Se scumpesc dulciurile: ce se întâmplă cu prețul zahărului, acest nou „aur dulce” al omenirii
Zahărul alb este pe cale să devină „aurul dulce” al lumii, de vreme ce a urcat cu 4,3% la bursa de la Londra, recent, adică în mod oficial cel mai ridicat nivel din ultimii ani (2011).
Totul a devenit posibil în contextul exporturilor tot mai puține din India, dar şi din alte ţări ca Pakistan şi Thailanda, informează Bloomberg.
„Piaţa zahărului este una tensionată. Am avut revizuiri în jos ale previziunilor de producţie în marile ţări”, a declarat Francois Thaury, analist la firma de consultanţă franceză Agritel, conform economedia.ro.
Dulciurile vor fi mai scumpe
Creşterea preţurilor va genera consecințe și pentru cheltuielile în ceea ce privește producţia de dulciuri sau produse de patiserie. De altfel, creșterea prețurilor la carburanți și energie nu ajută deloc, în acest context.
Toate acestea, adunate, au dus la creșterea inflației în Marea Britanie, țară în care locuitorii sunt mari consumatori de băuturi carbogazoase sau dulciuri.
În plus, preţurile mai mari la zahăr în India cresc şansele ca această țară nu mai permită exporturi viitoare în acest sezon, ceea ce creează alte presiuni, în lume, este de părere Francois Thaury.
Salvarea ar putea veni din Brazilia, în sezonul 2022-2023, unde o recoltă consistentă de trestie de zahăr ar putea atenua situație.
„Piaţa are nevoie disperată de volumele din Brazilia însă acestea nu au ajuns încă. În scurt timp, fondurile de investiţii ar putea deveni piloţii care conduc piaţa, în timp ce restul vor rămâne doar pasageri”, a declarat, de asemenea, Claudiu Covrig, conform sursei citate anterior.
Important de știut este că în ceea ce privește cotaţiile la zahăr alb, acestea au crescut cu 2,7%, până la 679,50 dolari pe tonă, în Marea Britanie.
Peste ocean, mai exact la New York, cotaţiile la zahăr brut au crescut cu 2,2% şi sunt cele mai mari din 2016.
În mod absolut evident, toate acestea se vor răsfrânge, cât de curând, și asupra României.