Untold 2023 sau cum avem și noi în România un festival “ca afară”
Vara asta am fost la atâtea festivaluri prin România, că le-am pierdut șirul. Dar Untold e la cu totul alt nivel față de orice festival se organizează la noi.
Am participat, de-a lungul anilor, și la festivaluri de muzică electronică, și la festivaluri și concerte rock și așa mai departe, dar pot să spun că Untold este un fenomen în sine, de la organizare la artiști.
Să încep cu organizarea. Încă de la acces, îți dai seama că există o foarte bună organizare – voluntari care îndreaptă oamenii spre porțile de acces, timpul de așteptare destul de mic, având în vedere numărul de zeci de mii de participanți. Într-o singură zi, cea în care au avut concert cei de la Imagine Dragons, într-adevăr, accesul a fost greoi – am așteptat 50 de minute la coadă la Security și verificarea brățării.
Tot în ceea ce privește organizarea, n-am stat mult la coadă la baruri, la toalete. Fiind un spațiu atât de mare, cu stadion, Sala Polivalentă, parcul din Cluj, aveai la dispoziție băi curate, civilizate și, dacă te ducea puțin capul să faci câțiva pași în plus la scenele unde era mai liber într-un anumit moment al zilei/serii, chiar nu așteptai absolut deloc la toaletă.
Acum, referitor la muzică (eu de-aia mă duc la festivaluri, în principal, deci contează enorm cine cântă, ce DJ pun muzică), am apreciat foarte mult că la Untold au rămas aceleași scene ca anul trecut, spre deosebire de bâlciul care s-a petrecut la Neversea anul acesta și despre care am scris aici.
Astfel, au urcat pe scenă nume mari precum Ava Max, Bebe Rexha, Imagine Dragons, Alok, Steve Aoki, Olly Murs, Ganacci, Tujamo, Thievery Corporation, French Montana, Zhu, Eric Prydz, Martin Garrix, Years and Years, Apashe, Fedde le Grand, David Guetta și, poate cel mai important, Armin van Bureen.
Ce a mers prost și se putea sfârși tragic la Untold 2023
Desigur, nu există pădure fără uscăciuni, iar printre numele mari de pe scena românească ce au cântat la Untold, cum ar fi Delia, Irina Rimes, Deliric, Vama etc, a existat, din nou, Gheboasa care, evident, a stârnit plângeri și chiar amenzi de la Jandarmerie. Chiar țin să menționez că nu înțeleg de ce organizatorii acestor festivaluri (Saga, Neversea, Untold) cheamă asemenea “artiști”, în loc să ne încânte, ca până acum, nume precum Subcarpați sau Basska. Incultura e la ea acasă prin ceea ce exprimă acești cântăreți precum Gheboasa, iar dacă asta “prinde” mai ales în rândul adolescenților care-i fredonează versurile vulgare, nu ar fi bine oare să încercăm să educăm puțin publicul? Sunt atâtea trupe, atâția cântăreți români care ar merita un loc pe una dintre scenele acestor festivaluri, artiști care au un mesaj frumos de transmis, cu muzică de calitate și vibe bun.
Tot internetul a izbucnit după amenda dată de Jandarmerie lui “Gheboasa”, pe numele lui Gabriel Gavriş, pentru limbaj vulgar și versuri rasiste. Amenda a fost dată conform art. 2, alin 1) din Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Apoi, au urmat amenzi și spre Paraziții și Macanache, pentru aceleași motive. Ceea e ilegal. Un act artistic cu zeci de mii de oameni care cântă niște versuri ale unui interpret nu ar trebui amendat.
Se pune întrebarea dacă trebuiau amendați doar organizatorii? Știau bine că vor fi minori în cadrul festivalului, cunoșteau versurile interpreților amendați, deci asta ar însemna să fie amendați toți organizatorii concertelor Macanache, Paraziții, BUG Mafia, Gheboasa, Șatra Benz etc?
Trecând peste acestea, ziceam mai devreme că din punct de vedere organizatoric, Untold a fost OK. Cu o excepție. Și nu una mica, ci una care ar fi putut să se termine dezastruos. Pompierii ISU au amendat organizatorii Untold pentru înghesuiala de pe Cluj Arena unde s-au blocat căile de acces. Ei au aplicat amenda maximă în urma concertului de vineri seara al trupei Imagine Dragons.
Adevărul este că pe stadion nu aveai unde să stai în timpul acelui concert. Capacitatea acelui stadion clar nu este de peste o sută de mii de oameni, cum s-au lăudat organizatorii și chiar primarul Emil Boc în seara respectivă. Presa din Cluj a relatat în cronica concertului ca mii de oameni au rămas pe dinafară după ce capacitatea de 63.000 de spectatori, autorizată de ISU, a fost atinsă iar ușile de acces pe stadion au fost închise. De asemenea scările, căile de acces au fost ticsite de spectatori și nu s-au luat măsuri suficiente pentru defluidizare.
Și unde mai pui faptul că, fix înaintea începerii concertului, a fost un mic incendiu de la niște artificii, în partea superioară a scenei? Focul mic a fost stins imediat, într-adevăr, dar ce ne făceam zecile de mii de oameni de pe stadion, în acel moment, cu căile de evacuare blocate de oameni, dacă ne panicam, văzând focul întețindu-se?
Așadar, ISU Cluj a aplicat 95 de sancțiuni pentru nerespectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor (78 avertismente și 17 amenzi în valoare totală de 14.500 de lei): „Inspectorii de prevenire din cadrul ISU Cluj, au făcut verificări în urma situației constatate în noaptea de 4 spre 5 august la Cluj Arena și au aplicat o amendă de 2.500 de lei pentru blocarea căilor de evacuare, acesta reprezentând cuantumul maxim”, a transmis ISU.
Poate unii spun că e o exagerare să spui cuvinte mari și dramatice precum “noul Colectiv”, dar adevărul e că ar fi tragic dacă s-ar întâmpla așa ceva la un asemenea festival.
În final, având în vedere toate lucrurile extrem de bune care s-au întâmplat la Untold anul acesta, dar și lucrurile care puteau fi tragice, sper că organizatorii au învățat ceva din aceste aspecte și, pe lângă evidenta dorință de a oferi oamenilor posibilitatea de a participa la cel mai mare festival din România și pe lângă profitul dorit în mod evident, să aibă în vedere, în mod crucial, siguranța participanților plătitori de bilete.
Ah, în final, mai în glumă, mai în serios, pentru mine a fost o ediție reușită și nu credeam că o să trăiesc să ascult un set al lui Ganacci fără manele.