Se schimbă legea pentru pensionarii români, este inevitabil: cum se calculează banii, de acum înainte
Când vine vorba de pensiile a milioane de români, în 2023, vor avea loc mai multe reforme importante. Un aspect important care se va modifica ține de persoanele care au ajuns la vârsta pensionării fără un stagiu complet de cotizare de 15 ani. Finanțele acestora din urmă țin de noua lege a salarizării, iar aceasta va suferi câteva schimbări, după cum se arată în proiect.
Românii cu stagiul de cotizare mai mic de 15 ani vor putea opta între pensia minimă garantată, ce va fi calculată pe baza contributivității și o indemnizație socială, opțiunea urmând să fie exprimată cu trei luni înainte de aplicarea noii legi, după cum a explicat ministrul Muncii și Protecției Sociale.
Legea salarizării schimbă pensiile acestor români
„O noutate adusă de proiectul de lege este introducerea opţiunii pentru indemnizaţia socială minimă. Pensionarii aflaţi deja în plată, care au stagiul de cotizare sub 15 ani, vor putea opta între pensie şi indemnizaţia socială minimă, cu trei luni înainte de aplicarea efectivă a legii.
Opţiunea se va face prin Poştă, cu formular pretimbrat primit de la Casa Naţională de Pensii Publice, pentru a evita cozi interminabile la ghişee”, a explicat Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
După cum se arată în noua formulă de calcul, la o vechime de minimum 15 ani, un pensionar ajunge să primească 45% din salariul minim brut la care se adaugă câte 1% din salariul minim brut pentru fiecare an în plus peste pragul menționat. În acest fel, se ajunge la o departajare clară raportată la anii lucrați, după cum urmează. La 13 ani lucrați primești 1032 de lei în 2021, la 19 ani sari la 1176 de lei, în timp ce 35 de ani de vechime se reflectă în 1560 de lei.
În ceea ce privește alte schimbări importante vizavi de sistemul de pensii, acestea se vor face pentru respectarea jaloanelor din PNRR, pe care țara noastră și le-a asumat în fața Comisiei Europene.
”În decembrie 2021 am aprobat un memorandum în Guvern în care s-a format un prim grup de lucru unde nu erau miniștrii de resort care au în coordonare pensiile militare, pentru că, în concepția noastră pensiile militare nu erau acolo. Însă, din cauză că într-un mod „profesionist” a fost trecut în PNRR expresia inexistentă juridic în România de „pensii speciale”, Comisia Europeană a interpretat că toate pensiile care nu sunt strict de contributivitate se încadrează aici. Practic, pe baza acelui memorandum, va fi completat acel grup cu miniștrii care au în coordonare pensiile militare și de ordine publică și care trebuie să vină cu aportul lor la această reformă.
Eu am spus tot timpul că a fost trecut eronat în dreptul Ministerului Muncii acest jalon deoarece Ministerul Muncii nu are specialiștii necesari să facă reforma în apărare și ordine publică, în justiție, diplomați, navigatori sau aviatori. Dar ne-am ocupat în acest an, conștienți că trebuie să rezolvăm această problemă, și s-a lucrat pe baza unui raport preliminar al Comisiei Europene. S-a prezentat proiectul de act normativ, eu personal l-am prezentat într-un video call cu Banca Mondială, am prezentat Comisiei Europene acest proiect înainte de a fi trecut prin Guvern și depus în Parlament”, a spus Marius Budăi.