Vestea dimineții de la Casa de Pensii, toți pensionarii români trebuie să știe: așa ți se calculează pensia, de fapt
Anul nou a venit cu niște majorări de pensie pentru aproape toți pensionarii români, în teorie. De fapt, a fost majorat punctul de pensie, un reper pe care mulți oameni nu prea înțeleg maniera în care se reflectă în suma de banii lunară.
După cum probabil te-ai aștepta, formula de calcul pentru pensiile românilor este departe de a fi un secret de stat. Casa de Pensii este cât se poate de transparentă pe acest subiect și a atras atenția asupra faptului că, în spatele banilor primiți în fiecare lună, se află valoarea punctului de pensie, dar și punctajul mediu anual. Cele două se înmulțesc și așa ajungi la pensie, conform CPMB.ro.
Cum se calculează pensia românilor
Într-o analiză publicată de Antena 3, sunt detaliate toate particularitățile care intră în calculul pensiei, după cum urmează:
Cuantum pensie = Punctaj mediu anual x Valoarea punctului de pensie
Punctajul mediu anual se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare.
Punctaj mediu anual = (Punctaj anual 1 + Punctaj anual 2 + … + Punctaj anual N): N, unde N înseamnă numărul de ani ai stagiului complet.
Punctajul anual se determină prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv:
Punctaj anual = (Punctaj lunar 1 + Punctaj lunar 2 + … + Punctaj lunar 12): 12
Punctajul lunar se calculează prin raportarea salariului brut lunar la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă.
Punctaj lunar = Câştig salarial brut lunar : Câştig salarial mediu brut lunar
Punctajul lunar, pentru stagiul potenţial acordat persoanelor în drept să obţină pensie de invaliditate:
– 0,70 puncte, pentru gradul I de invaliditate;
– 0,55 puncte, pentru gradul II de invaliditate;
– 0,35 puncte, pentru gradul III de invaliditate.
Majorarea punctajelor pentru perioadele lucrate în grupe de muncă, condiţii deosebite sau condiţii speciale:
– cu 25%, pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în grupa a II-a de muncă sau în locuri încadrate în condiţii deosebite;
– cu 50%, pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi încadrate în grupa I de muncă sau în locuri încadrate în condiţii speciale;
– cu 50%, pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi încadrate în alte condiţii de muncă.
Cum se calculează sporul de vechime utilizat la stabilirea punctajelor anuale:
Sporul de vechime care se utilizează la stabilirea punctajelor anuale este următorul:
a) perioada 1 martie 1970 – 1 septembrie 1983:
3% pentru o vechime în munca totală cuprinsă între 5-10 ani;
5% pentru o vechime în munca totală cuprinsă între 10-15 ani;
7% pentru o vechime în munca totală cuprinsă între 15-20 de ani;
10% pentru o vechime în munca totală de peste 20 de ani;
b) perioada 1 septembrie 1983 – 1 aprilie 1992:
3% pentru o vechime în munca totală cuprinsă între 3-5 ani;
6% pentru o vechime în munca totală cuprinsă între 5-10 ani;
9% pentru o vechime în munca totală cuprinsă între 10-15 ani;
12% pentru o vechime în munca totală cuprinsă între 15-20 de ani;
15% pentru o vechime în munca totală de peste 20 de ani.
Pentru perioada de după 1 aprilie 1992, sporul de vechime utilizat la stabilirea punctajelor anuale este cel înregistrat în carnetul de muncă sau în alte acte doveditoare.
Pentru perioadele anterioare anului 1938, precum și pentru perioada cuprinsă între 1939-1946 inclusiv, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu anual corespunzător anului 1938.
Pentru perioadele anterioare anului 1949 se va utiliza salariul minim corespunzător anului 1949, potrivit pensiicluj.ro.