12 iun. 2023 | 15:46

Profesorii suspendă greva generală. Ordonanța de Urgență privind creșterile salariale, publicată în Monitorul Oficial. Ce spun sindicaliștii

ULTIMA ORĂ
Profesorii suspendă greva generală. Ordonanța de Urgență privind creșterile salariale, publicată în Monitorul Oficial. Ce spun sindicaliștii

Profesorii suspendă greva generală declanșată pe 22 mai, anunțul a fost făcut, luni, de Sindicatele din Învățământ printr-un comunicat de presă, dar și de premierul Nicolae Ciucă. Condiția pusă de dascăli este ca Executivul să adopte o Ordonanță de Urgență care să prevadă că salariul de bază al profesorului debutant va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public.

Update ora 15:47: Ordonanța de urgență care privește salariile cadrelor didactice, adoptată luni la prânz de guvern, a fost publicată în urmă cu puțin timp în Monitorul Oficial. 

Sindicaliștii explică motivele pentru care profesorii au acceptat oferta Guvernului

  • Simion Hăncescu, FSLI: Așa cum vă amintiti tot in această sala am anuntat declansarea grevei generale, pe 22 mai. Am plecat la negocierile cu Guvernul avnad la baza o lista de revendicări: prima: să obtinem o majorare salarială care să acopere rata inflatiei pe 2023 și să se leaboreze un act normativ prin care să se garanteze că în noia lege a salarizării salariul unui debutant – salariul mediu brut pe economie;
  •  Simion Hăncescu, FSLI: Desigur că problema de bază este construirea grilei. Vom începe cu ministerul muncii să lucrăm si acolo va fi bătălia cea mai importantă. Așa cum am anunțat astăzi, că se suspendă greva generală în condițiile in care apare acest principiu în Ordonanța si important, să se respecte în noua lege de salarizare acest principiu. În așa fel încât dacă el nu se va respecta să se poata relua greva generală.
  • Simion Hăncescu, FSLI:Asta ar însemna că la 1 septembrie când va fi depus în Parlament proiectul legii salarizării să știm exact dacă se respectă sau nu. Desigur, sunt convins ca sunt oamenii in continuare nemultiti, care doresc in continuare greva generală. Nu are sens sa ne ascundem. Procentul foarte mare al celor care au spus ca intra la clasă dacă cele cerute se rezolvă.
  • Decizia liderilor județeni – dacă aceste lucruri se întâmplă, oamenii – într-un procent foarte mare, căci există și nemulțumiți în continuare – se întorc la clasă Din 57 de lideri, 51 au spus suspendare, 6 nu
  • Marius Nistor, lider Spiru Haret: În ședința reunită a colegiilor liderilor, s-a decis să existe un mandat minimal de negociere cu guvernul. Mandatul făcea referire a acea creștere în medie cu 25%, la cei 1500 de lei, la cei 400 de lei, sume anuale. Și mandat categoric – ca salariul debutantului să fie egal cu salariul mediu brut pe economie.
  • Marius Nistor, lider Spiru Haret: În condițiile în care avem actul normativ, în condițiile în care tot ce am avut prin mandat am ajuns la suspendarea acțiunilor de protest. Am fost înștiințați la un moment dat că revendicările au fost luate în considerare și a apărut o OUG. Am cerut imperativ să apare ca articole distincte în textul ordonanței. Astăzi s-a luat decizia de rigoare. Vom face tot ce ține de noi ca ceea ce apare în actul normativ să fie respectat.
  • Marius Nistor, lider Spiru Haret: În cadrul organizației noastre, dor 3 organizații s-au abținut privind suspendarea acțiunii de protest. E doar o suspendare. În momentul în care constatăm că proiectul de lege nu conține acea grilă, acțiunea se reia. Politicienii care îndrăznesc să încalce ceea ce și-au asumat în acest act normativ se sinucid politic. Vom fi cu ochii pe ei.

