Schimbare importantă la televizoarele românilor, dispare o mare televiziune, la 20 de ani după înființare
Deși numărul românilor care se uită la televizor pare să fi scăzut, mai ales în rândul tinerilor, există în continuare foarte multe posturi TV autohtone. Din păcate, unul care părea să aibă foarte mulți fani și care a făcut istorie în ultimii 20 de ani, va dispărea în următoarea perioadă.
Pe 22 decembrie 2001, omul de afaceri Silviu Prigoană înființa Etno TV. Ca referință, tot el a lansat și Taraf TV. Postul de televiziune Etno TV a suferit mai multe transformă în ultimele decenii. În 2013 a trecut la emiterea în format HD, iar în decembrie 2021 a devenit o televiziune generalistă, în urma unei ședințe CNA. Tot atunci a anunțat că va începe să emită în 4K și își schimbă sigla. Din păcate, toate actualizările se pare că nu au fost suficiente, iar problemele financiare din spate vor duce desființarea postului.
Etno TV se pregătește să oprească transmisia
„E groasă rău la Etno, ANAF-ul a pus poprire pe conturi, au zburat vreo 40 oameni de acolo. Au dispărut emisiuni. Nici Dana Chera sau Alex Ferariu n-au mai avut emisii, că n-au cu ce să-i plătească. Pe post, înțeleg că dau acum numai reluări. Și nu se mai justifică nici licența de post generalist, din moment ce nu mai au emisiunile. Începuse un matinal în noiembrie, l-au scos și pe ăsta”, a dezvăluit o sursă apropiată de subiect.
Deși Etno TV s-a bucurat de un succes răsunător în primii ani de emisie, iar audiențele erau fabuloase pentru o televiziune ce părea de nișă, odată cu trecerea timpului, problemele au fost din ce în ce mai mari.
Aparent, la momentul de față, aproximativ 40 de angajați ai Etno TV și-au pierdut locul de muncă, iar ANAF a pus deja poprire pe conturile postului. Din câte se pare, schimbarea de tematică anunțată în urmă cu mai bine de un an a venit prea târziu pentru a face diferența în ceea ce privește viitorul fatidic al postului cunoscut în special pentru transmisiunile de muzică populară. Nu a ajutat nici cooptarea unor realizatori TV importanți, iar acum, cei care au mai rămas în firmă, nu și-au primit salariile la timp. Nu în ultimul rând, postul s-a mutat într-un subsol din Floreasca pentru a-și reduce cheltuielile, iar ceea ce se transmite pe post sunt doar reluări.