Mircea Șeptilici a fost unul dintre cei mai apreciați actori de la noi din țară, însă nu neaparat de „tovarăși”, ci de publicul iubitor de teatru, film, poezie și pictură – pe scurt, de artă, în general.
A fost un personaj aparte, iar această caracteristică ce, într-o lume normală, ar fi privită cu admirație, i-a adus, dimpotrivă, ani de închisoare.
Mircea Șeptilici s-a născut în data de 2 august 1912, la București, și a plecat dintre noi în anul 1989, aflându-se la Montreal, în Canada.
El a fost un actor român de teatru și film (dar și poet sau pictor), absolvind cursurile Academiei de Artă Teatrală din București, în anul 1937.
În anul 1933, Mircea Șeptilici publica primul său volum de poezie numit An din patru primăveri, pe vremea când încă urma cursurile liceale.
Totuși, în ciuda talentului său, Mircea Șeptilici a reușit să cadă în dizgrația comuniștilor, fiind arestat în perioada 1948-1956, pe motiv că ar fi întreprins „activitate dușmănoasă” la adresa partidului, fiind acuzat că ar fi făcut parte din lotul de fugari de la Tămădău.
Ani mai târziu, Radu Beligan avea să-l „reabiliteze” și să-l angajeze la Teatrul de Comedie, unde a devenit una dintre „senzațiile” scenei, publicul ajungând să-l iubească nespus pe artist.
Ne întoarcem în timp, în anul 1948, an în care artistul, ca parte a organizației de tineret a Partidului Național Țărănesc, era arestat de comuniști, în timp ce încerca să fugă în Ungaria.
O perioadă a stat închis la Gherla, împreună cu regizorul Mircea Botez și actorul Jean Ionescu, ca mai apoi să să fie trimis la Poarta Albă, unde a prestat muncă silnică.
După liberare, peste ani, a avut ocazia să joace pe scena Teatrului Constatin Tănase, interpretând zeci de roluri absolut memorabile.
„Mircea Șepitilici impune totdeauna în scenă. Prin gest, voce, mimică, atitudine, cum ar spune un tânăr asistent la IATC. Îl cunosc de foarte multă vreme. Provincial fiind, îl știam din nenumăratele caricaturi ale regretatului nostru prieten Neagu Rădulescu: zâmbind fericit, cu bărbia ca o minge de rugby”, spunea, despre Șeptilici, Alecu Popovici, în 1974, pentru revista Teatrul.
În ceea ce privește filmografia, actorul s-a remarcat în: Telegrame, Valurile Dunării, Cireșarii, Regăsire, Marele singuratic, Ultima noapte de dragoste, Șantaj, Vodevilul, Bal în poiana zimbrilor, Premiera sau Agentul straniu.
Prima soție a artistului, Nora Piacentini, avea să moară prematur în data de 15 ianuarie 1945. „Cu ce judecată poți împăca uneori durerea ajunsă să doboare până și sentimentul de viață, atunci când orice nădejde din tine este distrustă?”, se scria, în acea perioadă, în revista Universul Literar, după moartea soției, actriță, la rândul său.
Moartea acesteia avea să rămână un mister, bănuindu-se, totuși, că o cantitate mare de acid cianhidric i-ar fi adus sfârșitul, după ce mâncase o cantitate mai mare de sâmburi de migdale.
În cele din urmă, Mircea Șeptilici se recăsătorea cu Steluța, iar împreună aveau un copil, pe frumoasa Rhoda.
Plecarea în Canada nu i-a fost ușoară, dar, la vremea respectivă, părea soluția potrivită, mai ales pentru un artist care nu reușea să se plieze pe „valorile” impuse cu pumnul de „tovarăși”.
În Montreal, Mircea Șeptilici a desfășurat o largă activitate artistico-teatrală în cadrul Micului Teatru Românesc, înființat în anul 1974 de Dan Ghițescu.
Teatrul a funcționat cu întreruperi, însă s-a bucurat de succes, chiar și așa. Aici s-a jucat piesa Take, Ianke și Cadîr, care s-a dovedit a fi un real succes pentru publicul canadian.
Întocmai aceasta este piesa care a deschis calea spre reprezentanții ulterioare în Statele Unite ale Americii, dar și în Israel unde, alături de Mircea Șeptilici, au evoluat Aurel Manolescu, Anuca Drăgan, Marieta Luca, George Rusu, Valeriu Nițescu, Emanuel Ionescu, Mihaela Săvulescu, Dan Jelescu sau chiar V. Lucian.
Așa cum menționam anterior, actorul a murit în anul 1989, la vârsta de 76 de ani.