Declarații de Guvern pe tema suspendării grevei

  • Ligia Deca: Am marea plăcere să mă aflu în fața dumneavoastră pentru că asistăm la o victorie a tutror celor care au susținut Educația. Azi Guvernul a adoptat două OUG-uri care oferă garanțiile solicitate de profesori
  • Ligia Deca: Avem toate elementele de care avem nevoie: susținerea societății, finanțare fără precedent, care pe lângă investițiile în infrastructură pune respectul pentru oamenii școlii în centrul nevoii de a creiona educația
  • Ligia Deca: Prima OUG se referă la creșterile salariale care pe medie sunt de peste 25% E de remarcat că prin mecanismul OUG vor fi creșteri mai mari pentru debutanți
  • Ligia Deca: Prima didactică – 1.500 net, din care o parte sumă forfetară. 70% în acest moment putând fi folosiți pentru pregătire profesională, echipament, alte cheltuieli care sprijină calitatea în învățământ
  • Ligia Deca: Bugetul a fost stabilit la 2,1 miliarde de lei.Așa cum am subliniat și ieri, Ministerul Educației a luat toate măsurile pentru a menține o stare de stabilitate și pentru a nu amâna examenele naționale.
  • Ligia Deca: Așa cum am subliniat și ieri, Ministerul Educației a luat toate măsurile pentru a menține o stare de stabilitate și pentru a nu amâna examenele naționale. Odată cu anunțarea suspendării protestului cadrele se întorc în școli urmând să urmeze toate etapele firești, încheierea situației școlare, înscrierea, probele examenului de Bacalaureat.
  • Marius Budăi: Astăzi așa cum știți de ieri OUG a fost în circuitul de avizare la ministere, vicepremierul Sorin Grindeanu, după care s-a trimis OUG la Consiliul Economic și Social.
  • Marius Budăi: Azi s-au majorat grilele salariale pentru personalul didactic și auxiliar cu 1300 lei brut care reprezintă puțin peste 25%.
  • Marius Budăi: Avem acea asumare clară a coaliției asupra a ceea ce se întâmplă în viitor cu legea salarizării, cu prevederea că salariul debutant va porni de la salariul mediu brut pe țară utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor de stat.
  • Marius Budăi: A fost o serie de acte normative care a demonstrat intenția coaliției de a rezolva pe cât posibil solicitărilor celor din Învățământ.

Care sunt condițiile profesorilor

Update 12 iunie, ora 12:31: Sindicaliştii au precizat, însă, că dacă în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanţa de urgenţă privind salariile din învăţământ, greva va fi reluată.

Care sunt condițiile profesorilor:

  • Adoptarea azi a unei ordonanțe de urgență cu salariul debutantului cât cel mediul pe economie și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024

Update 12 iunie, ora 12:10: Premierul Nicolae Ciucă a anunțat luni, în deschiderea şedinţei de guvern, că a fost rezolvată criza din Educație și a anunțat concluziile stabilite cu sindicaliștii din Educație.

„Cum am agreat cu liderii sindicatelor din educaţie, astăzi, pe baza discuţiilor de ieri şi a angajamentelor tuturor părţilor implicate în soluţionarea conflictului de muncă, am decis la nivelul coaliţiei şi în deplin consens cu liderii de sindicat ca odată ce avem răspunsul scris din partea dumnealor legat de revenirea la clasă a tuturor dascălilor, vom adopta şi ne vom ţine de cuvânt, cum am făcut-o şi până acum, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă cu elementele de conţinut, aşa cum au fost ele agreate cu sindicatele”, a anunţat premierul Nicolae Ciucă.

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că în acest moment vor adopta Ordonanţele de urgenţă, una care vizează creşterile salariale de la bugetul de stat şi alocarea fondurilor necesare pentru formarea profesională, bani care vi fi pe liniile de finanţare europeană.

Update 12 iunie, ora 11:53: Greva angajaților din Învățământ se suspendă, anunțul a fost făcut de sindicatele din Educație.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”,în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale, condiționată de instituirea, în ordonanța de urgență ce urmează a fi aprobată în ședința de Guvern de astăzi, prin articol distinct, a:

– principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public;

–   acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024.

