Turismul românesc, la pământ: România, săracă țară bogată
Nu pentru că este țara noastră, dar România are o frumusețe naturală greu de egalat pe plan european și-n lume, dar cu toate acestea nu suntem pe marea hartă a turismului mondial, nici pe departe.
Străinii evită România, preferă să-și facă vacanțele în altă parte
În pofida faptului că avem tradiții, peisaje care-ți taie răsuflarea, un potențial uriaș și locuri uncie în lume, nu reușim să atragem în țară oameni interesați să ne afle povestea, să ne cunoască și să se îndrăgostească de toate bogățiile pe care i le-am putea oferi.
Numărul turiștilor străini care ajung să ne calce pragul anual e la un nivel rușinos de mic, care ar trebui să ne pună pe toți pe gânduri, dar mai cu seamă ar trebui să determine autoritățile să demareze proiecte de investiții și promovare care să ridice turismul și să-l transforme într-o ramură economică importantă, mare aducătoare de bani la buget.
Ar trebui să învățăm de la europeni să ne promovăm turismul
Europenii par să știe mai bine ca noi să-și vândă marfa, cum se spune. Să nu uităm că UE reprezintă 5,6% din populația lumii și 3,0% din suprafața pământului mondial, dar, deși mică, conform Organizației Mondiale a Turismului (UNWTO) a primit 45,8% din totalul sosirilor turistice internaționale din lume, în anul 2022.
Datele Eurostat indică faptul că turiștii străini din UE și din țările extra-UE au reprezentat 43,0% din toate nopțile petrecute în unitățile de cazare turistică din UE în 2022. În 11 din cele 27 de țări UE, fluxul dominant a fost reprezentat de turiști străini.
Cifrele pentru România sunt îngrijorătoare. Turismul e la pământ
Franța, Spania, Italia, Germania, Grecia și Austria sunt în topul celor mai populare 10 destinații de vacanță la nivel global, dar nu același lucru îl putem spune și despre biata noastră Românie.
Noi suntem țara din Uniunea Europeană în care vin cei mai puțini turiști străini. E drept că stațiunile din Grecia îți taie răsuflarea, dar și noi avem locuri mirifice!
Spania, un exemplu în turism
„În termeni absoluți, cel mai mare număr de nopți de turism internațional (din UE și din țări terțe) a fost înregistrat în Spania (270 de milioane de nopți) și Italia (201 milioane de nopți), reprezentând împreună 40% din totalul nopților de turism internațional petrecute în unitățile de cazare din UE.
În timp ce o atractivitate puternică pentru turiștii străini stimulează economia unei țări și contribuie la o mai bună înțelegere reciprocă a populației și culturii țării, o dependență externă ridicată poate, de asemenea, să facă o destinație mai vulnerabilă în cazul unui șoc extern, cum ar fi dezastrele naturale sau pandemiile care afectează mobilitatea internațională.
Călătorii interni din UE (care călătoresc în propria lor țară de reședință) au reprezentat 57% din toate nopțile petrecute în cazările turistice din UE în 2022″, conform Eurostat.