20 ian. 2023 | 14:48

Ucraina a reținut șapte agenți ruși care trimiteau informații din Dnipro

ULTIMA ORĂ
Ucraina a reținut șapte agenți ruși care trimiteau informații din Dnipro

Ucraina a anunțat vineri că a reținut șapte persoane suspectate că au transmis coordonate forțelor rusești pentru lovituri în regiunea estică Dnipro, unde zeci de civili au fost uciși recent într-un atac cu rachete.

Agenți ruși, prinși de forțele ucrainene

Serviciul de securitate SBU a precizat într-un comunicat că a desfășurat o operațiune în mai multe etape pentru a expune o rețea activă a serviciilor de informații militare rusești și că, în consecință, au fost reținuți „șapte agenți ruși”.

„Cei reținuți le-au dat rușilor coordonatele unor facilități de infrastructură critice, inclusiv ale unor întreprinderi energetice”, se arată în declarația lor, fără a preciza dacă cei reținuți erau ruși sau ucraineni.

Forțele rusești vizează de mai multe luni infrastructura energetică ucraineană într-un val de atacuri care au întrerupt furnizarea de apă, încălzire și electricitate pentru milioane de oameni și au provocat pene de curent.

„Informațiile privind posibila implicare a persoanelor reținute în atacul cu rachete rusești asupra unei clădiri rezidențiale din Dnipro la 14 ianuarie 2023 sunt în curs de verificare”, a adăugat SBU.

Săptămâna trecută, o rachetă rusă a sfâșiat partea laterală a unei clădiri rezidențiale din Dnipro, principalul oraș din regiunea Dnipropetrovsk, făcând zeci de morți.

SBU a publicat o înregistrare video alături de declarație în care apar agenți ucraineni mascați și puternic înarmați care efectuează arestări la mai multe reședințe.