În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată”.

Profesorii anunță dacă renunță la grevă

Update 12 iunie, ora 11:08: Playtech.ro a intrat în posesia unui document intern al profesorilor înc are explică de ce nu acceptă ofertă propunerea Guvernului. Este vorba de un document transmis de o parte dintre profesorii din București.

„Proiectul de Ordonanță nu răspunde decât parțial și fără a prevedea termene clare rezolvării cerințelor sindicale, astfel cum au fost solicitate”, se arată în document.

„Împreună am început această luptă și nu vom abandona lupta până când fiecare va primi aprecierea reală a muncii pe care o depune cu mult suflet în sistemul de învățământ. Nu cedăm”, au transmis profesorii din București

Ședința de Guvern urmează să înceapă la 11:30, deși era programată inițial pentru ora 10.00.

Update 12 iunie, ora 10.49: Mulți dintre profesori au transmis pe grupurile interne că nu vor să renunțe la greva, considerând oferta „praf în ochi”, au transmis surse din Educație pentru Playtech.ro. 

Între timp ședința Guvernului întârzie cu 30 de minute.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat duminică, după întâlnirea cu sindicatele din Educație, că salariile din sistem ar urma să crească cu 25% pentru tot personalul.

„Am considerat că este absolut corect și transparent pentru ca dialogul să poată fi adus la cunoștința tuturor dascălilor pe măsurile agreate cu reprezentanții sindicatelor. La nivelul coaliției, pentru că la această întâlnire am participat cu domnul președinte Marcel Ciolacu, cu ministrul Educației, Doamna Deca, ministrul Muncii, domnul Budăi și am vrut ca finalul să fie unul cât se poate de concludent pentru noi toți”, a transmis premierul

Creșterea salariului de la 1 ianuarie 2024, cerută de profesori, nu este în proiectul de ordonanță de urgență publicat de Guvern, ci tot în nota de fundamentare. Există un paragraf și în preambulul OUG, despre cum ar trebui să fie salariile de la 1 ianuarie 2024, însă acest paragraf nu are nicio valoare în acel loc, notează Edupedu.

Update 12 iunie, ora 9.33.  Greva din Educație continuă luni, 12 iunie.

La ora 10:00, sindicatele urmează să anunțe răspunsul lor la ultima ofertă făcută de Guvern, dacă profesorii continuă sau nu protestul început în urmă cu trei săptămâni.

Ofertă Guvernului este următoarea:

  • 25% creștere salarială medie de la 1 iunie, pentru personalul didactic, prin modificarea OUG 53/2023;
  • 1500 de lei acordați pe 5 octombrie din fonduri europene pentru personalul didactic și didactic auxiliar (anual, până în 2027);
  • 500 de lei acordați pe 5 octombrie din fonduri europene pentru personalul nedidactic (anual, până în 2027);
  • Emiterea unei ordonanțe de urgență, care va avea în conținutul ei principiul potrivit căruia salariul profesorului debutant va fi cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, iar salarizarea întregului personal didactic de predar12e urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic, iar grila negociată cu reprezentanții Ministerului Educației, la solicitarea prim-ministrului, să fie aplicată în două tranșe. Prima tranșă de 50%, care va fi diferența dintre salariul maxim al fiecăruia prevăzut de noua lege de salarizare și salariul aflat în plată la 31 decembrie 2023, majorare care se va aplica începând cu data de 1 ianuarie 2024.

O nouă ofertă pentru profesori. Greva continuă

Update 9 iunie, ora 16:30: Protestul profesorilor s-a încheiat, iar angajații din Educație au plecat din fața Palatului Cotroceni. Urmează ca liderii de sindicat să anunțe dacă profesorii acceptă noua ofertă sau continuă greva.

Update 9 iunie, ora 15:15: Profesorii sunt în continuare în fața Palatului Cotroceni și cer „demisia” președintelui Klaus Iohannis.

