13 ian. 2023 | 08:00

Se întâmplă cu facturile românilor la energie din februarie, este oficial: anunțul Hidroelectrica pentru toți clienții

ACTUALITATE
Se întâmplă cu facturile românilor la energie din februarie, este oficial: anunțul Hidroelectrica pentru toți clienții

Hidroelectrica este în continuare cel mai atrăgător furnizor de energie electrică din România, datorită faptului că practică un tarif pentru clienții săi mai mic decât cel impus de statul român la nivel național prin plafonare. Din păcate, a încetat de câteva luni să mai emită facturi.

În speranța că autoritățile române vor înceta să mai schimbe legea referitoare la tarifele energetice și nu vor mai face N modificări vizavi de facturile pe care trebuie să le emită furnizorii de energie electrică și gaze naturale, Hidroelectrica speră că va intra în normalitatea cu emiterea facturilor începând cu luna februarie a acestui an, peste doar câteva săptămâni.

Încep să vină facturile la curent de la Hidroelectrica

După mai multe luni în care compania nu a emis facturi la energie, Hidroelectrica se pare că a finalizat actualizările sistemului informatic și va reveni la normal și cu livrarea facturilor. Având în vedere că majoritatea clienților se așteaptă la facturi fabuloase după pauza lună în care nu au mai putut achita consumul, cel mai mare furnizor din România vine cu o mențiune importantă.

Românii care sunt clienți Hidroelectrica vor avea la dispoziție 45 de zile pentru a-și achita factura la energie și va exista și posibilitatea achitării datoriei în rate, cu condiția să trimită o cerere în acest sens în prealabil. Un lucru este sigur, dacă te uiți pe grupurile de Facebook ale clienților Hidroelectrica, oamenii sunt vizibil îngrijorați de subiectul facturilor, de cât de mari vor fi sumele pe care trebuie să le achite într-un timp relativ scurt.

Cererile de eșalonare a facturilor trebuie trimise la adresa de email esalonari@hidroelectrica.ro sau poate fi depusă în format fizic la sediile sucursalelor Hidroelectrica precum și la sediul central. În final, plata se poate efectua în maxim 6 rate lunare, de valori egale. Între timp, pe perioada eșalonării, clienții vor fi nevoiți să achite și facturile curente, pe lângă rata primei facturi venite cu întârziere. Cele două modele de cereri pentru eșalonare le găsești în spatele linkurilor de mai jos:

Cerere eșalonare client casnic

Cerere eșalonare client noncasnic

”Facturile se transmit zilnic, sunt calupuri de zeci de mii de facturi care se transmit. În februarie, în principiu, estimăm că se intră în normalitate cu toți clienții, sperând să nu mai fie și alte modificări legislative. Procesul de facturare a început de anul trecut – deja lucrurile se fac automatizat”, a spus Bogdan Badea, președinte Hidroelectrica, conform profit.ro.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele