanele cu avere mare, peste 25 de milioane de euro, și o creștere a cotei de impozitare a veniturilor nedeclarate, de la 16% la 70%, conform Legii nr. 296/2023.

“Controalele derulate de autorităţile fiscale la persoane fizice au luat amploare în ultimii cinci ani, pe fondul diversificării surselor de venit ale acestora şi al constatării unor situaţii în care veniturile astfel obţinute au fost incomplet declarate (… ) Evoluţia acestor controale este clar evidenţiată de datele cuprinse în rapoartele ANAF. Astfel, dacă pe întreg anul 2022 au fost finalizate 284 de acţiuni de control la persoane fizice, în urma cărora au fost emise 141 de decizii de impunere, cu o valoare totală de 47,6 milioane de lei, în 2023 se constată o creştere semnificativă a verificărilor pentru această categorie de contribuabili. Doar în primele trei trimestre ale anului trecut, ANAF a finalizat 512 acţiuni de control (reprezentând o creştere de peste 80% faţă de tot anul 2022), soldate cu 127 de decizii de impunere, cu o valoare totală de 53,5 milioane de lei”, susţin consultanţii Deloitte România, Raluca Bontaş – partener Servicii Fiscale, şi Alex Slujitoru – partener Reff & Asociaţii | Deloitte Legal.

Consultanții subliniază, de asemenea, importanța unei înțelegeri corecte a tipului de informații solicitate în timpul verificărilor, respectarea termenelor pentru furnizarea acestora către autorități și menținerea unui echilibru între formalitățile legale pentru solicitarea și transmiterea de informații și crearea unui canal eficient de comunicare cu autoritățile pentru clarificarea anumitor aspecte.

Vezi și: ANAF a pus „tunurile” pe români încă din ianuarie. Amenzi de peste 8 milioane de lei pentru contribuabili

Implicațiile controalelor fiscale asupra persoanelor fizice

În esență, se sugerează că controalele asupra persoanelor fizice ar trebui să genereze încasări la bugetul de stat de cel puțin patru ori mai mari în viitor, prin simpla creștere a cotei de impozitare, fără a lua în considerare dobânzile și penalitățile asociate. În acest context, persoanele fizice supuse controalelor ANAF sunt îndemnate să se informeze cu privire la momentul aplicării impozitării cu 70% a veniturilor din surse neidentificate, precum și să înțeleagă baza de impunere și posibilele consecințe.

Practica anterioară indică faptul că astfel de controale solicită contribuabililor nu doar timp considerabil pentru colectarea documentelor necesare (cum ar fi extrasele bancare pentru conturi închise, obținerea de duplicate de la notari pentru documente pierdute, solicitarea de adeverințe originale de la plătitorii de venituri străine, etc.), ci și eforturi pentru organizarea lor în conformitate cu legislația, oferind explicații detaliate, dar concise, pentru a fi înțelese cu ușurință de către autorități. Aceste aspecte sunt subliniate în opinia exprimată de Deloitte România.

Vezi și: ANAF a pus „tunurile” pe Uber și Bolt, iar amenzile sunt fabuloase. Ce a descoperit Fiscul