VIDEO România se înarmează cu sisteme Patriot. În ce orașe vor fi plasate pentru apărare și interceptare
România a primit primele patru sisteme antiaeriene Patriot, a anunțat ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr. Liderul MApN a explicat că aceste arme îi vor oferi țării noastre o capabilitate antiaeriană de ultimă generație. Bateriile americane au ajuns pe teritoriul românesc pentru prima dată în 2020. Tot atunci, militarii SUA au oferit instrucțiuni de folosire.
Detalii despre programul Patriot în România
Update 10 februarie, ora 08.06. Din luna aprilie 2023, Armata Română va avea gata de luptă patru dintre cele șapte sisteme antiaeriene Patriot (Phased Array Tracking Radar to Intercept on Target) de ultimă generație în configurația 3+ achiziționate din Statele Unite. Potrivit experților, bateriile americane vor crește serios puterea de luptă a militarilor români împotriva aviației și a rachetelor.
Contraamiralul (r) dr. Constantin Ciorobea, ex-locţiitor al şefului Secţiei operaţii informaţionale din comandamentul NATO JFC NAPLES, din Italia, a dezvăluit cum vor fi folosite aceste sisteme de rachete antiaeriene în România.
„Aceste sisteme PATRIOT vor fi integrate în sistemul de apărare antiaeriană al NATO. Vor lucra împreună cu alte radare, în strânsă legătură cu avioanele de supraveghere aliate care zboară mai tot timpul deasupra României, dar și conectate cu sisteme antiaeriene aduse de țările care au trupe în România. Sistemul francez MAMBA ar fi un astfel de exemplu. Locul în care acestea sunt plasate este clasificat, dar cu certitudine se va avea în vedere apărarea Bucureștiului, dar și plasarea acestora în locații care vor permite interceptarea unor avioane sau rachete ostile pe anumite direcții. De exemplu, ar putea fi plasate la Buzău sau Ploiești, permițând astfel să apere mai multe obiective, dar și Capitala pe unele direcții prestabilite”, a declarat cotraamiralul pentru „Adevărul”.
Știrea inițială: Ministrul Angel Tîlvăr și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, au vizitat, marți, 7 februarie, Regimentul 74 PATRIOT Mihai Bravu. Conducerea MApN a putut vedea stadiul programului de înzestrare esențial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM) PATRIOT” și s-a întâlnit cu militarii care operează cele două sisteme intrate până acum în înzestrarea regimentului.
Potrivit graficului agreat, al doilea sistem Patriot, din totalul de patru, a fost livrat în cursul anului 2022, fiind finalizată testarea de acceptanţă şi recepţia în luna decembrie.
În octombrie 2022, țara noastră s-a alăturat altor 13 state membre NATO care au semnat o scrisoare de intenție pentru achiziționarea comună a sistemelor de apărare Patriot.
Primele patru sisteme antiaeriene au fost recepționate
Tîlvăr a subliniat că, prin recepționarea primelor patru sisteme Patriot, România va deține o capabilitate antiaeriană de ultimă generație, complet integrabilă în sistemul NATO. Echipamentele, cu posibilități testate în luptă de apărare împotriva rachetelor balistice tactice şi a rachetelor de croazieră, sunt deosebit de importante pentru statul român.
„Prin recepționarea primelor patru sisteme Patriot, România va deține o capabilitate antiaeriană de ultimă generație, complet integrabilă în sistemul NATO. (…) Înzestrarea Forţelor Aeriene cu sisteme PATRIOT adaugă o capabilitate de apărare aeriană robustă, credibilă, interoperabilă şi flexibilă, destinată îndeplinirii misiunilor Armatei României. Militarii Regimentului 74 PATRIOT, pe care i-am întâlnit astăzi, se pregătesc constant, atât în Statele Unite ale Americii, cât și în ţară, pe configurația specifică echipamentelor livrate României, concomitent cu parcurgerea etapelor de testare, acceptanță și recepţie a sistemelor”, a precizat ministrul Apărării în mediul online.
Câți bani dă Guvernul pe aceste baterii americane
Aproape 3,9 miliarde de dolari plătește Guvernul României pentru șapte sisteme antiaeriene Patriot noi, în cea mai recentă configurație disponibilă, la pachet cu câteva sute de interceptori. Până acum au fost achitate patru din cele șapte baterii.
Citește și Netanyahu a promis Ucrainei un sistem ce dă fiori rușilor. Ce este Iron Dome – VIDEO
Potrivit autorităților române, patru sisteme vor fi la Forțele Aeriene și trei vor fi date Forțelor Terestre. O baterie are câte o unitate de tragere, adică patru lansatoare montate/atașate fiecare pe câte un camion, un radar, o unitate de conducere a focului, generatoare și alte echipamente.