TikTok, investigată pentru spionaj: aplicația chinezească, în mijlocul unui nou scandal internațional
După ce mai multe țări importante au introdus restricții legate de utilizarea TikTok pe telefoanele emise de autorități, aplicația chinezească se află acum în centrul unui nou scandal. De această dată, vizează practicile de spionaj ale unei dintre cele mai mari rețele de socializare.
Departamentul de Justiție american și FBI au lansat o investigație la adresa ByteDance, compania din China care a dezvoltat și deține TikTok. Conform datelor obținute de autorități, este posibil ca rețeaua de socializare să fi fost folosită pentru a spiona activitatea mai multor jurnaliști din Statele Unite ale Americii. În colaborare cu procuratura Districtului de Est al Virginiei, oficialii americani sunt de părere că angajații ByteDance au folosit aplicația în scopuri malițioase.
TikTok, folosită pentru spionaj
Aparent, contextul în care s-a întâmplat accesarea datelor jurnaliștilor a ținut de o investigație internă a companiei chinezești. Cei de la ByteDance au vrut să identifice angajații care au oferit informații confidențiale presei, în acest proces, însă, au fost accesate datele personale ale jurnaliștilor.
Ca datele care alimentează conspirațiile să fie complete, doi dintre angajații responsabili de accesarea datelor jurnaliștilor activează în cadrul operațiunilor companiei din China, detaliu care ar fi trebuit să fie imposibil. Nu de alta, dar ByteDance s-a angajat în mai multe rânduri să separe datele utilizatorilor americani de restul lumii, mai ales de autoritățile chineze. Din păcate, se pare că nu a funcționat.
Conform datelor obținute de Forbes, citate de Profit.ro, ByteDance are o echipă dedicată urmăririi datelor de localizare a anumitor cetățeni americani, echipă ce este condusă de un executiv de la Beijing, Song Ye, care raportează direct șefului companiei, Rubo Liang.
Datele au ajuns online cu aproximativ o săptămână înainte care șeful TikTok să ajungă în fața Congresului american pentru o audiere. În teorie, pretextul audierii este de a calma suspiciunile politicienilor americani legate de utilizarea rețelei de socializare în scopuri de spionaj inițiate de oficialii de la Beijing. Din păcate, perspectivele nu sunt foarte optimiste pentru îndrăgita alternativă la Facebook și Instagram.