Stațiunea de lux de pe litoralul românesc care pe vremuri era pentru săraci și boemi. O ciorbă chioară costă 35 de lei, iar o bere e mai scumpă ca la Ibiza
O stațiune de pe litoralul românesc care obișnuia să fie pentru săraci și boemi a ajuns să fie de lux, cu prețuri pentru mâncare mai mari chiar decât la Mamaia. O porție de ciorbă costă 35 de lei, în timp ce o bere este mai scumpă ca la Ibiza.
Stațiunea devenită de lux pe litoralul românesc
Deși cei mai mulți români se gândesc că cea mai scumpă stațiune de pe litoralul românesc este Mamaia, se pare că în ceea ce privește mâncarea, aceasta este depășită de o alta, ce anterior era vizitată de turiști cu o situație financiară mai proastă sau de cei boemi.
O banală porție de ciorbă costă 35 de lei în Vama Veche, iar o șaorma a ajuns să coste cât o masă la restaurant, mai exact 41 de lei. O bere costă 12 lei, în timp ce pentru o cupă de înghețată turiștii trebuie să plătească 20 de lei. Adunând, o familie cu un copil ajunge să cheltuiască pentru o săptămână de vacanţă în Vama Veche aproape un salariu mediu pe economie.
Astfel, s-a ajuns în situația în care un concediu pe litoralul românesc să fie mai scump decât unul în Turcia, Bulgaria sau Grecia.
Ce prețuri sunt la Mamaia
Turiștii sunt nemulțumiți și de prețurile mari de la Mamaia. Numeroase persoane preferă să meargă la autoservire pentru a nu ajunge să cheltuie foarte mult, dar nici acolo prețurile nu sunt foarte mici. Totuși, acestea sunt mai decente decât în alte localuri. Astfel, multe dintre restaurantele din această stațiune sunt mai mult goale.
”Am luat o porţie de piure cu aripioare, un piure cu cârnaţi. 70 de lei. Prețurile sunt exagerat de mari!”, a spus un turist. ”Faţă de anul trecut, mai scumpe. Acum, ce să faci, luăm un prânz, omul tot trebuie să mănânce”, a spus altul.
În ceea ce privește șezlongurile, la Mamaia acestea pot fi închiriate pentru sume situate între 50 și 100 de lei, în timp ce un baldachin poate ajunge să coste 200 de lei pe zi. Cum zone de plajă liberă nu mai există, turiștii trebuie să apeleze la aceste servicii contracost.