VIDEO Primul documentar despre telescopul James Webb. Când vezi Unknown: Cosmic Time Machine pe Netflix
Netflix a dezvăluit trailerul pentru un viitor documentar despre telescopul spațial James Webb (JWST), care va marca aniversarea de un an de la lansare.
Unknown: Cosmic Time Machine va avea premiera pe 23 iulie și va fi ultimul documentar din seria Neflix’s Unknown.
„Cu acces unic în culise la misiunea ambițioasă a NASA de a lansa telescopul spațial James Webb, urmărim o echipă de ingineri și oameni de știință în timp ce fac următorul salt uriaș în a înțelege universul”, spune Netflix.
Telescopul spațial James Webb, sursă de inspirație pentru un documentar Netflix
„Universul este atât de mare încât trebuie să existe o viață conștientă evoluată acolo. Telescopul spațial James Webb va schimba fundamental modul în care înțelegem Universul”, se poate auzi în trailer.
După cum a menționat Space, filmul documentar este regizat de Shai Gal și produs executiv de Jason Spinar-Karr și va urmări echipa de ingineri și oameni de știință a JWST, trasând suișurile și coborâșurile unei misiuni care a durat aproape 30 de ani pentru a fi finalizată.
JWST a fost lansat ca succesor al telescopului spațial Hubble, cu o acoperire mai amplă a lungimii de undă și o sensibilitate mult îmbunătățită.
Lungimile de undă mai mari îi permit lui Webb să privească mult mai aproape de începutul timpului și să vâneze formarea neobservată a primelor galaxii, precum și să privească în interiorul norilor de praf unde se formează astăzi stelele și sistemele planetare.
Din momentul în care telescopul a devenit operațional, în iulie, anul trecut, Webb a oferit imagini uimitoare din cosmos.
JWST este situat la un milion de kilometri de Pământ și a costat 10 miliarde de dolari pentru a fi dezvoltat și lansat.
Amploarea operațiunii și presiunea asupra oamenilor de știință și inginerilor de a face totul corect vor fi explorate în Unknown: Cosmic Time Machine.
Documentarul va fi lansat pe Netflix luni, 24 iulie.