Se taie pensiile și salariile cu 25%, ca în criza din 2008? E o mare gaură în buget, pericol mare
România se confruntă cu un deficit bugetar destul de piperat, iar mulți români se tem că, în acest context, e posibil să ne confruntăm cu noi măsuri dure de recesiune, cum ar fi tăierea salariilor și a pensiilor cu 25%, așa cum s-a întâmplat în precedenta mare criză economică pe care am traversat-o.
Din fericire, aceste scenarii nu sunt probabile, cel puțin din perspectiva unuia dintre cei mai recunoscuți economiști de la noi din țară. Previziunile economice ale acestui specialist sunt de natură să ne insufle o doză de optimism.
Este vorba, concret, despre opinia economistului Adrian Negrescu. Acesta consideră că nu e posibil să ajungem din nou în situația de nedorit în care ne-am confrunta cu diminuări ale veniturilor.
Ni se vor tăia din nou salariile și pensiile? A început să se vorbească despre scenariul din 2008
El este de părere că aleșii din Guvern nu vor tăia salariile bugetarilor în această perioadă, deoarece ne apropiem cu pași repezi de perioada alegerilor și o astfel de decizie ar afecta electoral partidele de la guvernare. Ceva neplăcut însă tot se va întâmpla, fiindcă o parte din povară se va transfera către mediul privat, din nefericire pentru patronii de la noi din țară.
„Nu vor alege asta pentru că îi va afecta electoral în anul 2024. Mă aștept deja și sunt din ce în ce mai multe semnale că o creștere a TVA este iminentă începând cu 1 ianuarie 2024. O vedeam în 2025 dar cum arată situația bugetară cu acest minus de 20 de miliarde de lei îmi e că alte șanse nu au în condițiile în care nu prea au de unde să mai taie. 80% din încasările statului din taxe și impozite se duc pe salariile bugetarilor și pe pensii.
Nu prea ai de unde. Deficitul bugetar după primele 2 luni era undeva în jur de 17 miliarde de lei. Nu ai de unde să faci acest lucru decât prin două metode, ori aduci bani din economie și scoți la lumină economia subterană, ceea ce e o misiune imposibilă fără digitalizarea ANAF, ori crești taxele. Se va trece la majorarea TVA-ului găsind vinovat Comisia Europeană”, crede economistul, citat de B1tv.ro.