Sunt salariile mai mici în România, dar aici și piața imobiliară e mai ieftină: nemții, francezii și englezii nici nu visează la așa prețuri la apartamente
Mulți români sunt nemulțumiți de nivelul salarial din țara lor și dau în permanență ca exemplu cât de mulți bani se câștigă în Occident. Doar că acestor persoane le scapă un mic detaliu.
Desigur, înainte de a porni această discuție, trebuie să punctăm faptul că nu ne situăm nici de partea celor ce spun că salariile sunt mici, nici de cea a persoanelor mulțumite de cât câștigă.
Scopul acestui material este de a iniția o discuție în jurul unor cifre oficiale, legate de piața imobiliară, care arată că la noi în țară e mult mai accesibil din punct de vedere financiar să-ți cumperi o casă, decât în multe alte economii de top ale Europei.
Cu alte cuvinte, chiar dacă salariul minim pe economie nu este de o mie și ceva de euro, precum în Germania, de exemplu, nici nivelul de trai al unui român nu este la fel de scump ca al unui neamț. De exemplu, casele noastre sunt mai ieftine, deci balanța ajunge să se echilibreze (oarecum), dacă analizăm ce înseamnă să trăiești cu adevărat în Germania versus România. Ce înseamnă să plătești chirie acolo, să cumperi casă acolo, să plătești asigurări de sănătate acolo, asigurări sociale acolo, să plătești studiile copiilor acolo.
La noi, imobiliarele sunt mult mai ieftine
În mod cert, vom constata că 1.500 de euro în Germania nu înseamnă nimic, deși în România acești bani îți pot asigura un nivel de trai foarte confortabil.
Revenind însă strict la piața imobiliară, fiindcă asupra ei ne concentrăm atenția, o analiză Eurostat arată că pețul locuințelor din Uniunea Europeană a consemnat o creștere de 49,2% în perioada cuprinsă între 2010 și trimestrul al treilea din 2022. Interesant este că țara noastră a înregistrat o creștere foarte redusă, suntem printre statele cu cele mai mici rate de scumpire pe perioada de referință, conform analizei oficiale.
Concret, în România prețul locuințelor a înregistrat o creștere mai mică de 25%, ceea ce însemnă mai puțin decât media europeană!
În schimb, în alte țări situația prețurilor este de-a dreptul dramatică. De exemplu, cele mai mari creșteri au fost înregistrat în: Estonia (199%), Ungaria (174%), Luxemburg (140%), Lituania (137%), Letonia (134%), Cehia (133%) și Austria (130%).