09 mai 2023 | 09:31

Țigările electronice, interzise în spațiile publice închise. Un nou proiect de lege, pe masa senatorilor

ULTIMA ORĂ
Țigările electronice, interzise în spațiile publice închise. Un nou proiect de lege, pe masa senatorilor

Țigările electronice ar urma să fie interzise în spațiile publice închise, la fel ca cele clasice. Un proiect de lege în acest sens a ajuns recent pe masa senatorilor.

Țigările electronice, pe cale de a fi interzise în spațiile publice închise

Inițiatorii proiectului de lege vor ca țigările electronice și produsele cu tutun încălzit să facă parte din aceeași categorie ca și țigările clasice, astfel încât fumătorii să nu le mai poată folosi în spațiile publice închise.

Aceasta nu este singura prevedere a proiectului de lege. Acesta mai include o propunere pentru ca vânzătorii să le poată cere clienților actele de identitate, astfel încât să verifice dacă aceștia sunt sau nu majori.

Conform inițiatorilor proiectului de lege, scopul acestei propuneri este acela de a descuraja fumatul de la vârste fragede, în contextul în care statisticile sunt îngrijorătoare.

Directivă a Uniunii Europene referitoare la produsele cu tutun

Totodată, o directivă a Uniunii Europene ce a intrat în vigoare la finalul anului trecut cere ca produsele cu tutun încălzit să nu mai facă excepție de la interdicția introducerii aromelor și nici de la obligația de a avea mesaje de avertizare pe ambalaje.

Noile norme vor deveni pe deplin aplicabile începând cu 23 octombrie 2023, după încheierea unei perioade de tranziţie de trei luni în care să poată fi epuizat stocul existent de produse din tutun încălzit aromatizate.

„Rata fumatului în UE rămâne ridicată, de aproximativ 25%. Ca răspuns, am stabilit un obiectiv foarte clar – crearea unei generații fără fum de țigară în Europa, în care mai puțin de 5% din oameni să consume tutun până în 2040”, a declarat Stella Kyriakides, comisar pentru sănătate şi siguranţă alimentară, la finalul anului trecut.

„Tutunul cauzează 90% din cancerele pulmonare. Este esenţial să se adopte o poziţie fermă pentru a se reduce consumul de tutun, cu atât mai mult cu cât asistăm la introducerea continuă pe piaţă a unor noi produse.

Datorită interdicţiei, cetăţenii noştri, şi în special tinerii, vor fi mai bine protejaţi de efectele dăunătoare ale acestor produse, ceea ce ne aduce cu un pas mai aproape de o generaţie fără tutun”, a mai spus comisarul.