Wagner câștigă teren în Ucraina. Prigojin anunță capturarea unei alte localități – Hartă
Oligarhul rus Evheni Prigojin, fondatorul grupării de mercenari Wagner, susține că satul Klișchiivka din districtul Bakmut (regiunea Donețk) a fost preluat de armata sa. În urmă cu două zile, „bucătarul lui Putin” relata că localitatea nu fusese încă cucerită. Acesta a subliniat că militarii săi au succes acolo, dar Forțele Armate Ucrainene (AFU) controlează cea mai mare parte a zonei.
Wagner înconjoară orașul Bahmut cu victorii
Fondatorul grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a anunțat că mercenarii săi au capturat satul Klișchiivka de lângă Bakhmut (regiunea Donețk a Ucrainei), relatează serviciul său de presă pe Telegram. Aliatul Kremlinului a mai precizat că „armata ucraineană lucrează în mod concis și coordonat”, dar „unitățile Wagner înaintează metru cu metru”.
„Se poate spune cu siguranță că satul Klișchiivka, care este una dintre suburbiile importante din Bakhmut, a fost preluat în totalitate de către unitățile PMC Wagner. Exclusiv de către unitățile PMC Wagner. Luptele aprige încă se desfășoară în jurul Klișchiivka”, a spus Prigojin într-un mesaj audio.
Ce a remarcat Prigojin la armata ucraineană
Potrivit liderului Wagner, în jurul așezării de lângă Artemivsk (numele ucrainean al orașului este Bakhmut) au loc bătălii crâncene. Evgheni Prigojin acuză că „inamicul se agață de fiecare metru de pământ”. Șeful mercenarilor a remarcat că forțele armate ucrainene nu fug din zonă, ci luptă într-o manieră coerentă și clară, dar Rusia va prelua controlul total.
Localitatea Klișchiivka este situată la sud-vest de orașul Bakhmut, epicentrul unor bătălii sângeroase. La nord-vest de sat se află un drum care leagă Bakhmutul de Kostiantinivka, distanța fiind de aproximativ 10 kilometri.
Kievul susține altceva
În raportul său de dimineață, Statul Major ucrainean a relatat că trupele sale au respins atacul inamicului de lângă Klișchiivka: „În ultimele 24 de ore, unitățile forțelor de apărare ale Ucrainei au respins atacurile în următoarele orașe și sate – Soledar, Sol, Krasna Hora, Bakhmut, Klișchiivka”.
Armata rusă continuă avansul lângă Soledar, Bakhmut, Avdiivka și Donețk, notează Institutul pentru Studiul Războiului. La 15 ianuarie, președintele rus Vladimir Putin a explicat că totul decurge conform planurilor Ministerului Apărării și ale Statului Major.
Rusia spune că orașul Soledar este al lor
Victoria Wagner a fost posibilă prin capturarea orașului Soledar. La 12 ianuarie, Ministerul Apărării de la Moscova a transmis că Rusia deține controlul deplin asupra acestei așezări, subliniind că înaintarea ar permite armatei ruse să blocheze unitățile AFU din Bahmut. Miercuri, 18 ianuarie, satul Sol (situat la nord de Bakhmut) a trecut în mâna rușilor.