Urmărire cu 20 de focuri de armă, în Tecuci. Motivul pentru care un tânăr a încercat să scape de polițiști. „Au fost lovite roțile și bara din spate”
O urmărire cu 20 de focuri de armă a avut loc în municipiul Tecuci din județul Galați. Un tânăr în vârstă de 29 de ani a încercat să scape de polițiști, după ce aceștia au încercat să îl oprească în trafic. Oamenii legii au descoperit motivul pentru care șoferul nu a oprit mașina la primele semnale.
De ce a fost urmărit șoferul cu focuri de armă
Șoferul a trecut întâmplător pe lângă un echipaj de poliție. Agenții știau că acestuia i-a fost suspendat dreptul de a conduce și că se afla sub control judiciar, așa că au încercat să-l oprească.
Însă, tânărul nu a oprit la semnalele polițiștilor, astfel că a început urmărirea lui în trafic. Polițiștii au tras focuri de armă asupra mașinii sale.
„La data de 9 mai 2023, în jurul orei 17.45, un echipaj de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci + Biroul Rutier, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu pe DE 581, în zona unei staţii peco, a efectuat semnal de oprire atât cu semnalele sonore, cât şi luminoase, unui autoturism care era condus de un bărbat, despre care se cunoştea faptul că are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice şi se află sub control judiciar.
Conducătorul auto a refuzat să oprească la semnal, a accelerat și și-a continuat deplasarea spre DJ 252, către comuna Nicorești. Polițiștii au plecat în urmărirea autoturismului, și, întrucât cel de la volan refuza în continuare să oprească, au fost trase, inițial, focuri de avertisment în plan vertical și apoi asupra autovehiculul, fiind lovite roțile și bara din spate.
Din cauza distrugerii anvelopelor, autoturismul nu și-a mai putut continua deplasarea, iar la km 23, pe DJ 252, echipajul de poliție l-a blocat în trafic”, a transmis Poliția.
Ce au descoperit polițiștii
Şoferul în vârstă de 29 de ani, din comuna Nicorești, județul Galați, nu avea permis de conducere valabil şi se afla sub control judiciar pentru tentativă de omor. Acesta consumase droguri și alcool
Tânărul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, precum și a prezenței substanței psihoactive în organism, dar a refuzat ambele recoltări.
A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de conducere a unui vehicul fără permis, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și deținerea fără drept de droguri de mare risc în vederea consumului propriu.
Șoferul a fost reținut pentru 24 de ore, marți, urmând să fie prezentat, miercuri, Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, cu propunere de arestare preventivă.