09 feb. 2023 | 08:10

”Tot românii plătesc”: consecințele mai puțin știute ale suprataxării, a taxei de solidaritate, cum ne afectează pe toți

ACTUALITATE
”Tot românii plătesc”: consecințele mai puțin știute ale suprataxării, a taxei de solidaritate, cum ne afectează pe toți

Autoritățile române s-au dat peste cap în ultimul an pentru a aduce mai mulți bani la buget. În acest sens, au implementat sisteme de suprataxare a marilor companii, doar că astfel de soluții aparent evidente au numeroase consecințe care ne vizează pe toți și nu sunt deloc bune.

După cum atrage atenția senatorul liberal Liviu Brătescu, suprataxarea marilor companii, de fapt, va lovi mai tare în românii vulnerabili, va duce în jos puterea de cumpărare. Cu această ocazie, oficialul a explicat că PNL nu încearcă decât să protejeze economia și face tot posibilul ca aceasta să fie în continuare pe un ritm ascendente, la fel ca veniturile românilor.

De ce este o idee proastă suprataxarea

Suprataxarea marilor companii, în varianta propusă de PSD, va avea trei efecte: falimentarea unora, alungarea altora din țară sau transferarea suprataxelor în prețurile pentru produse și servicii, adică transferarea poverii, în final, tot pe români.

De exemplu,  o firmă românească de produse lactate va fi taxată cu 1% pe cifra de afaceri, iar taxa se va aplica și supermarketurilor care vând produsele acestei firme. Lista companiilor care au o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro le-ar demonstra celor de la PSD că multe dintre acestea activează în sectoare care furnizează produse de bază.

Eu cred că noi toți trebuie să fim responsabili și să înțelegem că prin discursuri în care subliniem o idee absolut periculoasă și anume că sunt multe „companiile care exploatează” alimentăm narațiuni antieuropene și iliberale care sunt deja viralizate de forțe politice obscure din afara și din interiorul țării.”, a mai spus senatorul PNL.

După cum a explicat senatorul, o companie mare nu este doar o sursă de bani la bugetul de stat prin taxele pe care le plătește, ci prin locurile de muncă pe care le creează.

„O companie mare sprijină economia unei țări nu doar prin impozitul pe profitul mult blamat de unii social-democrați, ci și prin locurile de muncă pe care le creează în cadrul său, dar și prin lanțul de producție și aprovizionare format din zeci de firme românești, care la rândul lor oferă locuri de muncă.

Mai mult, deși se propagă ideea că vor fi suprataxate companiile străine, „care ne fură bogăția noastră românească”, de fapt printre firmele care sunt vizate de propunerea PSD se numără multe cu capital românesc. Ceea ce demonstrează, încă o dată, că dincolo de discursuri păguboase, de fapt, așa cum spuneam la început, tot românii plătesc.

Comparația dintre așa-zisa taxă de solidaritate cu cea introdusă de Comisia Europeană pentru companiile energetice este o mare greșeală pentru că în mod real nu este același lucru. UE a introdus o reglementare temporară care vizează companiile care au profituri uriașe în zona energetică, banii fiind  folosiți pentru sprijinirea cetățenilor UE în perioada crizei energetice.”, a concluzionat Liviu Brătescu.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele