13 ian. 2023 | 23:07

Zelenski critică țările care nu au ajutat Ucraina. Pe cine numește „prieteni adevăraţi”

ULTIMA ORĂ
Share
Zelenski critică țările care nu au ajutat Ucraina. Pe cine numește „prieteni adevăraţi”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că țara sa şi-a reevaluat relaţiile cu multe state europene, în urma invaziei ruse. Într-un interviu acordat televiziunii publice poloneze, liderul de la Kiev a criticat „meschinăria” unor națiuni care nu au ajutat Ucraina sau au făcut-o doar „la telefon”. Potrivit acestuia, Polonia şi vecinii săi baltici (Lituania, Letonia şi Estonia) s-au comportat ca adevăraţi prieteni.

Zelenski acuză țările care nu au ajutat Ucraina de „meschinărie”.

Volodimir Zelenski a condamnat, vineri, „meschinăria” unor ţări care nu au ajutat Ucraina în faţa invaziei ruse sau au făcut-o doar „la telefon”. În schimb, liderul ucrainean a elogiat Polonia şi „atitudinea marilor naţiuni”.

Pe cine consideră „prieteni adevăraţi”

Răspunsul internaţional, ce a urmat declanşării războiului cu Rusia, a determinat Kievul să-şi „reevalueze” relaţiile cu multe ţări, întrucât răspunsul „nu a fost acelaşi” din partea tuturor şi unii au fost chiar „meschini”, a subliniat Zelenski. Polonia şi vecinii săi baltici, Lituania, Letonia şi Estonia, sunt adevăraţi prieteni pentru Ucraina.

„Nu ne-au sprijinit la telefon, ci au fost cu noi în Ucraina. Aceasta este o prietenie adevărată şi în asta constă o alianţă”, a indicat președintele Zelenski.

Laude pentru polonezi

Pe parcursul ultimelor luni, a contat și atitudinea liderilor ţărilor mari, precum Olanda, Franţa, Germania sau Spania, a continuat el. Insistând asupra Poloniei, liderul de la Kiev a spus că Varșovia „a primit în braţele ei milioane de ucraineni”, într-un gest „foarte impresionant, dezinteresat”, ceea ce îl face să fie „foarte recunoscător preşedintelui (n.r. – Andrzej Duda), premierului şi tuturor polonezilor”.

„Sunt multe lucruri pe care doar Andrzej (Duda) şi cu mine le cunoaştem, chestiuni despre care am discutat fără a folosi mijloace speciale de comunicare interguvernamentală, doar prin WhatsApp. Aşa a fost cazul în primele zile de război şi mai târziu. Avem o relaţie personală foarte strânsă”, a dezvăluit Zelenski.

Ce le-a transmis refugiaților ucraineni

Cât despre decizia Poloniei de a oferi armatei ucrainene vestitele tancuri germane Leopard, Volodimir Zelenski a descris-o ca „o formă de sprijin”. Totuși, el este conștient că „Polonia nu-şi poate asuma singură toate livrările de armament”. Citește mai multe AICI.

La finalul interviului, președintele Ucrainei le-a adresat un mesaj compatrioţilor săi refugiaţi în Polonia, cerându-le să „rămână ucraineni” şi să arate „un mare respect pentru naţiunea poloneză”, deși acolo întâlnesc „lucruri care nu le plac sau obiceiuri diferite”. Totodată, șeful de stat a punctat că aceștia „trebuie să revină în ţara lor, întrucât pentru ei luptăm”. Războiul se va termina şi suntem siguri că se va termina cu o victorie, niciun alt rezultat nu este o opţiune”, a conchis el.