Tancuri și echipamente militare pe străzile din România. Anunțul americanilor: „E posibil să fie o aglomerare”
Militarii americani anunță că în perioada următoare vor putea fi văzute mai multe deplasări de vehicule și echipamente militare pe străzile din România. Motivul este rotația actuală a elementelor Armatei și creșterea temporară a personalului și echipamentelor care se deplasează în România și țările vecine.
Vehicule și echipamente militare în România
„Datorită rotației actuale a elementelor Armatei, ne așteptăm la o creștere temporară a personalului și a echipamentelor care se deplasează în toată România și țările învecinate. Este vorba de înlocuirea unu-la-unu a unor unități, care nu constituie o schimbare a posturii actuale de forțe, iar militarii schimbați se vor întoarce la bazele lor din Statele Unite”, au transmis militarii americani.
În prezent, SUA are o prezență militară importantă în România, concentrată la Kogălniceanu, unde militarii americani au transportoare Stryker, mașini de luptă Bradley, elicoptere Black Hawk și tancuri Abrams.
Dar baza de la Kogălniceanu nu este singura din România. Există prezență militară a americanilor la Deveselu, unde se află scutul antirachetă și la Câmpia Turzii, unde există drone MQ-0 Reaper.
SUA ar putea deschide bază militară la Marea Neagră
Armata americană și-ar putea deschide baza militară la Marea Neagră în 2023. Aceasta ar deveni o modalitate de întărire a flancului estic al NATO.
Presa a mai scris despre faptul că baza militară americană din România ar putea fi deschisă în baza așa-numitei Legi a Securității la Marea Neagră, adoptată în decembrie 2022 de către Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European.
Actul subliniază necesitatea unei prezențe navale NATO stabile și rotative în Marea Neagră. Cu toate acestea, Convenția de la Montreaux din 1936 ar putea fi o barieră în calea deschiderii unei baze militare americane în regiunea Mării Negre, dar citează și un raport american care descrie „cum să se ocolească” reglementările din anii 1930.
Locația probabilă a bazei militare americane ar putea fi Delta Dunării, deoarece este ușor accesibilă pentru unitățile de sprijin al apărării aeriene.