16 aug. 2023 | 14:39

Țara din Europa care va da afară străinii fără avertisment. Imigranții ar putea fi ridicați de polițiști de pe stradă

ACTUALITATE
Țara din Europa care va da afară străinii fără avertisment. Imigranții ar putea fi ridicați de polițiști de pe stradă

O țară din Europa s-ar pregăti să dea afară străinii fără vreun avertisment. Imigranții care se încadrează într-o anumită categorie ar putea fi pur și simplu ridicați de pe stradă de polițiști și scoși de pe teritoriul statului.

Țara din Europa din care imigranții ar putea fi dați afară

Un proiect al cărui obiectiv este îmbunătățirea repatrierilor a fost prezentat la începutul lui august de departamentul condus de Nancy Faeser, în Germania. Acesta include propunerea referitoare la expulzarea străinilor fără avertisment.

Mai exact, noile planuri pregătite de Ministerul german de Interne ar permite expulzarea neanunțată a imigranților ”tolerați pe termen lung”. În cazul aplicării lor, cei vizați ar putea fi ridicați de către poliție fără avertisment și scoși din țară.

Sunt vizați acei migranți care sunt obligați în mod oficial să plece din Germania, însă nu pot fi expulzați din anumite motive, cum ar fi lipsa documentelor de identitate, starea lor de sănătate sau faptul că au în îngrijire un copil care are permis de ședere.

Regulile în prezent

În prezent, cei ”tolerați” în Germania de peste un an trebuie să fie informați cu cel puțin o lună înainte cu privire la expulzarea lor. Noua măsură va reduce volumul de muncă al agențiilor guvernamentale.

Conform guvernului federal, mai puțin de 13.000 de persoane care erau obligate să plece din Germania au fost expulzate anul trecut. Registrul central al străinilor a arătat că la finalul anului 2022 aproximativ 304.000 de persoane erau obligate să părăsească țara, iar dintre acestea, aproximativ 248.000 erau considerate tolerate.

Pe de altă parte, în timp ce alte țări încearcă să limiteze migrația, parlamentul german a adoptat o nouă lege pentru a atrage lucrătorii migranți în Germania. A fost făcut un pas către reducerea birocrației și obstacolelor pentru lucrătorii migranți din afara Uniunii Europene.

Un sistem bazat pe puncte, în stil canadian, va lua în considerare vârsta, competențele, calificările și orice legătură cu Germania. Printre stimulente se numără posibilitatea de a aduce nu doar soțul/soția și copiii, ci și părinții, conform BBC.

Aceasta este o schimbare majoră de politică pentru Germania. Timp de zeci de ani, guvernele germane au rezistat ideii că Germania este o țară pro-imigranți. Prima generație de așa-numiți „lucrători invitați” din Turcia, în anii 1960, a fost văzută exact așa – „oaspeți” care ar fi trebuit să ajute economia și apoi să plece.