09 mai 2023 | 14:52

Unic în Europa, locul din România unde trebuie să ajungi măcar o dată în viață. „Pentru ca inima ta să fie mereu sănătoasă”

ACTUALITATE
Unic în Europa, locul din România unde trebuie să ajungi măcar o dată în viață. „Pentru ca inima ta să fie mereu sănătoasă”

În cazul în care dai căutare pe Google cu numele de „Buziaș”, prima imagine pe care ai s-o vezi va fi cea a colonadelor.

Impresionantele sculpturi din lemn ce se află de-a lungul celei mai lungi alei acoperite au fost făcute în anul 1911, la cererea împăratului Franz Joseph pentru soția sa, împărăteasa Sisi și se află chiar la noi, în România.

buziaș

Colonada de la Buziaș – realizată la cererea împăratului Franz Joseph pentru soția sa, împărăteasa Sisi

Colonada de Buziaș, un loc încărcat cu istorie și de o frumusețe ieșită din comun

Până nu demult, acest obiectiv turistic ce se întinde pe mai bine de 500 de metri și cu o istorie impresionantă în spate era o paragină. Recent, a fost reabilitat pe bani europeni, mai exact pe suma de 1 milion de euro, mai exact 5,2 milioane de lei, iar temenul de finalizare a fost de 2 ani și jumătate.

„Este un monument istoric important, spunem noi, unul dintre cele mai importante monumente istorice, nu numai din Buziaș, ci și din județul Timiș și poate chiar la nivel național, fiind considerată cea mai mare alee acoperită, pergolă acoperită, din Europa”, a declarat primarul din Buziaș, Sorin Munteanu, citat de Digi24.ro.

„Starea de degradare a structurii era peste 70%. Fiind pe structură de lemn, inclusiv partea de pardoseală, de alee, era într-o formă mozaicată de tip comunist, fiind refăcută în anii comunismului.

Ulterior am reușit să schimbăm, să modificăm această structură pe structură de cărămidă, având în vedere că proprietarul la acea vreme a întregii stațiuni, Muschong, deținea și o fabrică de cărămidă și am găsit practic în fundația acestei alei, am găsit cărămidă și s-a revenit la cărămida arsă, la cărămida inițială”, a mai spus edilul, conform sursei citate anterior.

Mai nou, sloganul orașului este „Buziaș – pentru ca inima ta să fie mereu sănătoasă”, iar prin aceste reabilitări se urmărește aducerea de turiști în localitate.

buzias-loc-romania-frumos

Pizza „Avion” – Buziaș – o altă atracție locală, însă un pic mai urbană

Buziaș a stat în paragină totală mai bine de două decenii

În ciuda beneficiilor acestei stațiuni, Buziaș a stat mai bine de 20 de ani în paragină totală, la fel cum s-a întâmplat, de altfel, și cu alte stațiuni din România.

Aici, municipalitatea s-a străduit să acceseze fonduri, după cum explicam anterior, în scopul valorificării potențialului turistic, de vreme ce zona reprezintă o adevărată comoară.

„Cu câteva investiții serioase, Stațiunea Buziaș ar putea fi vizitată și aleasă ca loc de petrecere a unor vacanțe de câteva zile, inclusiv de turiști din străinătate. Așezarea localității, clima plăcută, apariția unui SPA de mari dimensiuni sunt ingredientele care ar repune Buziașul pe harta turismului intern și extern”, a informat, de asemenea, Gabriela Petcana, managerul uneia dintre cele mai reputate agenții de turism din Banat, citată de Banatul de Azi.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele