Wayne Rooney, dezvăluiri dureroase despre dependența sa de alcool: ”Am băut până am leșinat”
Wayne Rooney a fost unul dintre cei mai importanți jucători englezi din ultimele decenii, dar a fost implicat în diverse scandaluri în afara terenului, cu femei și alcool. Acum, acesta a vorbit despre lupta sa cu dependența de alcool,
”Am ales alcoolul pentru a încerca să mă ajute”
Wayne Rooney a rămas în istoria clubului Manchester United, datorită performanțelor realizate cu echipa de pe Old Traford. Acesta s-a retras din activitate în ianuarie 2021, la vârsta de 35 de ani, și a ales să devină antrenor.
Fostul atacant a fost implicat de mai multe ori în diverse scandaluri în afara terenului și a făcut dezvăluiri despre problemele pe care le-a avut cu alcoolul. Wayne Rooney a recunoscut că a început să bea din tinerețe, fără să se poate controla. La 20 de ani, fostul internațional englez a spus că a fost aproape de coma alcoolică.
”Am avut multe provocări diferite, atât pe teren, cât și în afara lui, iar eliberarea mea a fost alcoolul. Când aveam 20 de ani, am stat câteva zile acasă și nu am ieșit afară. Am băut până am leșinat. Nu am vrut să fiu în preajma oamenilor pentru că uneori te simți jenat, iar alteori simți că i-ai dezamăgit.
Până la urmă, nu știam cum să mai fac față, așa că am ales alcoolul pentru a încerca să mă ajute să trec peste. Au fost oameni cu care puteam vorbi, dar am decis să nu o fac și am încercat să-mi dau seama. Când bei alcool și nu primești ajutor de la alții, poți ajunge într-adevăr într-un loc întunecat. Eu am fost așa câțiva ani. Din fericire, acum nu mi-e frică să merg să vorbesc cu oamenii despre unele probleme pe care le am!”, a declarat Wayne Rooney, la un podcast lansat de fostul jucător de rugby, Rob Burrow și citat de AS.
Dezvăluiri emoționante ale unui alt fost jucător de la Manchester United
Un alt fost fotbalist de la Manchester United a vorbit recent despre o mare problemă cu care s-a confruntat. Darron Gibson, care a jucat aproape 300 de meciuri la echipele de club în 16 ani de carieră, a avut accidentări serioase de-a lungul timpului.
Într-un interviu acordat publicației The 42, Darron Gibson a recunoscut că în 2013, când a suferit o leziune a ligamentelor încrucișate de la genunchiul drept. a crezut că nu va mai juca fotbal, iar acea perioadă a reprezentat „începutul căderii”. Anul trecut, el a ajuns în stare gravă la spital după o criză suferită acasă, ca urmare a unei supradoze de somnifere.
”Nici nu cred că mai funcționam în acel moment. Privind înapoi la poze, eram gri, dacă aș fi continuat aș fi murit. Luam între 12 și 14 somnifere pe noapte. Am fost dus de urgență la spital și nu am menționat nimănui despre somnifere. Danielle, soția mea, știa că le luam, dar nu avea idee în ce cantitate”, a spus fostul mijlocaș al lui Manchester United, citat de Sport Bible.
Wayne Rooney, antrenorul lui Birmingham City
Wayne Rooney a debutat în Premier League cu Everton la vârsta de 16 ani și a fost transferat de Manchester United pe când avea 19 ani. Este considerat una dintre minunile fotbalului englez și a îmbrăcat de 120 de ori tricoul naționalei Angliei.
În octombrie, fostul atacant a semnat cu Birmingham City, echipă din eșalonul secund din Anglia, un contract valabil trei ani și jumătate. Principalul obiectiv al lui Wayne Rooney este să promoveze clubul în Premier League.
Citește și: Cine este fotbalistul care l-a făcut să plângă pe Cristiano Ronaldo. „Îl loveam din toate părțile”
Birmingham a câștigat ultimele două meciuri din campionat și se află pe poziția 6, loc care duce în play-off-ul de promovare.