Update 9 iunie, ora 14:44: După mai bine de două ore de negocieri la Guvern sindicaliștii au anunțat că Executivul a venit cu o nouă ofertă pentru a stopa greva.

„Guvernul României a spus clar că nu poate oferi creșterea cerută, singurul lucru pe care l-a promis este de 45% și suplimentar să se acorde anual până în 2027, din 5 octombrie,  suma de 1.500 de lei.  Aceasta este oferta Guvernului, noi vom consulta oamenii, ei hotărăsc dacă acceptă sau nu”, a declarat Simion Hăncescu, după două ore de negocieri cu premierul Nicolae Ciucă.

„Lăsăm colegii să se hotărască dacă ceea cea am negociat se ridică la nivelul pretențiilor lor”, a spus și Marius Nistor.

Un nou protest al profesorilor

Update ora 13:47: Profesorii au plecat în marș spre Cotroceni chiar dacă sindicaliștii nu au ieșit de la întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă. La protest participă și mai multe grupuri de elevi.

Update ora 13:00: Peste 12.000 de persoane s-au adunat în Piața Victoriei, în timp ce la Guvern sunt discuții cu sindicaliștii.

”Ruşine Guvernului, voi ne-aţi scos de la catedră”, ”Nu cerem milă, cerem ce şi se cuvine”, ”După chip cunoşti o floare / Ciocârlia după cânt / Pe Iohannis şi pe Ciucă după bâlbâit mai tare, dar şi lipsa de cuvânt”, scrie pe unele dintre pancartele de la protest.

Știrea inițială: Protestul a fost autorizat de Primăria Capitalei pentru orele 11:00 -16:00.

Liderul sindical din educație Marius Nistor a anunțat, miercuri, că se așteaptă la peste 20.000 de participanți. El a anunțat că greva profesorilor va continua până când guvernul va da garanții legate de noua grilă de salarizare și salariul debutanților.

”Greva se poate încheia când guvernul va veni cu o soluție acceptată de profesori. Cu cât se lungește conflictul de muncă, există și riscul amânării examenelor naționale. Totul depinde de guvern. Așteptăm reacția guvernului”, a spunea liderul de sindicat.

 

Care este traseul 

  • 9 iunie 2023, 11.00-16.00 – adunare publică urmată de marș
  • 11.00-12.00 – adunarea participanților în Piața Victoriei-Bd. Kiseleff, în perimetrul dintre str. Arhitect Ion Mincu și Piața Victoriei
  • 12.00-12.30 – adunare publică în Piața Victoriei, perimetrul cuprins între prelungirea Bd. Aviatorilor, Parcul Kiseleff, Calea Victoriei, prelungirea Bd. Iancu de Hunedoara
  • 12.30-15.00 – deplasare pe traseul Piața Victoriei – Bd. Nicolae Titulescu – urcare pod Basarab – str. Grozăvești – Bd. Geniului (sensul de mers dinspre Bd. Iuliu Maniu către Piața Răzoare) – punct final Statuia Leu
  • 15.00-15.30 – adunare publică pe Bd. Geniului, în proximitatea Statuii Leu
  • 15.30-16.00 – defluirea totală a participanților

Premierul Ciucă are azi noi negocieri cu sindicatele profesorilor, în plin protest în fața guvernului

Premierul Nicolae Ciucă are programate vineri de la ora 12.00 noi negocieri cu sindicatele profesorilor, potrivit unui anunț al guvernului. Discuția e programată în plin protest al profesorilor în fața guvernului, unde sunt așteptați circa 15.000 de cadre didactice.

Profesorii au respins categoric ofertele guvernului și au cerut creșterea cu 2.000 de lei brut a salariului încă din acest an, precum și creșterea din 2024 a salariului debutanților la circa 4.000 de lei net.Aceasta este cea de-a treia săptămână de grevă generală în educație, eveniment fără precedent în ultimii 18 ani.