24 ian. 2024 | 11:36

A fugit de război din Ucraina în România și a fost prinsă dopată. Acum e în semifinale la Australian Open

SPORT
A fugit de război din Ucraina în România și a fost prinsă dopată. Acum e în semifinale la Australian Open

O jucătoare din Ucraina scrie istorie la Australian Open 2024, după ce în urmă cu aproape doi ani fugea din calea războilui declanșat de Rusia în țara sa în România. Tenismena s-a calificat în semifinalele primului turneu de Grand Slam al anului.

A intrat în istorie la Australian Open

Jucătoarele din Ucraina au impressionat la Australian Open 2024. Marta Kostyuk a fost eliminată în sferturile de finală de la Melbourne, în timp ce Elina Svitolina a fost nevoită să se retragă în turul al patrulea. Dar Dayana Yastremska continuă cursa pentru marele trofeu, după calificarea în semifinale.

Sportiva de 23 de ani a învins-o pe Linda Noskova, scor 6-3, 6-4, iar la finalul meciului ea a scris un mesaj emoționant pe camera de filmat: ”Sunt mândră de lupta noastră, popor ucrainean”.

După acest succes de la Australian Open, Dayana Yastremska a devenit a doua sportivă din istorie care ajunge în semifinale la Australian Open după ce a jucat în calificări. Christine Matison, în 1978, bifa penultimul act de la Melbourne după calificările pentru tabloul principal.

În drumul spre „careul de ași”, ucraineanca a trecut de două campioane de Grand Slam. Ea a eliminat-o în runda inaugurală pe Marketa Vondrousova, campioana en titre de la Wimbledon, Victoria Azarenka fiind și ea dublă campioană la Melbourne.

Fugea din calea războiului în România

Aventurta Dayanei Yastremska  este una impresionantă. În 2022 ea fugea de războiul din Ucraina în România, singura țară în care putea evada din Odesa. Atunci, a ajuns cu bacul, prin vama Isaccea, însoțită de sora mai mică, după ce petrecuse două zile într-o parcare subterană din Ucraina, alături de sora sa.

Cele două n-au rămas în România, ci și-au continuat apoi drumul spre Vest, Dayana având reședința în nordul Franței, la Lyon.

În 2022, Dayana Yastremska publica mai multe imagini pe rețelele sociale din vama Isaccea și le transmitea părinților săi un mesaj emoționant.

A fugit de război din Ucraina în România. Acum s-a calificat în semifinale la Australian Open. Imagine din vama Isaccea

Dayana Yastremska, alături de sora sa, în vama Isccea, în 2022. Sursa foto: Instagram

”După ce am petrecut două nopți într-o parcare subterană, părinții mei au luat decizia să mă trimită pe mine și pe sora mea mai mică în afara Ucrainei, cu orice preț.

Citește și: Novak Djokovici, gest neașteptat la adresa lui Kyrgios, la Australian Open 2024. Imaginile au devenit virale

Mamă, tată, vă iubim foarte mult, aveți grijă de voi. Te iubesc, țara mea! Ucraineni, aveți grijă de viețile voastre”, a scris Dayana Yastremska, în 2022, pe Instagram.

Prinsă dopată în 2021

În urmă cu trei ani, chiar în timpul turneului Australian Open, Dayana Yastremska era suspendată pentru dopaj. Rezultatul a venit în urma unui test de urină efectuat pe 24 noiembrie 2020 în afara competițiilor, anunța Federația Internațională de Tenis la momentul respectiv. Ea ocupa atunci locul 29 WTA.

Citește și: O tenismenă din Ucraina a dat mâna cu adversara din Rusia la Australian Open 2024. Ce riscă aceasta

Tenismena a negat acuzațiile de dopaj și după mai puțin de șase luni, un tribunal independent al ITF a stabilit că testul ei pozitiv a fost rezultatul unei contaminări și că nu a fost vina jucătoarei.

Pentru un loc în marea finală de la Antipozi, Dayana va lupta împotriva învingătoarei din duelul Qinwen Zheng – Anna Kalinskaya. Clasată pe locul 93 WTA la începutul competiției, ucraineancă va urca în top și va ajunge în primele 30 de jucătoare ale lumii,

Cu o experiență considerabilă în domenii precum sport și actualitate, Betrice Dumitru s-a alăturat echipei noastre în anul 2021. A absolvit Facutatea de Jurnalism și mai multe cursuri pentru ... vezi toate articolele