08 dec. 2023 | 16:53

Simona Halep a dat lovitura. A făcut 10 milioane de euro din două mutări. Cum a fost posibil

SPORT
Simona Halep a dat lovitura. A făcut 10 milioane de euro din două mutări. Cum a fost posibil

Simona Halep se află în centrul unui scandal de dopaj, după ce a fost depistată pozitiv la US Open 2022 și suspendată patru ani. Dar pe plan financiar îi merge foarte bine. Sportiva a făcut două mutări care i-au rotunjit conturile cu zece milioane de euro. Iată cum a fost posibil.

Cum a făcut Simona Halep zece milioane de euro

Chiar şi suspendată din activitate în urma scandalului de dopaj, Simona Halep demonstrează că poate să încaseze sume considerabile de bani. Pe lângă banii pe care îi primește din contractele de publicitate, fostul lider mondial și-a sporit veniturile în 2023 cu peste zece milioane de euro.

În paralel cu tenisul, Simona Halep s-a implicat serios în afaceri imobiliare și a făcut mai multe investiţii la munte, dar şi pe litoralul românesc. Iar în anul 2023 a încasat nu mai puțin de zece milioane de euro prin vânzarea a două imobile de lux, conform Orange Sport. Campioana de la Roland Garros și Wimbledon și-a vândut vila de la Snagov pentru suma de 4,2 milioane de euro, dar și casa pe care o deținea în București, în cartierul Primăverii, pentru circa șase milioane de euro.

Simona Halep a dat lovitura. A făcut 10 milioane de euro din două mutări. Cum a fost posibil

Simona Halep a fost suspendată pentru dopaj.

Cât de bogată este Simona Halep

Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, dar și un fin cunoscător al sportului românesc, a dezvăluit sacrificiiile pe care le-au făcut părinții pentru ca Simona Halep să ajungă un nume în sportul alb, dar și ce avere a adunat campioana noastră. Cel poreclit ”Corleone” a spus că sportiva și-a vândut casa pentru a se muta în alta mult mai frumoasă.

Citește și: Ipoteză uimitoare în cazul de dopaj al Simonei Halep: ”A nenorocit-o! E un lucru necurat”

”Halep și-a vândut casa să își ia alta mai frumoasă. Are vreo 35-40 de milioane de euro în conturi. Familia ei este de respectat, îi cunosc. Ăia și-au vândut casa pentru antrenamente, când era ea pe rampa de lansare. Și-au vândut casa să o susțină financiar. Tatăl ei este un domn, mama ei o doamnă”, a spus recent Dumitru Dragomir.

Simona Halep a câștigat în întreaga carieră 40,2 milioane de dolari din tenis, fiind întrecută de doar două sportive în istorie: Serena și Venus Williams.

Reacție lui Mircea Badea după ce Simona Halep s-a mutat în Dubai

După ce și-a vândut casa în care a locuit cu fostul soț, Toni Iuruc, Simona Halep și-a cumpărat o proprietate în Dubai, unde s-a mutat definitiv și unde se antrenează.

Mircea Badea, realizatorul emisiunii ”În gura presei”, de la Antena 3, a comentat pe marginea subiectului legat de mutarea. El a spus că România nu este o țară în care să trăiești. Fostul lider mondial se află de aproape două luni în Emiratele Arabe Unite, unde se și antrenează.

Citește și: Americanii se amuză pe seama Simonei Halep. Postarea acidă a Serenei Williams la adresa româncei, în topul anului

Nu înțeleg de ce nu a făcut-o de pe vremea când era liderul circuitului feminin…Dânsa clar speră să revină, de vreme ce se antrenează la modul foarte serios. Doar nu o să stea toată ziua să se uite în tavan, e adevărat, dar zic că se antrenează ca să joace din nou. Și acolo are ce îi trebuie.

Vorbesc de acest subiect și de felul în care e tratat în presa din România. Dar de ce la Dubai? Păi, dacă ai fost acolo o dată, o să vezi că ai multe motive. De ce să stai în România? E teren de joacă. Vii cât de des cât poți, dar să stai în România… De ce ai face asta?”, a spus Mircea Badea, în cadrul emisiunii ”În Gura Presei”.

Cu o experiență considerabilă în domenii precum sport și actualitate, Betrice Dumitru s-a alăturat echipei noastre în anul 2021. A absolvit Facutatea de Jurnalism și mai multe cursuri pentru ... vezi toate articolele