08 mai 2023 | 12:40

Zelenski l-a asemănat pe Vladimir Putin cu Adolf Hitler, cu ocazia Zilei Victoriei. „Vom distruge un rău similar acum”

ULTIMA ORĂ
Zelenski l-a asemănat pe Vladimir Putin cu Adolf Hitler, cu ocazia Zilei Victoriei. „Vom distruge un rău similar acum”

Președintele ucrainean Voodimir Zelenski l-a asemănat pe Vladimir Putin cu Adolf Hitler, cu ocazia Zilei Victoriei, când se împlinesc 78 de ani de când aliații, printre care s-a numărat și URSS, au învins nazismul, la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Zelenski, despre Vladimir Putin, de Ziua Victoriei

Cu ocazia Zilei Victoriei, celebrată statele occidentale pe 8 mai și de Rusia și alte țări estice pe 9 mai, Volodimir Zelenski l-a asemănat pe liderul rus cu Adolf Hitler, spunând că tot „vechiul rău” pe care Rusia modernă îl aduce înapoi va fi învins în același mod în care a fost învins nazismul.

„Le fel cum am distrus împreună răul atunci, vom distruge împreună un rău similar acum”, a mai spus Zelenski, precizând că „acest rău, chiar dacă este azi diferit, are acelaşi scop: aservirea sau distrugerea”.

Președintele Ucrainei a transmis acest mesaj pe rețelele sociale la scurt timp după ce a avut loc un nou atac rus de mare amploare asupra Kievului, în timpul căruia au fost doborâte peste 30 de drone kamikaze deasupra capitalei ucrainene.

Zelenski: „Vom recupera tot ce a fost capturat de inamici”

De asemenea, Volodimir Zelenski a acuzat Moscova că a opus „idealurilor” democratice „agresiunea şi anexarea, ocupaţia şi deportările, masacrul şi tortura, bombardarea oraşelor şi incendierea satelor”. Președintele a adăugat că Ucraina va recupera tot ce a fost capturat de Rusia.

„Vom învinge! Nu vom uita niciodată contribuţia poporului ucrainean la victoria asupra nazismului. Şi nu vom permite nimănui să mintă spunând că victoria în acest război ar fi putut avea loc fără participarea unei alte ţări sau a unui alt popor.

Nu vom pierde ce am câştigat, vom recupera tot ce a fost capturat de inamic.”, a mai spus Volodimir Zelenski.

Kievul susține că a finalizat pregătirile pentru o contraofensivă de amploare în scopul eliberării teritoriilor ocupate de Rusia în est şi în sud, inclusiv în Peninsula Crimeea ce a fost anexată ilegal de Moscova în anul 2014. În acest context, în ultima perioadă s-au intensificat atacurile cu drone ucrainene şi ruse.