14 nov. 2023 | 14:03

Simona Halep dă lovitura după suspendarea pentru dopaj. Sponsorul de la care primește o sumă uriașă nu renunță la colaborarea cu ea

SPORT
Simona Halep dă lovitura după suspendarea pentru dopaj. Sponsorul de la care primește o sumă uriașă nu renunță la colaborarea cu ea

Simona Halep se află de ceva vreme în Emiratele Arabe Unite, în așteptarea procesului de la TAS pentru cazul de dopaj în care a fost suspendată. Dar a primit și o veste bună. Sponsorul ei principal nu a renunțat la contract și filmează o reclamă în deșert.

Sponsorul care nu renunță la contractul cu Simona Halep

Simona Halep (32 de ani) a fost depistată pozitiv la US Open 2022 cu substanța roxaustat și n luna septembrie a primit o suspenare de patru ani. Chiar și așa, ea a dat o lovitură uriașă de imagine:  sponsorul ei principal nu a renunțat la contractul de milioane pe care îl are cu românca.

Campioana de la Roland Garros și Wimbledon a postat pe rețelele de socializare poze din deșert în care arată că filmează o reclamă pentru principalul său sponsor, Nike, de la care primește 1,7 milioane de euro pe an. Simona Halep apare îmbrăcată în echipamentul companiei americane, iar alături de aceasta se află și Radu Muntean, un scenarist și un regizor român, care a realizat peste 400 de spoturi publicitare.

Simona Halep dă lovitura după suspendarea pentru dopaj. Sponsorul de la care primește o sumă uriașă nu renunță la colaborarea cu ea

Simona Halep, cu echipa cu care filmează în deșert. Sursa foto: Instagram

Nike a sponsorizat de-a lungul timpului mai mulți sportivi cunoscuți la nivel mondial, precum Roger Federer, Rafael Nadal, Tiger Woods, Michael Jordan sau LeBron James.

Ce brand celebru a renunțat la colaborarea cu Simona Halep

Simona Halep a pierdut mai multe contracte de sponsorizare după suspendarea primită. Hublot, compania elvețiană care produce ceasuri de lux, a pus capăt colaborării cu campioana de la Roland Garros și Wimbledon și scos-o de pe lista ambasadorilor săi de pe site-ul oficial.

Citește și: Moment special la Turneul Campionilor. Gestul suporterilor români pentru Simona Halep FOTO

Românca era sponsorizată din 2016 de Hublot și era într-o companie selectă alături de nume mari, precum Novak Djokovici, Usain Bolt sau trupa Depeche Mode. Despărțirea de compania elvețiană a venit după ce Simona Halep fusese părăsită și de alți sponsori, precum Banca Transilvania și Automobile Bavaria Group – filiala din România.

Patrick Mouratoglou a recunoscut ce i-a dat Simonei Halep

Patrick Mouratoglou, cel care a pregătit-o pe Simona Halep din aprilie până în octombrie 2022, a recunoscut că el și echipa lui i-au pus la dispoziție fostului lider mondial suplimentele despre care românca susține că au fost contaminate cu roxadustat, dar fără să știe că acestea nu erau în regulă.

”Sunt încrezător în ce privește apelul Simonei la TAS, pentru că este un tribunal independent. Am putut determina de unde vine contaminarea. Noi i-am propus să ia colagen și i-am adus acest colagen de la o companie. Produsul s-a întâmplat să fie contaminat.

Citește și: Decizia Simonei Halep care i-a schimbat definitiv cariera. Dezvăluiri făcute de un apropiat al sportivei

Nu era niciun mod prin care să fi putut ști asta. Dar mă simt responsabil pentru ce s-a întâmplat, pentru că e echipa mea, deci practic eu i-am adus acest colagen”, a transmis Patrick Mouratoglou, prin rețelele sociale.

Simona Halep a acumulat câștiguri totale de 40.203.437 de dolari în carieră și are în palmares 24 de trofee, dintre care două de Grand Slam, unul la Roland Garros și unul la Wimbledon.

Cu o experiență considerabilă în domenii precum sport și actualitate, Betrice Dumitru s-a alăturat echipei noastre în anul 2021. A absolvit Facutatea de Jurnalism și mai multe cursuri pentru ... vezi toate articolele