Visul românesc de a avea un apartament, îngropat din toate părțile: nici în chirie nu-ți mai permiți să stai
Din cauza exploziei prețului la locuințe din ultimii ani, a inflației galopante și a înăspririi politicilor monetare, a devenit din ce în ce mai complicat să-ți achiziționezi o locuință. Dacă stresul nu era suficient, acum sunt loviți și cei care fac un efort să-și permită o chirie decentă.
Dacă cineva trebuia să câștige fabulos din criza imobiliară cu care se confruntă România, aceia se pare că sunt proprietarii de apartamente și case care dau locuințe în chirie. Nu de alta, dar indiferent cât de tare s-a dus în cap numărul tranzacțiilor, prețurile la chirii continuă să crească, mai ales în marile orașe. Așa ajungi să dai între 350 și 480 de euro pentru a sta o lună într-un apartament cu două camere din Capitală și Cluj Napoca. Nici la garsoniere situația nu este una semnificativ mai optimistă și ajungi să plătești între 220 și 310 euro.
Lovitura pentru buzunarul românilor, chirii scumpe
„Chiriile continuă să crească, inclusiv în lunile de vară când, sezonalitatea specifică acestui segment ar trebui să implice pretenții mai scăzute. Inflația și modificările fiscale pun însă presiune pe prețuri, iar în septembrie ne așteptăm la creșteri semnficative. Dacă în Timișoara, diferențele de preț se situează între 8% si 10%, în Constanța acestea depășesc 20% pe toate segmentele”, spune Daniel Crainic, director marketing Imobiliare.ro, citat de Profit.ro.
În București, așteptările proprietarilor au ajuns să fie de 300 de euro pentru o garsonieră, 480 de euro pentru două camere și 650 de euro pentru o locuință tricamerală. Cel mai mult s-au scumpit cele cu două camere, care sunt și cele mai populare printre opțiunile românilor, un plus de 11,7% în ultimul an.
În Brașov, chiriile se situează la un nivel mediu de 290 de euro pe lună pentru o garsonieră, 420 de euro pe lună pentru un apartament cu două camere și 560 de euro pe lună pentru o locuință cu trei camere. Cel mai mult s-a scumpit chiria la trei camere la Poalele Tâmpei, plus 16,1%. O scumpire de 15,1% s-a întâlnit și în Cluj Napoca la trei camere, unde se cer 310 euro pentru o garsonieră, 480 de euro pentru un apartament cu două camere și 600 de euro pentru trei camere.
În Constanța, chiriile ajung la 270 de euro pe lună pentru o garsonieră, 400 de euro pe lună pentru un apartament cu două camere și 550 de euro pe lună pentru o locuință cu trei camere. Cel mai mult au explodat chiriile la două camere, cu o evoluție anuală de 21,9%.