11 apr. 2023 | 11:34

Zi dificilă pentru Elena Udrea. De ce i-a fost frică, n-a scăpat. Decizia judecătorilor

ULTIMA ORĂ
Zi dificilă pentru Elena Udrea. De ce i-a fost frică, n-a scăpat. Decizia judecătorilor

Elena Udrea a scăpat de dosarul Hidroelectrica, în care era acuzată de trafic de influență și spălare de bani. Speța a fost închisă din cauza prescripției. Însă, decizia judecătorilor Curții de Apel București, pronunțată marți, vine și cu o lovitură pentru fostul ministru, care se temea de acest scenariu. Hotărârea nu este definitivă.

Decizie pronunțată în dosarul Hidroelectrica

Instanța a dispus confiscarea a 3,4 milioane de euro de la Elena Udrea. În aceeași speță mai era inculpat și jurnalistul Dan Andronic față de care a încetat procesul penal tot în baza deciziei CCR referitoare la prescripție.

Dosarul Hidroelectrica a fost trimis în instanță de DNA în luna decembrie a anului 2017, dar judecata pe fond a început abia în august 2020. Marți a fost cel de-al patrulea termen pentru pronunțarea deciziei în acest caz.

Elena Udrea era acuzată de procurorii DNA că ar fi primit de la magnatul Bogdan Buzăianu, în noiembrie 2011, o geantă cu 3,8 milioane de euro numerar și acțiuni în valoare de 900.000 de euro la o societate cu activitate în mass-media.

Procesul a avut 35 de termene. Multe amânări au fost date pentru că Elena Udrea fie nu venea la proces, fie fugise în Bulgaria după ce a fost condamnată, pe 7 aprilie 2022, la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, pentru luare de mită.

Scenariul de care se temea Elena Udrea, devenit realitate

Elena Udrea a cerut, în decembrie, la ultimul termen, să se constate încetarea procesului în dosarul Hidroelectrica și cererea de confiscare specială, pentru că, între timp, faptele s-au prescris. Fostul ministru se temea de pierderea averii.

„Eu solicit constatarea intervenției prescripției pentru că, da, vreau să mi se aplice și mie o decizie a CCR în țara asta! Au trecut 12 ani de la presupusa faptă. Respingeți cererea de confiscare specială”, a solicitat Elena Udrea.

Pe de altă parte, procurorul DNA a cerut instanței să nu aplice deciziile CCR referitoare la prescripția specială și a invocat decizia CJUE . Aceasta prevede că magistrații români pot lăsa neaplicată legislația națională în situația în care se creează „un risc sistemic de impunitate” în cauzele de corupţie și fraude cu fonduri europene.

Elena Udrea mai are o condamnare de opt ani de închisoare în dosarul finanțării campaniei prezidențiale din anul 2009 a fostului președinte al României Traian Băsescu, dar această sentință nu este definitivă.