18 mai 2023 | 08:11

Toți pensionarii din România trebuie să știe: informația dimineții despre pensiile românilor

ACTUALITATE
Toți pensionarii din România trebuie să știe: informația dimineții despre pensiile românilor

La momentul de față, viitorul sistemului de pensii din România depinde într-un procent covârșitor de eliminarea pensiilor speciale din România și a inechităților din sistemul de pensii. Pur și simplu, nu este fezabil pe termen lung ce se întâmplă la momentul de față, românii sunt din ce în ce mai săraci.

În contextul în care urmează ca guvernul să fie condus de Marcel Ciolacu și PSD, social-democrații se pare că au un plan destul de bine definit când vine vorba de eliminarea pensiilor speciale, chiar dacă, la momentul de față, nu s-a ajuns la un consens general în coaliția de guvernare pe marginea subiectului.

Cum vor fi eliminate pensiile speciale

Cristina Elena Dinu este deputat și membru al Partidului Social Democrat. Din această poziție a explicat poziția șefului partidului pe margina pensiilor. Nu de alta, dar România nu are voie să piardă bani din PNRR, iar pensiile speciale par să fie principalul argument pentru care s-ar putea întâmpla acest lucru la momentul de față.

„Domnia sa a afirmat răspicat că, după desemnarea sa ca prim-ministru al României, va promova o lege de asumare a răspunderii în fața Parlamentului, astfel încât să se rezolve odată pentru totdeauna acest subiect”, a reamintit, miercuri, Cristina Elena Dinu.

„Țara noastră trebuie să edifice oricum reforma sistemului public de pensii și recalcularea pe sistemul contributivității a tuturor pensiilor. Proiectul de act normativ elaborat în acest sens se află în prezent în fluxul parlamentar, urmând să ajungă la votul din Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională.

Potrivit amendamentelor adoptate deja de Senat, nicio pensie nu va mai putea depăşi veniturile din timpul activităţii, fapt ce reprezintă un gest de etică și normalitate pentru toată lumea. Se vor elimina astfel discrepanțele flagrante dintre pensiile speciale și cele bazate pe contributivitate, precum și discriminările existente din acest punct de vedere, chiar și în cadrul acelorași categorii profesionale.

Cu siguranță, este un proiect de lege sustenabil, care va fi pus în aplicare astfel încât să se țină cont de condițiile referitoare la vechimea în profesie, limita de vârstă și stagiul minim de cotizare, care sunt componentele fundamentale ale reformei pensiilor speciale. PSD este formațiunea care s-a exprimat în mod constant și fără echivoc asuprea definitivării tranșării pensiilor speciale, iar declarația președintelui Ciolacu constituie o garanție suplimentară în acest sens.

Discernământul, responsabilitatea, etica și echitatea trebuie să fie definitorii pentru exponenții clasei politice, indiferent de opțiunile politice. În consecință, este de așteptat ca, măcar în ceasul al doisprezecelea, toate partidele parlamentare să își respecte angajamentele luate în fața românilor, pentru a vota în concordanță cu promisiunile făcute privind eliminarea pensiilor speciale. PSD va face cu siguranță acest lucru”, a concluzionat deputatul.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele