UNTOLD 2023 dă peste cap piața imobiliară din Cluj: cât costă chiria unei garsoniere, a unui apartament
UNTOLD 2023 va avea parte de cea de-a 8-a ediție în perioada 3-6 august, în Cluj-Napoca. Cel mai mare festival de muzică din România dă peste cap, ca de fiecare dată, piața imobiliară din municipiu. Mulți clujeni profită de invazia de fani pentru a face bani frumoși în doar câteva zile. Așa se face că prețurile pentru închirierea unei locuințe au ajuns la cote incredibile.
UNTOLD 2023 dă peste cap piața imobiliară din Cluj
UNTOLD 2023 se va desfășura în perioada 3-6 august, fiind așteptați ca sute de mii de fani să ia cu asalt Clujul în cele patru zile ale celui mai mare festival de muzică din România. Iubitorii acordurilor electronice, dance, trance etc. fac orice sacrificiu pentru a simți „live” energia colosală a evenimentului și a-și vedea artiștii preferați.
De altfel, pentru cea de-a 8-a ediție UNTOLD, organizatorii au anunțat prezența faimoșilor DJ, Armin van Buuren. David Guetta, ambii familiarizați deja cu vibe-ul festivalului, dar și a lui Martin Garrix, considerat DJ-ul numărul 1 al lumii, la ora actuală. Dar pe scenele ce vor fi amenajate pe Cluj-Arena vor urca și alte nume mari de artiști și formații consacrate ale genului.
Însă, de amploarea festivalului profită și localnicii. Mulți dintre ei își închiriază locuințele pe perioada evenimentului. Iar cum cererea este uriașă, clujenii ajung să ceară prețuri astronomice pentru câteva nopți de cazare într-o garsonieră sau apartament.
Astfel, conform newsweek.ro, pe o garsonieră centrală, în Piața Cipariu, de exemplu, o clujeancă cere 600 de euro pentru toată perioada festivalului UNTOLD, adică 4 zile. Proprietare susține că în locație pot dormi maximum 4 persoane, dar în imagini se vede doar un pat dublu și un fotoliu.
Cât costă chiria unei garsoniere, a unui apartament
Un apartament cu 3 dormitoare, living și baie în Cluj pentru UNTOLD costă și 1899 lei/zi, adică 380 de euro, plus o garanție de 2.500 lei, conform sursei citate.
Perioada minimă de închiriere solicitată de proprietar pe AirBnb este de 4 nopți. Așa că doar cazarea pe perioada festivalului ajunge la 1.520 de euro, în acest caz. În mod normal, suma ar ajunge pentru 3-4 luni de chirie.
„Ofer casă în centrul Clujului pentru cazare Untold, închirierea se face pe toată perioada festivalului (minim 4 nopți). Capacitatea de 6 persoane. Suprafața aproximativ 100 m2, 3 dormitoare, living, Bucătărie și 1 baie. Pentru orice informații, vă stau la dispozitie, cu mesaj privat. Preț: 1899 lei/noapte + 2500 lei garanție (o primiți la predare inapoi dupa ce se verifica împreuna locuința)”, a scris proprietarul pe rețelele de socializare.
La hotelurile din Cluj nu prea au mai rămas camere libere. Iar cele care mai au disponibilități practică prețuri pe măsură.
O cameră pentru 2 adulți la un hotel de 3 stele situat la 1,7 km de centrul Clujului, în perioada 3-6 august, costă 3.600 lei/3 nopți (720 de euro), de exemplu. Iar la o pensiune de 4 stele, situată la 1 km de centrul Clujului, camera ajunge 4.360 lei (870 de euro), în perioada 3-6 august.
Și trebuie reținut că ar acestea sunt cele mai mici tarife la hotelurile și pensiunile care încă mai au disponibilități, conform booking.com.