27 iul. 2023 | 11:21

Și la ei se intră pe pile. Anchetă la Universitatea Harvard, ce favoruri ar fi fost făcute

ACTUALITATE
Și la ei se intră pe pile. Anchetă la Universitatea Harvard, ce favoruri ar fi fost făcute

O anchetă ce vizează Universitatea Harvard a fost deschisă de guvernul Statelor Unite ale Americii, după ce au fost înregistrate plângeri referitoare la favoruri ce ar fi fost făcute la admitere pentru unii dintre candidați.

Cine ar fi intrat pe pile la Universitatea Harvard

Avocații asociațiilor aflate la originea unei plângeri depuse în instanță au publicat marți o scrisoare primită de la Ministerul federal al Educației. Instituția i-a informat că divizia sa însărcinată cu respectarea drepturilor civile desfășoară o anchetă.

Universitatea Harvard, la fel ca numeroase universități din Statele Unite ale Americii, facilitează admiterea copiilor unor foști absolvenți ai cursurilor sale.

Conform asociațiilor care au formulat această plângere, 28% dintre absolvenții Universității Harvard din 2019 aveau un părinte sau un alt membru al familiei care dețineau o diplomă emisă de Harvard. Aceleași asociații mai susțin că 70% dintre studenții candidați care beneficiază de un astfel de avantaj sunt caucazieni.

Curtea Supremă din SUA a cerut anularea admiterilor discriminatorii

Ancheta ce vizează Universitatea Harvard a fost lansată în contextul în care Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii a cerut anularea programelor de discriminare pozitivă în cadrul procedurilor de admitere la universități – unul dintre acquis-urile luptei pentru drepturi civile din anii 1960, ce a permis consolidarea diversității în campusurile universitare.

În plângerea pe care au depus-o alături de trei asociații cu privire la discriminarea pe care ar practica-o Universitatea Harvard la admitere, avocații de la Lawyers for Civil Rights Boston au spus că este cu atât mai importantă eliminarea practicilor care îi dezavantajează într-o manieră sistematică pe studenții de culoare.

De cealaltă parte, Universitatea Harvard a precizat că va trece în revistă tot procesul său de admitere pentru a se conforma deciziei pronunțate de Curtea Supremă, consolidându-și totodată capacitatea de a atrage și de a susține o comunitate intelectuală diversă, despre care a precizat că este fundamentală ”pentru demersul ei de căutare a excelenței academice”.